Mi se pare ingrozitor acum ca in Romania se construiesc mai multe biserici decit biblioteci

Scrie bine, saptaminal pe la “Dilema Veche”, uneori la “Felicia” si la “Ziarul Financiar”. Poate chiar mai bine decit vorbeste, cel putin asa-i spune Andreea Esca de fiecare data cind se intilneste cu el. Dar Lucian Mindruta nu renunta la buletinul de stiri de pe Antena 1, mai ales ca “le spun oamenilor ce se intimpla”. Si tot oamenilor le spune ce crede el ca ar trebui sa se mai faca in Romania, numita de el autista, saptaminal, prin “Talonul de participare” din saptaminalul lui Andrei Plesu. L-a completat cu sirguinta, dar nu a cistigat. Drept urmare, dupa  colectia de tablete aparute initial in aceeasi “Dilema veche”, numita “Fabrica de tamiie”, jurnalistul a mai scos pe piata si  continuarea “Ce n-a avut loc in prompter”. Pentru ca o ora de stiri nu i-a ajuns sa le spuna romanilor ca punga de gunoi se arunca la ghena si nu in mijlocul drumului.

“Pe vremea comunismului, ce credea poporul nu aparea la televizor nicaieri”

Opinia veche: Ati face un talk-show cu Magda Ciumac?

Lucian Mindruta: Nu o sa prezint niciodata asa ceva, pentru ca eu nu am profilul potrivit pentru talk-show-uri cu Magda Ciumac. Dupa multa vreme in media, imaginea mea s-a stabilizat, sint mai degraba genul serios.

O. V.: Alta emisiune care vi s-ar potrivi?

L. M.: “Telenciclopedia”. Dar mie imi place la stiri. Stirile economice ma pasioneaza mai tare pentru ca am lucrat la “Ziarul Financiar” si am ramas apropiat fata de zona asta. Mi se pare interesant.

O. V.: Unde va simtiti mai bine?

L. M.: Pe o plaja in Caraibe unde inca nu am fost, unde-i mai confortabil. Nu stiu, nu m-am gindit ce sa fac mai departe. Probabil ca acolo unde imi place mie mai tare, adica la stiri, in timpul breaking news-urilor. Acelea  care nu sint scriptate, care vin in timpul evenimentelor.

O. V.: Dar nu va mai place sa “dormiti, sa mincati si sa va culcati la loc”?

L. M.: Nu, insa dupa foarte mult timp la stiri, merge si programul acesta. In general, nu e bine sa ne petrecem viata dormind.

O. V.: E suficienta adrenalina oferita de stiri?

L. M.: Nu pot sa spun ca fac stiri pentru ca imi dau adrenalina, ar fi un egoism din partea mea. Fac stiri pentru ca imi place sa comunic, sa le spun oamenilor ce se intimpla. Si imi place sa fac acest lucru mai bine decit ceilalti: mai repede, mai clar, mai relevant. Adrenalina este o parte din salariul meu, dar nu este ce le dau oamenilor. E o parte importanta.

O. V.: “Sint intre realizari despre care mi s-au spus dintotdeauna ca sint mari si ca apartin tuturor”. Cam asa caracterizati comunismul intr-un text din ultima carte a dumneavoastra, “Ce n-a avut loc in prompter”. Cum v-ati dat seama?

L. M.: Mi-am dat seama ca am trait o jumatate din viata in comunism. Pe vremea comunismului se spunea ca totul este al nostru, dar cind incercai sa duci ceva acasa, constatai ca nimic nu este al tau. Era televiziunea poporului. Pe dracu’! Ce  credea poporul nu aparea la televizor nicaieri. Fabrica de  automobile era a poporului teoretic; practic, masina costa 70 000, iar pentru mine era imposibil sa iau asa. Eu zic ca trebuie sa uitam de vremea aceea, e cea mai normala atitudine. Sa uitam! Ne-am saturat de ea.

O. V.: Nu trebuie sa indreptam acel rau?

L. M.: Nu mai poti repara. Ce ai sa imi faci? Ai sa imi dai din nou  anii? Sa am 16 ani si nu o sa ascult la radio Romica Puceanu si Cornel Constantiniu? O sa ascult Madonna? Nu ai cum sa dai timpul inapoi!

