Puscarie, viata mea

A fost inchis pentru furt, viol, tilharie, complicitate la crima si vatamare corporala. A fumat toata viata lui Carpati si a fost sef in celula numarul 12. Victor Iabrasu locuieste la marginea Vasluiului, linga singurul cartier din oras numit de oameni “Cartier”. La 50 de ani sustine ca e prea tirziu sa-si faca o familie, asa ca se multumeste sa mingiie doi maidanezi adoptati iarna trecuta si sa vorbeasca cu ei in fiecare dimineata cind isi bea ceaiul din matase de porumb. Pe bratul drept are un tatuaj care-i tradeaza dragostea din tinerete, Veronica, iar pe spate un vultur cu aripile deschise. Ochii ii sint impaienjeniti, iar culoarea lor nu se mai distinge de mult. Cindva au fost albastri. A avut o viata la singular, traita doar prin penitenciarele tarii, iar acum, ca sa mai treaca timpul, citeste Biblia. Aseara a ajuns la Apocalipsa.

Briceagul pacatos

La o ora dupa ce a ajuns prima data la inchisoare, colegul de celula i-a spart buza. Nu a sarit nici un gardian pentru el.  Atunci a inteles ca n-o sa aiba liniste si ca trebuie sa se descurce cum poate. Nu avea decit 18 ani, abia impliniti. A fost acuzat pentru jaf si folosire de arma alba. Furase cinci saci de ceapa si un ham de caruta din gospodaria unui vasluian. Prin ‘78 erau mai multe case taranesti in jurul blocurilor, numite de locuitori la acea vreme “cutii de chibrituri comuniste”. Cind a dat nas in nas cu proprietarul, l-a amenintat cu un briceag ascuns in buzunarul de la piept. Il avea de la bunicul sau  fierar si care i-l facuse special pentru “aparare”, cind avea zece ani. Nu se gindise niciodata sa-l foloseasca in alt scop. In acea seara, insa, l-a infipt in haina omului. A avut noroc ca nu a trecut de captuseala, deoarece lupta a fost pe fuga. Sacii erau deja in caruta, asa ca a dat bice cailor si a disparut. A doua zi, politia l-a cautat prin tot satul. L-au prins in timp ce vroia sa urce in trenul spre Birlad.

Doi ani a stat in penitenciarul de la Vaslui dupa care s-a intors acasa, la ai lui. “Tata mi-a cautat un loc de munca, sa ma fac si eu om. Pierdusem doi ani aiurea si era pacat. Totusi la 20 de ani eram inca tinar, puteam munci. Chiar incepusem sa cistig bine, eram mindru ca puteam aduce acasa o piine pe masa. Imi era rusine de mama”, spune, abia soptit, Victor.

Paharul de ura

La scurt timp, mai exact dupa citeva luni, a simtit iar catusele pe miini. Atunci a batut cu singe rece un vecin care ii purta pica de mic. Si nu de la vreo fata, ci de la un paharel de vodca Polar. Tine minte si acum forma sticlei si ursul alb de pe eticheta. Cite grade avea, nu-si mai aminteste. L-a trimis pe Gica direct la spital, ca mai apoi sa bata si un politist in drum spre sectie. Grav la acea vreme. Doar pentru o vorba despre regim faceai puscarie, daramite pentru vatamarea unui cadru de ordine. Atunci a inceput totul: singuratatea, dezumanizarea, poate si nenorocul pe care ursitoarele au vrut sa il ascunda in scutecele lui.  A simtit in el pentru prima data nepasarea: “Si ce daca ma duceam iar la puscarie? Eram obisnuit si nu-mi pasa prea mult. Cu parintii ma certasem in ultimul timp. Imi reprosau ca eram golan si ca ii faceam de rusine”.

