Pixeli împotriva imaginației

Illidan a știut dintotdeauna că destinul său nu poate fi decît unul măreț, că nu poate să-și dedice viața studiind căile druizilor precum fratele său Malfurion sau ceilalți elfi. Și în plus, era sigur că adevărata putere nu se află în spiritul naturii sau a pădurilor, ci în magie.

Cînd a pornit războiul împotriva demonilor care i-au transformat tărîmul într-un uriaș portal către o altă lume, Illidan era deja eclipsat de fratele său, recunoscut de către toată societatea pentru abilitățile sale. Și deși hoardele de invadatori măcelăriți cărora le absorbea energiile (împotriva legilor elfilor) i-au adus renumele de „vînătorul de demoni”, pentru el asta nu era îndeajuns. De aceea, pentru a se dovedi, elful a pus la cale un plan și s-a aliat cu cei care au deschis portalul, tot niște adepți ai magiei, pentru a-i ajuta să găsească un artefact făurit chiar de către dragoni. Energia artefactului era îndeajuns cît să deschidă complet portalul, iar Illidan știa asta, însă intenția sa era ca după ce-l găsește să păstreze puterea pentru sine și să devină salvatorul întregii lumi răvășită de către demoni.

Din păcate acesta eșuează, iar în toiul luptei finale Illidan reușește să fure niște apă din fîntîna eternității, cea care alimenta planeta cu magie, dar în același timp și portalul către lumea demonilor. Iar după ce mai tîrziu Malfurion reușește să distrugă fîntîna, Illidan o reface înapoi în inima unui munte, energia ei oferind elfilor viață eternă. Însă, pentru poporul și fratele său asta a fost picătura care a umplut paharul. Considerînd că a trădat pe toată lumea în căutarea puterii, aceștia l-au închis pe vecie într-o temniță aproape uitată și de istorie, men­țio­nîndu-l în notițe doar ca „The betrayer” (n.red.: trădătorul). 10.000 de ani mai tîrziu, în 2002, pădurile elfilor încep iar să se transforme în cenusă odată cu întoarcerea demonilor, iar Illidan este eliberat, primind astfel șansa la mîntuire. Nu tot pe hîrtie de data aceasta, ci în pixeli.