O. V.: Atunci de ce stau revolutionarii in fata Hotelului “Intercontinental”?

L. M.: Revolutionarii? Drepturi pentru ce? Si eu am luptat, nu am luat nimic de la nimeni. Sint oameni la facultate si mi se pare rusinos sa te duci sa ceri un certificat pentru ca ai facut ce trebuia si, dupa, sa fii scutit de taxe 100 de ani. Dupa parerea mea, revolutionarii au dreptul enorm la respectul nostru. Cine are dreptul la mai mult de atit? Cei care au facut ceva inainte de 1989. Cu cinci ani inainte, cu zece ani inainte sau cu o luna. Disidentii: Dinescu, Ana Blandiana… Ei sint revolutionarii, restul sint luptatori. Stii cum se numesc luptatorii care lupta pe bani?

O. V.: Mercenari…

L. M.: Exact, crezi ca ei si-ar dori titlul asta? Nu cred. Asa ca, dupa parerea mea, revolutionarii ar trebui sa se multumeasca cu gloria natiunii, respectul si sa nu mai ceara bani. Bani cer doar mercenarii. Pai, daca vor bani, sa munceasca, cum fac toti ceilalti oameni!

“A fost fun pentru mine, dintr-o data se puteau face o multime de lucruri”

O. V.: Deodata, nu mai era nici un Secu, puteai spune bancuri politice, puteai sa il injuri pe raposatul, puteai sa pleci din tara la o adica. Ce era cu atita libertate?

L. M.: Eu am dat un party, eram cu unul mai putin. Un vecin de-al nostru murise, singurul care avea si copil. Am dat o petrecere un pic mai trista. Stii cum e asta cu revolutionarii? Ca si cu nationalistii. Doar ei au putut sa ridice steagul, doar ei au facut revolutia. Nu cred ca e adevarat.

Nu mai vreau sa  discut despre chestia asta. Stii de ce? Nu cred ca mai intereseaza pe cineva. Eu mai stiu ce fost in ‘90? Au fost 20 de ani de atunci. Nu am jena sa vorbesc despre subiecte delicate, dar nu mai  stiu pe cine mai intereseaza. A fost fun pentru mine, dintr-o data se puteau face o multime de lucruri. Eu m-am lasat de facultate ca sa fac o multime de lucruri: sa fac jurnalism, sa fac televiziune, sa merg in afara la studii, sa fac demonstratie impotriva guvernului, sa sper sa il dau jos.

O. V.: Nu suna a naivitate?

L. M.: Nu eram deloc naiv. Stii ce? S-a pierdut cine s-ar fi pierdut in orice fel de regim. Eu nu cred ca regimul este cel care determina in mod fundamental soarta unuia. Eu cred ca un om destept si puternic razbate in orice fel de regim. De aceea, oamenii care erau in UTC (n.r.: Uniunea Tineretului Comunist) si in partid si asa mai departe, au reusit si dupa. Nu pentru ca aveau pile, relatii si cunostiinte – unii aveau – dar sint oameni care au iesit si fara ele. De ce? Pentru ca erau niste oameni intrinsec puternici si ar fi reusit in orice fel de sistem. Asa este lumea facuta, sint unii oameni care comanda si unii oameni care executa. Erau puternici, aveau un drive interior. Mai degraba as putea spune ca aveau capacitatea sa indoaie sistemul in jurul lor. Dupa cum este si acum.

“Eram un fel de mini-activisti”

O. V.: Primul contact cu presa l-ati avut la facultate, pe cind erati purtator de cuvint. Cum ati trecut apoi intr-o redactie propriu-zisa?

L. M.: Eu am inceput in presa pentru ca stiam bine engleza. Ma pregatisem inainte de ‘89 pentru ca vroiam sa emigrez, eram pregatit sa plec din tara. Atunci am invatat bine bine engleza americana si chiar in 1990, cind aveam nevoie de bani, am gasit o slujba ca traducator al buletinelor de stiri de la “M press”. Traduceam in fiecare zi un buletin de stiri la agentie. Dupa o vreme, am  inceput sa aduc si stiri, le culegeam in drum, prin autobuz, prin metrou. Am inceput conferintele de presa, apoi m-am mutat la SOTI si de acolo e mai cunoscuta povestea. De la SOTI la PRO TV au mai fost doua televiziuni. TVR si Tele 7 ABC. La TVR  m-am dus alegind intre Sirbu si Tatulici si l-am ales pe Tatulici. Gresit, pentru ca Sirbu nu m-a iertat niciodata in viata lui, iar Tatulici nu a apreciat in mod deosebit. Acum apreciaza, dar sint destui de multi ani de atunci.

