Soldați la adăpostul gloanțelor urbane
Povești fără timbru 25 noiembrie 2013 Niciun comentariu la Soldați la adăpostul gloanțelor urbane 16În fiecare meci se pierd sute de bile prin pădure.
În Moldova Mall din Iași există un magazin ce vinde echipamente pentru un sport numit airsoft, un joc asemănător paintball-ului doar că în loc de bile cu vopsea se folosesc cele de plastic sau metal. Unii amatori îl practică în săli etanșate între patru pereți, însă în pădurile și terenurile din jurul orașului poți auzi zilnic focuri de armă și strigăte de luptă. La fiecare sfîrșit de săptămînă, pasionații de acest joc formează echipe ce se-ntrec în meciuri asemănătoare celor confruntărilor din războiele adevărate. Fiecare trebuie să-și facă rost de armă oricum poate pentru a putea deveni, pentru cîteva ore, soldat plecat în misiune.
Cu cît ne adîncim mai mult în pădurea Ciric de la marginea orașului, cu atît nu mai auzim nimic. Sîntem înconjurați doar de trosnetele și crăpăturile ca de oase ale crengilor căzute din copacii care ne-nconjoară pretutindeni. Marian ne conduce pe mine și pe Sandu, un licean de 17 ani, pe o cărare făcută de el și coechipierii lui în foișorul unde vom avea primul meci de airsoft, un joc pe care ghidul nostru îl practică de aproape doi ani. „Bine băieți, aveți grijă pe unde călcați, iar Paul tu să ai grijă cum cari shotgun-ul, n-a fost ușor să-l găsim, iar altul mai bun n-ai să capeți”, ne spune pe un ton grav Marian. Tînărul de 22 de ani a venit deja echipat în vesta și pantalonii lui de camuflaj, care-l fac aproape invizibil în labirintul de tufișe și bușteni întinși pe pămînt.
Ne apropiem încet de locul unde ne așteaptă David și Radu, care, din depărtare, par a fi doi militari rătăciți prin pădure. Trag ușor dintr-o țigară și vorbesc în șoaptă încît să n-audă nimeni despre ce discută. În timp ce pregătesc bilele de plastic, de 20 – 30 de milimetri, încărcătoarele și curăță de praf și alte gunoaie țevile puștilor, Radu îl întreabă pe colegul său ce plănuiește să facă după vară. „M-am decis să dau la poliția de frontieră. Nu prea am cum să termin facultatea și nici n-am reușit să-mi găsesc o slujbă. Măcar la Oradea știu că o să am cazare și un job garantat”, îi spune pe sub barba deasă David. Înainte să-și termine de povestit planurile ne aud după trosniturile din urma noastră și pun ținta pe noi. Radu, care ne întrece pe toți în înălțime, ne avertizează că dacă mai facem un singur pas, „voi fi obligat de datorie să trag. Și la cît zgomot faceți, într-un joc pe bune erați de mult eliminați”.
Prima zi a amatorilor
La cît de scumpe sînt armele de calitate, băieții trebuie să se descurce cum pot.
Tînărul însă scoate un rîs puternic, apoi ne invită la o țigară și îmi cere să-i arăt arma recent cumpărată de pe un forum unde mai mulți amatori se adună să discute ponturi și strategii de joc. Așa s-a format și echipa lui Marian, David și Radu care, înainte să găsească site-ul respectiv, nici nu știau că există un astfel de joc. Fiecare își avea propriile griji și ocupări. Radu, de exemplu, dezmembra și construia la loc tot felul de obiecte de prin casă. „Trage bine, dar n-ai deloc țintă pe el. Dă-mi voie o secundă să-i pun niște bețe de chibrit ca să ai după ce te ghida. N-o să țină o veșnicie, însă nici noi n-avem cum să facem rost de accesorii scumpe, ca și băieții ce joacă airsoft doar din pasiune”, îmi spune lunetistul pe un ton cam dezamăgit, uitîndu-se la arma din mîna mea. Aflu de la David că și-a modificat pușca cu lunetă tot cu ajutorul lui Radu și că acesta se pricepe foarte bine la astfel de improvizații. La cît de scumpe sînt armele de calitate, băieții trebuie să se descurce cum pot, cînd pasiunea nu le e îndeajuns. Radu așteaptă cîteva secunde pînă să-mi adreseze un cuvînt, timp în care mă privește insistent. Apoi începe să-mi povestească despre airsoftul profesionist care se joacă pe alte terenuri de pe lîngă Bucium sau aeroport. „Acolo au loc turnee adevărate. De la kalashnikov-uri pînă la arme automate ce trag zeci de bile pe secundă, toți care joacă sînt avocați sau notari care-și permit să-și modifice mereu puștile. Știu pe unul care a dat și 20 de milioane să-și pregătească sniperul pentru un turneu.” Pare să regrete faptul că nu poate juca printre ei, dar și foișorul în care ne aflăm pare că-i surîde.