O perioada i-a fost bine, a stiut cum sa convietuiasca si sa faca pace cu inca cinci in camera. Mos Victor pare mai batrin ca acum o ora, sprincenele albe, stufoase i se zburlesc iar printre cioatele dintilor din fata scuipa cu scirba intr-o parte. Isi aminteste ca erau pline puscariile. Pentru orice nimic erai inchis. El stia ca fapta lui trebuia pedepsita, insa erau care nu furasera decit o galeata de struguri, sau oua din cuibare si faceau puscarie cit pentru zece gainarii. In celula stateau ca la camin, insa fara bilet de voie acasa. Cinci ani a mai stat in puscarie si cind a iesit era alt om: ursuz, cu o privire taioasa. Zimbetul ii murise de mult, iar la doar 25 de ani avea riduri.

Ratia: 20 pachete de Carpati pe luna

Mama ii murise, de necaz, zice el. Pentru ca avea cazier, nu a reusit sa se angajeze decit la negru, pe la patroni, sa descarce marfuri. A mers si prin satele din jur sa munceasca la cimp, la cosit sau la pascut oile. Un an a fost cioban in Brahasoaia insa cel care l-a tocmit era tare zgircit. Ii dadea mincare proasta si bani putini. S-a lecuit de toate.

Cind vine timpul sa-si aminteasca de ce a fost arestat a treia oara lasa capul in pamint  si tace. Isi framinta miinile, apoi marturiseste taios: “Pentru viol”. Raspunsul ajunge. Inca sase ani petrecuti in fum de tigari Carpati si vizite scurte ale tatalui care ii facea aprovizionarea. Batrinul cumpara cite 20 de pachete, le desfacea, apoi le lega cu ata de papiota la mijloc, dupa care i le punea intr-o sacosa legata la gura. Chiar daca o parte din ele ramineau la gardieni, restul ii ajungeau o perioada. “Cind mi se terminau tigarile, ma batea gindul sa ma sinucid. Asa de rau ma simteam. Tigarile ma linistesc, imi limpezesc gindurile parca”. Chiar daca ii e rusine, marturiseste ca se apleaca dupa chistoacele aruncate pe strada. Nu are pensie pentru ca nu a muncit cu carte de munca nicaieri si nici nu a avut timp. “Stateam la camera 12, unde ma respectau toti. Stiau ca mai aveam doua recidive, iar ei erau toti la prima abatere, dupa gratii. Eu aveam patul de la usa, ala de jos”. Victor explica cum sta treaba cu regulile si adevarata ierarhie in penitenciar. Sefii stau intotdeauna in paturile cele mai bune, cele de jos. Ceilalti stau la etaj sau unde prind. In puscarie paturile vor fi vesnic supraetajate. Isi aminteste mirosul paturilor nespalate si al saltelelor vechi de cind lumea. Se mai ciondaneau intre ei, insa cel mai bun prieten i-a ramas Vasile. Baiat cu suflet, care-i dadea din pachetul sau, mai de drag, mai de frica. Piinea de casa facuta de mama lui era cea mai gustoasa din lume. Chiar daca se intarea coaja de-ti rupeai dintii in ea, era buna. Desi l-a transferat la Iasi dupa sase ani, Vasile l-a cautat cind s-a “eliberat” si a venit la el cu pachet. Atunci l-au podidit lacrimile. Nu mai plinsese de cind era copil. Urmatorii patru ani n-au fost decit asteptare.

Verdictul: complice la crima premeditata

Ultima data a facut 15 ani, si-a ingropat toata tineretea dupa gratii dintr-o prostie. Cind a implinit 32 de ani s-a luat cu inca doi barbati pe care ii cunostea din puscarie, de la Iasi, si au planuit sa “dea o lovitura” la unul din patronii unui birt. L-au ucis fara sa apuce sa fure vreo sticla sau vreun ban din casa.  A fost acuzat de complicitate la crima premeditata, deoarece nu el a injunghiat victima, doar a tinut-o. “Nu ma asteptam ca Ion sa scoata cutitul si sa-l omoare. Eu il tineam, pentru ca eram cel mai cladit dintre toti si credeam ca ii da doar o bataie buna, apoi luam banii si plecam. Oricum, nu ne cunostea pe niciunul. Nu avea cum sa ne gaseasca”.

Insa politia a dat de el in mai putin de o ora. L-au luat de acasa. “Parca au stiut unde sa vina. M-au descusut pina am zis si cine erau ceilalti doi. Mi-a fost frica sa nu ma omoare intr-o zi si pe mine pentru ca i-am pirit. Dar, daca nu-i dadeam in git faceam eu puscarie pina-mi iesea pe ochi”. A fost trimis direct la Jilava.

