La agatat de batrinete

Erau doi batrinei obisnuiti, plimbindu-se prin Parcul Copou, printre copacii inmuguriti si adolescentii galagiosi. El avea parul albit de tot, ascuns sub palaria neagra de gentilom, ea doar incaruntit, prins cu atentie intr-un coc de bunica respectabila. Aveau amindoi ochi albastri, jucausi, inconjurati de riduri ca de niste raze. El era mai inalt cu un cap decit ea, insa incerca sa-si potriveasca pasii dupa ai ei, mici si rari. Mergeau la brat, ca intr-o plimbare pe bulevard. Soarele primavaratic le facea chipurile sa radieze ireal, iar vintul le flutura hainele dintr-o alta epoca si mai rapea cite o suvita grizonata din cocul perfect.

Se fereau din cind in cind de copiii cu role, care se invirteau haotic prin parc si zimbeau discret cind surprindeau vreun cuplu saruntindu-se. La capatul unei alei pustii s-au oprit. El si-a desprins bratul de al ei, a privit-o in ochi, si-a aplecat privirea timid si a luat-o delicat de mina. Aerul s-a incalzit dintr-o data si a capatat parca alta culoare, ca si cum imaginea ar fi fost acoperita cu o pelicula transparenta, sepia.

Nu cred ca au banuit vreo clipa ca ii urmaresc. I-am fotografiat din spate, tinindu-se de mina, cu chipurile spre soarele care stralucea altfel numai pe aleea aceea. Mi-am descarcat imaginea pe calculator si am postat-o pe hi5. Lista mea de “prieteni”, care la rindul lor au macar o suta de “prieteni”, sint sigura ca nu va fi foarte afectata. “Skumpeii”, “barosanii” si “pisykutzele” isi vor expune oricum pozele cu saruturi frantuzesti si autoportretele semi-nud. Vor crede in continuare ca sentimentele se pot comprima in citeva prescurtari si in doua emoticoane superficiale. Sper doar ca vor amorti macar citeva secunde cu degetele pe tastatura inainte de a-mi lasa comment-ul: “Imi place despre tine, papuse, vrei sa ne-ntilnim?”

Andra MARDARE