O. V.: Ce era “Chestiunea zilei” de la SOTI?

L. M.: A fost un format, dar apoi a fost copiat. Era fun, era un talk show onest, iar pe vremea aceea nu vedeai asa ceva. Au debutat in talk show-ul acela oameni care nu stiu daca-si mai aduc aminte de asta: Victor Ciorbea, Miron Mitrea, Doru Buscu, impreuna cu Iaru. Talk show-ul acesta il faceam eu si cu Andreea Esca. Noi nu ceream voie nimanui pe cine sa intervievam. Nu ceream o lista de intrebari de sus, cum se intimpla in vremea aceea in televiziunea publica. Inca existau cenzorii si ideologii. Era relativ liber.

O. V.: De ce s-a oprit?

L. M.: S-a oprit pentru ca noi la un moment dat, am fost exilati de la 23 noaptea pe TVR 2. Dupa aceea, pentru ca mergeam bine si lumea se uita si aveam ceva tractiune, a fost mutata la 24 noaptea. Pentru ca incet – incet, americanii – care dupa parerea mea, erau cei care finantau aceasta statie – ori si-au pierdut interesul in opozitia din Romania, ori au facut un deal direct cu puterea din Romania. Incet – incet si statia asta s-a dus. Dar noi, intre timp, am descoperit ca avem o meserie. Din faptul de a-ti exprima opiniile publice si politice pe post. Asta era ceea ce doream noi, eram un fel de mini-activisti. Noi am descoperit jurnalismul, care nu  mai insemna sa iti exprimi opiniile tale, ci sa incerci sa dai oamenilor opiniile relevante despre un lucru. Nu neaparat ale tale. Asa am inceput sa ne profesionalizam, pur si simplu incercind sa intelegem ce vrea publicul, fiindca asta a fost marele salt dupa 1990. Pina in 1990, televiziunea dadea ceea ce credea ea ca-i  trebuie publicului, dupa ‘90 incepind cu noi, Tele 7 ABC, apoi PRO TV intr-o mare masura, televiziunea a incercat sa afle in mod constant  in fiecare zi, uitindu-ne pe audiente, ce anume iubeste publicul. Ce-i place, ce accepta, ce respinge.

Acolo ne-am si rupt intr-un fel si de intelectualitatea -sa zicem- activa, din punct de vedere politic. Ea crede ca televiziunea trebuie sa incerce sa educe publicul cu precadere, sa educe publicul in spiritul ideilor ei. Din pacate, asta nu este posibil, aici ne despartim. Poate ca eu am o structura interioara de dreapta, dar ce ma fac daca publicul nu este anul asta de dreapta? Daca anul asta crede ca e mai bine in Romania daca va fi un regim de stinga. Ce sa fac? Voi incerca sa-i spun in continuare ca-i o greseala? Nu, o sa-i spun ce se intimpla. Si o sa-i spun ce cred eu despre el.

O. V.: Ori va inchide televizorul, ori va schimba pe alt post.

L. M.: Asta este marea inventie a anilor ‘90, telecomanda. In momentul acesta, sint programe educative pe post, sint programe unde poti sa inveti o multime de lucruri. Oamenii nu inteleg ca televiunea este un mod de entertainment, despre asta vorbim. Chiar si stirile trebuie sa constituie un entertainment. Trebuie sa fie spuse inteligent, sa nu plictiseasca. Iar, de regula, au o constructie cinematografica mai degraba decit una jurnalistica, de ziar. Chiar si acolo vedeti “tabloidele”.

O. V.: Care a fost farmecul talk-show-ului cu Silviu Brucan?

L. M.: Il avea pe Silviu Brucan. Brucan era din sistem, a facut parte din toate sistemele. Era un profet, un profet politic, care vroia sa influenteze lumea politica. Era un om care stia. Profetiile lui erau mai degraba tentative de influentare a lucrurilor spre directia pe care el o credea buna pentru Romania. El era un jucator politic. De altfel, erau observatii sociologice, cum era cea cu 20 de ani (legata de tranzitie).

O. V.: Cum vedeati atunci talk-show-ul “Profetii despre trecut”?

L. M.: Mai intii, ca pe o sarcina de serviciu. Dupa aceea, ca pe o intilnire saptaminala cu un om inteligent. Atunci nu am vazut aceasta emisiune ca o miscare de cariera. Era in cariera lui Brucan decit a mea, daca stai sa te gindesti.

