Realitatea bucuriilor noastre triste

Bucuria, ca orice produs comercial de consum rapid se gaseste la taraba si la coltul strazii. Lipsita de pretentii, autosuficienta si accesibila, are, la ocazii speciale, cochetaria unei dame de consumatie de duzina. Boita cu cel mai ieftin sclipici de pe piata, impachetata sumar si provocator in boarfe chinezesti, se ofera usor, direct si scurt, ca orice marfa cu termen de valabilitate redus sau deja depasit.

Bucuria, ca orice produs comercial de consum rapid este dependenta de prilejul anuntat in calendar si de publicitatea omniprezenta, din pricina afiselor lipite indecent pe toate gardurile. Asa precara cum se prezinta ea clientilor de ocazie, in varianta de duzina, este cea mai rivnita forma de satisfacere a indivizilor carora le trebuie pretext ca sa ofere si context de „traficare” a sentimentelor.

Bucuria, ca orice produs comercial de consum pare ca ofera strictul necesar si il absolva pe cel care o cumpara de povara propriei saracii fiintiale. Imbracind hainele „cadoului obligatoriu”, pe rind, de Craciun, de Revelion, de Valentine’s Day, de Dragobete, de 1 martie, de 8 martie, de Haloween si de alte prilejuri mai oculte, bucuria asta ieftina si foarte practica e forma de amagire a individului care, neavind ce oferi, cumpara de la chiosc un artefact de prost gust. Gestul sau, ca expresie a neputintei proprii, devine o forma comoda de anesteziere a constiintei si, mai departe, motiv sanatos de autosuficienta pe viitor. Nici macar nu-si va da seama cind aceeasi bucurie ii va fi servita intr-un alt ambalaj, dar cu acelasi continut de plastic.

Laura PAULET