Vînători de la distanță
Terminăm țigările și ne pregătim de joc. Fiecare își pune cîte o pereche de ochelari de protecție, „că doar nu vreți să pățiți ca Marian. Prima dată cînd a participat la un meci și-a luat o bilă direct în față, umflîndu-i ochiul stîng”, ne povestește cu un zîmbet strîmb Radu. Marian se apropie încet de el și-și pune ușor palmele peste umărul colegului, privindu-l amenințător în ochi. „Părinții mei încă mai cred că m-a atacat o mîță turbată”, și tot grupul izbucnește în rîs. Nu mai stăm mult pe gînduri și-ncepem meciul împărțindu-ne în două echipe. Eu, Marian și Sandu sîntem puși împotriva celor doi lunetiști. Nici că apucăm să tîrîm doi pași pe noroiul alunecos că sîntem obligați de două focuri rapide să ne ascundem după ce putem. Marian, lipit de un copac, Sandu de spatele lui, iar eu întins pe burtă. „De unde a tras? A văzut careva?”, ne întreabă agitat Marian, care își mișca ocazional capul de după trunchiul gros. Nu reușește să-l prindă în vizor pe vînător, însă Sandu, mai atent decît noi, ne spune că vede ceva, un vîrf de țeavă de după un dîmb din față. Încercăm să-l scoatem din ascunziș, dar fără noroc, iar cei doi lunetiști par să ne fi prins în capcană pentru că nu știm unde se află celălalt. Din nou, Sandu îl vede și pe acesta, iar după cîteva focuri rapide, Marian îl scoate din rundă. Mai rămîne doar cel de după dîmb, spre care trag vreo patru bile cînd observ că se pregătește să-și scoată capul. Cu ambele mîini ridică arma în aer și se declară învins. „Mort”.
Negocieri ca la talcioc
După acea zi, băieții au profitat de fiecare sfîrșit de săptămînă ca să-și testeze armele recent cumpărate sau „după cum ar spune americanii, ne lustruim abilitățile!”, spune în glumă David. Este duminică dimineață și ne-a adunat pe toți la el acasă pentru a-l ajuta cu o problemă. Și-a dat recent comandă de pe forumul unde s-au cunoscut de o armă nouă, un sniper cu o lunetă de vînătoare și cadran metalic, pe „care vreau să-l vînd în talcioc. O duc cam prost cu banii și ultima dată cînd am fost pe-acolo am văzut băieți care vindeau echipamente de airsoft la prețuri mult mai mari decît pe online”. Se ridică în picioare și-ncepe să ne povestească cu patos. Aparent, o bună parte din comunitate nu folosește forumul de airsoft, iar cei care îl vizitează zilnic încearcă cu diferite șiretlicuri să profite de aceștia.
Din străinătate dă comandă de o armă nouă, despre care află prin diferite ponturi, „cum a fost și cu shotgunul tău. Pe care mai apoi îl vinzi pe forum, însă dacă nu-ți iese mai poți încerca să-l dai în talcioc.”, se mîndrește David cu planul său . Mînați de curiozitate, îl urmăm pe acesta pînă într-un bazar îngrămădit unde încercăm cu greu să ne găsim un loc ca să ne deschidem taraba. Însă acolo îl întîlnim pe unchiul lui Radu, un bărbat la fel de slab și de înalt ca nepotul său, care ne lasă să ne punem, ca la o expoziție militară, armele.
Stăm timp de cîteva ore sub un soare torid și încercările noastre de a-l învinge nu au succes. Marian este singurul care s-a gîndit să-și aducă un evantai de acasă, însă pînă să ne povestească cum l-a dobîndit este întrerupt de un prim client, care pare interesat de mai toate produsele puse la vînzare. Între timp aceștia se înmulțesc iar numărul armelor de pe tarabe se subțiază. „Cu cît am cîștigat aici putem să dăm comandă de ceva mai bun și apoi poate chiar o să participăm la turnee adevărate, acolo unde se joacă airsoft-ul adevărat”, spune Radu, văzîndu-se deja cu noul sniper de camuflaj pitit între două trunchiuri de copaci, așteptînd să-i pice careva în țintă.
Adaugă un comentariu