Abia asteptam sa nu merg la vot

Din doua rele o alegi pe cea mai mica, dar ce te faci cind ai “enspe” mii de rele? Ca asta inseamna de fapt uninominalul. In locul romanului de astazi, cetateanul turmentat al lui Caragiale, si-ar fi luat scrisoarea si-ar fi plecat in alta piesa de teatru. De unu, doi clovni mai rizi, te mai destind, dar cind arena se umple de clovni, nu se mai cheama spectacol. De aceea n-am votat. Mi-am bagat buletinul in buzunar si nu l-am minjit defel cu tus.

30 noiembrie a fost pentru mine un prilej de a ma duce 960 de km pina acasa gratis. Plimbare electorala, dus-intors. Citi dintre miile de studenti care s-au inghesuit in fata ghiseelor, concurind cu nervii casieritelor, si-au folosit CNP-ul mai mult decit pentru biletul albastru?

Pentru mine, votul uninominal a fost ca si cum la referendumul pentru demiterea presedintelui variantele n-ar fi fost numai “da” si “nu”, ci si “poate”, “inclin spre nu”, “nu m-am hotarit”, “sa zicem ca da”, “asta ar putea fi o varianta buna”, “suna un prieten”.

Mi-am pastrat spatele buletinului la fel de alb ca la eliberare, pentru ca zimbetele de pe garduri si cladiri nu mi-au gidilat spiritul civic si pentru ca numele de pe afisele cu o lalea tuguiata erau indescifrabile pentru alfabetul meu latin.

In orasul meu, unde trebuia sa imi exercit datoria de cetatean, 90% dintre candidati sint unguri. “Du-te la vot si pune stampila pe un roman”, mi-a spus tata. Desi, de 20 de ani ungurii au ramas pentru mine de nedigerat, un roman nu e mai bun doar pentru ca numele lui are diacritice. Decit un “Eu cu cine nu votez?”, mai bine doar ultima parte, si scap si de interogatie. Si de “Hic!”.

Laura BABAN