Presedintele nu doarme
Cap în cap 10 decembrie 2008 Niciun comentariu la Presedintele nu doarme 0Scriu aceste rinduri inainte de runda a doua a negocierilor intre formatiunile politice care au intrat in parlament in urma primului vot uninominal post-decembrist, cistigindu-si astfel dreptul de a-si aseza sacosa la coada pentru desemnarea noului premier. In Bucuresti, e o dimineata ploioasa de duminica, numai buna de motait. Insa presedintele nu doarme, in pofida faptului ca, dupa ce a aflat ca PDL a insfacat cele mai multe mandate de parlamentar, le-ar fi marturisit apropiatilor: “acum, in sfarsit, pot sa dorm linistit!”.
Si totusi, de ce n-ar dormi presedintele? In fond, unul dintre motivele insomniilor domniei sale, Calin Popescu-Tariceanu, e pe cale sa se rostogoleasca de pe esichierul politic precum un nebun care e luat de rege printr-o mutare simpla dupa ce a dat de nenumarate ori sah. Tot o tentativa de sah poate fi socotit si demersul de duminica al penelistilor, care au solicitat postul de premier, propunind in schimb sustinerea lui Traian Basescu drept candidat comun al unei eventuale aliante D.A. la prezidentialele de anul viitor. Dar Calin Popescu Tariceanu nu va mai fi premier, in primul rind, pentru ca nu mai vrea presedintele, iar in al doilea rind, pentru ca intrarea sa pe usa din dos a parlamentului il transforma intr-un partener de discutii ignorabil.
Nici Mircea Geoana nu va fi prim-ministru, desi, vorba fotbalistilor, si-a dorit la fel de mult victoria. Geoana nu va fi investit, chiar daca acesta a fost stindardul fluturat de PSD la negocierile cu PDL si, respectiv, PNL fiindca ramine cum s-a stabilit intr-o intilnire de taina. Surse care merita crezute sustin ca, pe vremea in care presedintele era amenintat cu destituirea de catre parlament, Geoana ar fi venit la Cotroceni pentru a propune un pact cu diavolul: cei 322 de parlamentari aveau sa-si retraga demersul daca liderul PSD era uns prim-ministru. Basescu s-a tinut tare pe pozitie si l-a expediat pe Geoana cu un indemn scurt si contondent, preferind sa-si depuna mandatul pe miinile alegatorilor, masura ce s-a dovedit a fi cistigatoare.
Presedintele s-ar putea culca pe o ureche si daca ar citi un interesant sondaj de opinie propus simbata de “Evenimentul zilei” cititorilor sai. Astfel, la intrebarea daca ar mai vota la prezidentiale cu Traian Basescu in cazul unei aliante PDL-PSD, 54% dintre cele 4.382 de persoane care raspunsesera pina duminica au zis da!
Abia aceasta veste l-ar putea face pe presedinte sa adoarma linistit. Totusi, el nu doarme. Nu de grija premierului, al carui nume il stie, cum probabil l-ati aflat si dumneavoastra, intre timp. Ci pentru ca isi savureaza succesul obtinut la prezidentialele din 2009 cu ocazia parlamentarelor din 2008.
Horia GHIBUTIU
Adaugă un comentariu