O. V: Multi politicieni au ramas corigenti sau repetenti in catalogul lui Brucan. Au mai trecut anul ?

L. M.: Nu, nu l-au trecut inca. Din pacate insa, au scazut standardele, standardele lui Brucan. Acum cei cu cinci, au nota 3. Lumea insa e mai desteapta decit credem noi. Lumea-i asculta, poate da, poate nu. Observati un lucru interesant. Oricit de tare poti controla media, oricit de tare te-ai vedea in media, asta nu inseamna ca media te va ajuta la un moment dat sa si cistigi puterea. Cazul Gigi Becali: era peste tot, toata lumea il vedea in fiecare zi -“Ia sa mai vedem ce a zis Becali”. Cind a fost vorba sa ajungem  si sa il punem sa conduca, nu au avut incredere in el. Nu-l pui pe clovnul blocului sa-ti fie administrator!

“Cel mai neplacut gen de jurnalist care nu ne face cinste este jurnalistul santajist”

O. V.: La anul scapam de tranzitie, asa ne-a “proorocit” Brucan. Am depasit aceea etapa?

L. M.: Pai, pentru prima data in cei 20 de ani facem o alianta stinga-dreapta. Eu zic ca e un semn de maturitate.

O. V.: Altii sint mai sceptici, spun ca mai avem nevoie de inca pe atit.

L. M.: Depinde unde vrem sa ajungem. Stie cineva? Eu zic ca problema noastra este ca sintem prea stabili. Avem o populatie imobila. Avem structurile ei de gindire, chiar fizice. Oamenii nu vor sa se mute dintr-un loc in altul pentru locul de munca. Oamenii nu vor sa isi schimbe credintele atunci cind le dai un adevar care poate le schimba. Citi romani sint atei? Citi sint darwinisti? Citi romani sint care nu-si boteaza copiii la biserica? Sint chestiuni care tin de modernitate. Citi romani isi schimba credinta? Sint putini. Nu  zic ca e bine sa faci asta, dar inseamna ca sintem foarte stabili. Asa sintem noi. Dupa  parerea mea, ne uitam degeaba la tranzitie, nu e nici o tranzitie. Asa sintem noi, aia vesnici. Ce se schimba? Ca avem trei mall-uri sus?

O. V.: Dumneavoastra v-ati schimbat religia?

L. M.: Eu mi-o schimb o data la saptamina.

O. V.: Sinteti contra sistemului?

L. M.: Nu sint contra sistemului, pentru ca nu avem sistem. Imi place sa exprim opinii care nu sint a mai mult de 5% din populatie, asa imi place mie, sa fiu prin ceea ce scriu. Prin ceea ce produc in televiziune, e pentru un public mai larg.

O. V.: Nu se creaza un fel de decalaj intre cele doua?

L. M.: Se numeste schizofrenie. “Multiply personality disorder”. Ba da, este adevarat.

O. V.: Nu apare ca o frustrare?

L. M.: Nu cred, eu am trait 20 de ani cu asta. E ca si cum l-ai intreba pe muncitorul care lucreaza la Logan, “Nu ti-ar placea sa faci aripi de Ferrari?”. “Bai, mi-ar placea. Eu stau in Mioveni, nevasta-mea aici, copiii mei aici, tu ce imi propui, sa merg in Italia sa ma mut acolo cu casa? E prea complicat, nu vreau. Lasa ca stau aici, ca fac aripi de Logan ca sint bune. Loganul se vinde. Hai noroc!”.

O. V.: Restul presei din Romania cum e?

L. M.: E foarte misto.

O. V.: Avem si jurnalisti mai putin misto?

L. M.: Avem. Nu e de bine, cel mai neplacut gen de jurnalist care nu ne face cinste este jurnalistul santajist. Pe locul doi este jurnalistul care inventeaza stiri acasa, pe locul trei este jurnalistul care nu a invatat nimic, adica nu stie. Cam astea sint cele trei genuri care dau in jos imaginea presei in ochii publicului.

