“Casa de piatra” a fost ipotecata

1001 de măști Niciun comentariu la “Casa de piatra” a fost ipotecata 0

Macar o data in viata un om tot merge la o nunta. Acum depinde de fiecare ce bafta are, unii reusesc sa participe la o “comuniune” a doua suflete, de unde dispare deodata mireasa. Altii, un pic mai norocosi, merg la o petrecere unde muzica “pleaca” atunci cind se intrerupe curentul. Dar cele mai ciudate intimplari de la o nunta le stiu numai cei care cinta. Cu alte cuvinte au insurat, maritat, cununat si botezat mai mult decit orice nas, fie el si de la C.F.R. “La Costuleni, flacaii satului s-au hotarit sa fure mireasa. A luat mireasa unul cu motocicleta si a dus-o la Osoi in discoteca. Dar cind sa vina inapoi, nu mai mergea motocicleta. S-a intors cu mireasa tocmai la sase dimineata. Iar ala a luat atunci o bataie”. Dumitru cinta de 12 ani la nunti si in tot acest timp a vazut atitea intimplari incit ar putea sa scrie si o “Nunta in cer”, varianta paminteana. Nimeni nu are timp sa se uite in permanenta la toate miscarile miresei sau la cum danseaza socrul mare, insa cei din formatie, reusesc intr-o noapte sa o vada si pe soacra care flirteaza chiar si cu cel care filmeaza.

Furatul ginerelui

Ca banul primit la finalul recitalului sa fie mai mare, muzica trebuie sa ridice pe toti de la mese si de la mincat, dar s-a intimplat ca “responsabilii” cu atmosfera sa nu-si primeasca portia, iar ca meniul sa fie complet: “iar apoi, seful de restaurant ne-a pus sa platim si curentul”, continua solistul formatiei Cristal.

Pentru ca tot satul sa afle ca fiul cel mare al vecinei de peste drum de alimentara se marita, nasa ar trebui sa chiuie si sa danseze, dar problema este ca uneori muzica nu se aude deloc. O data, Dumitru, impreuna cu cei din trupa, au intirziat cu patru ore. Cind a ajuns, l-a vazut pe mire plingind. Sub ideea “show must go on” (n.r.: spectacolul trebuie sa continue), un mire s-a trezit ca are totul pregatit pentru nunta, numai ca mireasa s-a razgindit asupra posibilei case de piatra. “Pina atunci, eu am sa imi gasesc o alta mireasa”, isi aduce aminte cel care a cintat la nunta prietenului sau, chiar daca era o alta mireasa la masa.

Ca se mai uita sa nu le dai de mincare muzicantilor, se poate trece cu vedere cit de cit, dar cind nu le dai nici macar curent electric, atunci invitatii se pot trezi fara cel care sa le zica “Ia-ti mireasa ziua buna”.  “Se intrerupea curentul din cinci in cinci minute, scoteam din priza, apoi le puneam iar. Am vorbit cu colegul meu si am zis ca urmatoarea data cind se inchide curentul, bag trompeta in bagaj, luam totul si plecam. Apoi cum s-a stins, am strins totul si am luat-o pe jos. La gara si inapoi la Iasi”, povesteste solistul formatiei.

Acum, cum rusii taie Romania de la portia de gaze, exista pericolul ca la urmatoarea nunta sa fuga bucatarii si ospatarii. Nu de alta, dar nu e frumos ca mireasa sa-si intre in atributii chiar din prima zi.

George GURESCU

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top