Alai de patru zari
Șah-mat 31 ianuarie 2009 Niciun comentariu la Alai de patru zari 5“Presedintele merge la Iasi de Ziua Unirii”, au titrat toate ziarele inainte de marea sarbatoare. Cu dichisuri si multa imbulzeala, iesenii si-au luat copiii, nepotii, si-au cumparat stegulete si au stat in Piata Unirii pentru a dansa Hora impreuna cu Traian Basescu. Cei care nu se aflau in Piata si-au deschis televizoarele ori s-au cocotat pe blocurile “imbracate” in tricoloruri imense. Dar o buna parte din “patrioti” privea inspre scena de pe scarile din fata Hotelul “Unirea”. Erau mosii si batrinele ce si-au adus nepotii, protestele sau durerea. “Pe vremea noastra nu era asa. S-a desfiintat totul azi. Cum va mai trai Romania? Din ce?”, si il priveau cu ochi marunti pe Presedinte. Cei mai multi au venit sa ii reproseze ceva si nu sa danseze de bucuria Unirii. Cu fruntile pline de riduri, colturile gurii uscate si caciulile din lina de oaie trase peste urechile inghetate, pensionarii de pe scarile hotelului stateau semet si priveau inspre scena cu dispret. “Vine si asta si vrea sa danseze hora”. Nimic nu le schimba expresiile fetei. Galagia tinerilor in piata sau chiotele de bucurie ale oamenilor ii lasau reci. Un interviu sau doua li se parea mai cu folos. Cel putin asa isi putea exprima dezamagirea.
Or fi trait ei mai bine pe timpurile lui Ceausescu, dar nu-i pot cere unei tari intregi sa se intoarca la vremea rafturilor goale doar pentru ca ai tu pensie de sapte milioane. Iar daca un copil iti alearga printre picioare cu baloane in mina, nu este vina lui ca s-a nascut dupa ce a murit “Geniul Carpatilor”. O piata frumoasa avem, in care unii chiar au simtit bucuria Unirii. Elevii iti numarau pe degete reformele lui Cuza, iar grupurile de oameni din Botosani, Vaslui si alte orase au venit sa vada Iasul mai cald, mai unit si mai colorat. Cei care si-au lasat demnitatea in comunism, sa se trezeasca la realitatea secolului al XXI-lea. Intr-adevar, e rau ca s-au inchis multe fabrici sau ca pensia e mica, dar nu toti romanii cinta in struna lui Basescu. Din ‘90 incoace Romania s-a schimbat la fata. De la inaltimea tocurilor ei, “egalii” si visatorii se pierd in multimea de probleme ramase inca pe raft. Doamna pudica si-a ridicat voalul de pe ochi si a jucat o nunta in 2007. Nu “Marele Cirmaci” a fost mirele.
Lina VDOVII
Adaugă un comentariu