O. V.: Mai exista motive pentru care unii ziaristi sa se plinga de existenta cenzurii?

L. M.: Nu cred ca a existat cenzura in presa, dupa 1990. Daca exista o idee, se va gasi o modalitate prin care sa iasa la lumina. Nu o gasesti acolo, o gasesti in partea cealalta, din punctul asta de vedere, nu mai exista cenzura. Singurul gen de blocaj pe care l-ai putea intilni, si-l vei intilni, este ca ideile tale sa nu fie conforme cu cele ale majoritatii. Romania este o tara in care foarte multi oameni binevoitori vor sa treaca strada, in vreme ce ea, Romania, locuieste pe partea cealalta si nu vrea sa treaca. Ea se uita la masini.

O. V.: Cine-i un jurnalist bun?

L. M.: Pai unul bun e Doru Buscu, e Cristian Tudor Popescu, este Lelia Munteanu. Eu sint pasionat de  jurnalistii care scriu bine. Pe locul doi sint jurnalisti care fac presa audio-vizuala. Aici, buni ar fi Raduleasca, Esca, Adelin Petrisor, Catalin Radu Tanase, ar fi Madalin Ionescu, care ne face rating foarte bun.

“Cu “Dilema” am participat la o experienta spirituala”

O. V.: La ce va trebuie un “Talon de participare”?

L. M.: Cind am facut rubrica aceea (n.r.: in revista “Dilema Veche”) erau foarte populare concursurile. Completai un talon, trimiteai la ziar si cistigai. Era un titlu ironic. Eu nu am participat la nici un concurs, cu “Dilema” am participat la o experienta spirituala spre o tara. Nu stiu daca e o Romania, ar putea sa fie, in care oamenii au rabdare sa-i asculte pe ceilalti si in care au puterea sa stea sa dea din cap, cind nu sint de acord cu ala, fara sa-l bata, fara sa-l injure, fara sa-i inchida gura. Asta-i pentru mine experienta. Eu nu sint genul care tipa, eu sint genul relaxat, nu mi se pare ca traim o tragedie, nu mi se pare ca Romania e condusa de cei mai timpiti oameni, cred ca sint exagerari. Sintem o tara medie, normala, citeodata scandaloasa, alteori la locul ei si cea mai sanatoasa atitudine e sa te uiti  asa, cu ironie, cu umor.

O. V.: Cu ce a gresit planeta de aveti nevoie de o racheta care sa ne duca departe de aici?

L. M.: Planeta nu a gresit cu nimic. Nu poti sa stai toata viata aici. E ca si cum ai sta toata viata in aceeasi casa, la un moment dat mai vrei sa te mai muti. Poate undeva mai misto, cu plaje  exotice, din Proxima Centauris, nu neaparat plajele din Caraibe. Mai incercam si alte planete, pe asta am vazut-o, am “Google Earth” acasa. Imi place sa calatoresc, dar as vrea sa calatoresc pentru ca experienta aviatiei mi-a deschis pofta si pentru granita de sus. In acest context as pleca cu o racheta.

“Evolutia nu mai functioneaza in sensul selectiei celor mai destepti”

O. V.: Cind vom gasi plajele din Proxima Centauris?

L. M.: Acum sint destul de sceptic. Ca sa trecem dincolo, ne trebuie niste motoare mai bune. Ca sa  avem motoare mai bune, ne trebuie niste baieti mai destepti care sa le imagineze. Niste oameni mai inteligenti, in medie, decit cei ce sint in zilele noastre oamenii. Ca sa se intimple asta, trebuie ca rasa sa evolueze, sa aiba ceva timp, sa creasca inteligenta omului. Cred ca rasa a evoluat in ultimii doua trei mii de ani, cred ca sintem mai destepti. Dar, in ultimii doua sute de ani, ca  urmare a unei discipline care se numeste “Protectie Sociala”, evolutia  nu mai functioneaza in sensul selectiei celor mai destepti. Evolutia functioneaza in felul urmator, evolutia darwinista: se propaga niste cetateni, exemplare care au caracteristici usor alterate, de fapt modificari genetice minuscule, pe care nu le poti vedea in toate cazurile. Iar aceastia apuca sa selecteze o anumita carateristica intrinseca si sa aiba mai multi urmasi decit cei care nu au caracteristica asta.

Ca sa o spun popular, mai bine zis, eu traiesc intr-o tara, de exemplu, in care in ultimii  50 de ani, intelectualii au avut in mod constant un copil sau zero, maximum doi, vreme in care ceilalti, respectiv oamenii care nu s-au dovedit capabili de un efort intelectual deosebit sau de aptitudini intelectuale spectaculoase, au fost incurajati sa faca doi, trei, patru, cinci copii, iar multi dintre ei au si facut. Asta mi se pare o selectie naturala inversa.