Acolo a fost altfel. Nu a mai avut cine sa-i aduca tigari, tatal murise scirbit si sarac, lasind casa in paragina. Alti copii nu avea. Din ceilalti doi faptasi, doar criminalul a facut 25 de ani. Celalalt a fost considerat tot complice. Nu i-a mai vazut de atunci si se bucura in inima lui batrina. Chiar daca puscaria Jilava este cunoscuta ca fiind cea mai severa, el recunoaste ca pe la sfirsitul “mandatului” a avut televizor in camera, s-a pus si el la curent cu lumea. Iar mincarea era mai buna ca la Vaslui sau Iasi.

Dupa ce a iesit Romania din comunism s-au schimbat cu mult lucrurile in inchisori. Isi aminteste ca ceilalti primeau mincare mai multa de acasa, mai buna. El nu avea de la cine. “Poate ca si inainte mincarea era buna, insa nu ajungea la noi toata. Uneori deloc. Si nu aveai la cine te plinge”.

Odata, toti din celula lui au facut greva foamei o saptamina ca sa atraga atentia. Unul se simtea rau si nu-l ducea nimeni la cabinet. Dupa sapte zile l-au dus si l-au bagat direct in operatie. “Avea pietre la rinichi cit oul de pichere”, isi aminteste Victor stergindu-si fruntea imbrobodita cu sudoare. Pentru o secunda am crezut ca a zimbit cu adevarat.

“Am Apocalipsa in mine”

Au urmat trei ani in care nu si-a mai gasit locul pe pamint. “Incepusem sa ma simt ciudat in libertate. Nu aveam  copii, nici o femeie nu se uita la mine. Aveam fata de puscarias”. Privirea pistruie i se inaspreste, iar venele nefiresc de groase ii ies din brat de la coate in jos. Pe scaunul mic, de lemn, aproape nu-si mai gaseste starea. Dupa toate cite au fost s-a intors la casa parinteasca pe care a gasit-o in paragina. Ii furasera pina si acoperisul. A incropit el altul. Din table si stuf. Cum e la periferia orasului, in locul unde au saracit si ceilalti intre timp, nu intereseaza pe nimeni. Bordeiul, cu burti in perete si crapaturi prin care bagi mina nu dauneaza esteticii orasului. Pe aici nu trece nici trenul si nici vreo artera principala de strada. “Altfel primaria mi-o darima de mult, ca acte nu am pe ea. Nu a avut cind sa-mi faca tata, ca a murit cind eu eram la puscarie. Si nici n-a lasat testament, cum am auzit ca se mai face acuma. Eu stiu doar ca am venit si am ramas aici”.

Singurii prieteni pe care ii are sint Cosar si Fetita, doi ciini maidanezi care-l asculta ca niste copii cuminti. Maninca odata cu ei, doarme cu ei sub acelasi acoperis, impart aceleasi neajunsuri. Lemne pentru foc nu are, insa oriunde s-ar duce gaseste vreascuri, crengi sau cartoane. Isi tiriie toporul tocit in spate, iar statura bine cladita il face sa semene cu un padurar. Cind nu merge dupa lemne si nu-i spune povesti de viata lui Cosar citeste Biblia. A gasit-o la o groapa de gunoi, aruncata linga un borcan cu muraturi. Acum a ajuns la Apocalipsa si recunoaste ca toate se adeveresc. “Simt asta in primul rind prin mine, dupa cite am facut. Am Apocalipsa in mine”. De sub perna fara fata ia cu grija, ca pe un odor, cartea. In loc de semn de carte are o pana de gisca. “Nu-mi place sa indoi colturile, mai ales ca e Cartea Sfinta”, spune Victor. Tinind paginile aproape de ochi, sa vada mai bine, glasul lui capata o blindete ciudata: “Si a trimbitat al treilea inger, si a cazut din cer o stea uriasa, arzind ca o faclie, si a cazut peste a treia parte din riuri si peste izvoarele apelor…”

Paula SCINTEIANU