“Daca nu ar fi televiziunea, cum am sti unde sa asezam canapeaua?”

Titlul de mai sus face parte din cea mai buna campanie pentru televiziune pe care am vazut-o eu in timpul unei vizite in New York. Era facuta de canalul ABC, dar nu se referea doar la acel canal, ci la televiziune in general. Nu stiu de ce mai avea nevoie televiziunea de campanii, ca doar privitul la televizor este activitatea care ne ia cel mai mult timp liber! E ca  si cum ai face campanie pentru baut apa sau pentru respirat. Dar, in fine, poate ca era vorba de o campanie de refidelizare a publicului. Nu stiu precis ce rost avea campania, nu aveam pe cine sa intreb. Eram un ziarist roman mirat de imensitatea unei metropole americane.

Tot in acea campanie retin inca un text publicitar extraordinar: “Inainte de televiziune, doua razboaie mondiale. Dupa televiziune, niciunul!” Buna observatie! Televiziunea ne-a ajutat sa fim mai informati, sa ne cunoastem mai  bine unii pe altii, ne-a facut sa ne asezam mai repede la masa tratativelor. Televiziunea a transmis, in direct sau filmate, orori ale unor razboaie care, astfel prezentate, nu au mai devenit mondiale. Televiziunea a transmis si prima Revolutie, a noastra, in direct. Romania a fost condusa in acele zile prin televiziune.

Da, asa e, televiziunea ne dicteaza unde sa ne asezam canapeaua. Dar nu se opreste aici. Ea a intrat nu doar in sufragerie, a cucerit si dormitoarele. Caci multi sint cei care au un televizor si acolo. “Daca nu ar fi televiziunea, cum am sti unde sa ne punem pernele?” Lucrurile nu s-au marginit aici. Nu a ramas doar la cuceririle exterioare, la apartamente si sali de asteptare, la transmisiuni sportive si dezbateri in direct. Televiziunea a inceput lupta pentru viata noastra interioara. Televiziunea da tonul la iubire sau la ura. Televiziunea dezbina , televiziunea induioseaza, televiziunea casatoreste in direct sau divorteaza. Traim o vreme cind atotputernicia televiziunii e la apogeu. Inca nu a fost detronata de internet, traieste gloria maxima. Si vrea cuceririle maxime, vrea sa ne dicteze ce sa simtim, cum sa simtim, sa ne stapineasca ultimul ungher sufletesc. Daca nu te uiti la televizor, nu existi! Dictatura catodica e maxima. Si  nici macar nu e dura ca toate dictaturile, e mai subtila, dar nu i te poti impotrivi. Asa ca am putea sa reformulam, astazi, texte ale campaniei despre care am pomenit mai sus. “Daca nu ar fi televiziunea, cum am mai sti cind sa ridem sau sa plingem?”. Sau “Daca nu ar fi televiziunea, cum am mai sti cine sintem noi?”.

Ioan T. MORAR