Stiu ca teoriile astea te duc in “malthusianism” direct si vor fi acuzat de lucruri mai neplacute, dar este un fapt: intelectualii din Romania nu fac copii. Oricine ajungea sa se catere putin mai sus pe scara sociala, in ultimii 20-30 de ani, nu mai facea copii, ca nu mai aveai bani de excursii, de televizor color. Asa era in anii ‘80. In privinta asta, sintem diferiti fata de alte tari. In Franta este o traditie sa faca doi trei copii, chiar este o responsabilitate. Spuneam de racheta, nu vad acei oameni inteligenti care sa inventeze motoarele acelea cu care sa plecam. Am senzatia ca mai degraba prostia creste.

Avea o vorba Murphy: “Cantitatea de inteligenta de pe Planeta e constanta, populatia creste”. Faceti calculele matematice mai departe.

***

“E pentru cine iubeste lipsa de respect fata de valorile noastre traditionale”

O. V.: De ce ati vrut, la lansarea ultimei carti a dumneavoastra, sa ajungeti in Panteonul literaturii?

L. M.: E o ironie ce am facut acolo, e la misto. E evident ca nu indraznesc sa cred ca fac parte din panteonul ala smecher, dar cred ca oamenii care investesc 25 de lei in cartea mea o sa primeasca fun de 50 de lei. Mie imi place sa dau mai mult decit primesc.

O. V.: Dar ati vrea sa ajungeti acolo?

L. M.: Fortat.

O. V.: De cine?

L. M.: De voi, daca ma cumparati si credeti ca sint bun. Sigur ca vreau. Stiu prea bine ca am sa ajung.

O. V.: Dar nu e o aroganta?

L. M.: Ba da, dar e o tehnica de P.R., trebuie ori sa-i urasti, ori sa-i iubesti. Brucan m-a invatat asta, pe el nu-l iubea prea multa lume. Foarte multi il urau, dar se uitau. De nervi: “ia sa vedem ce mai zice nenorocitul asta care spune ca sintem incapabili de democratie inca 20 de ani. Ia sa vedem ce mai zice”. A mers foarte bine, faceam cinci puncte de rating, era bine.

O. V.: De ce ar trebui sa cumpere un cititor aceasta carte?

L. M.: E scrisa cu bun simt, nu e pentru prea multa lume cartea asta. Cine se uita la televizor si vrea o carte autobiografica, de genul “Cum sa ajungi la televizor”, nu e pentru ei. E pentru cine iubeste riscul, a-ti asuma idei nepopulare. E pentru cine iubeste ironia, pentru cine iubeste lipsa de respect pentru valorile noastre traditionale, pe care nu le-am identificat, dar voi lucra la asta. Cui ii place jocul intelectual, nu neaparat celui care asteapta de la o carte raspunsurile la toate problemele vietii. Nu e pentru manelisti, nu e pentru Magda Ciumac, care ma lasa rece, nu as dori  sa mi-o cumpere oamenii care cumpara tabloide. E cu totul alt public. De aceea va fi greu sa o vind, dar ma voi chinui.

“Cei mai uimitori mi se par doctorii care cred in Dumnezeu”

O. V.: Coelho ati citit?

L. M.: Nu am terminat cartile bune de citit. Nu carti bune, carti vechi. Cartile lui inca mai stau la rind la mine si inca nu am terminat cu secolul XIX.

O.V.: Le luati cronologic?

L. M.: Sint fascinat de literatura descoperirii civilizatiei, literatura “Secolului Luminilor”. Sint fascinant de Voltaire, de cei grupati in jurul lui “Spectator” din Anglia si cei grupati in jurul “Enciclopediei” in Franta. Astia sint cei care-mi plac, este o puritate a inceputului si oamenii descopera mintea. Il dau deoparte pe Dumnezeu din capul lor si se descopera pe ei insisi. Acesta este cel mai frumos moment al omenirii. E un moment sublim. Mi se pare ingrozitor acum ca in Romania se construiesc de zece ori mai multe biserici decit biblioteci. Mi se pare ingrozitor.

Oamenii sint duminica si la biblioteca, dar si la biserici. Dar duminica e inchis la biblioteca (ride). Citi oameni cred in darwnism? In America, 15% din oameni cred in darwinism. Cine are curajul sa spuna ca e ateu? Ca nu crede in Dumnezeu? A fost unul singur, Iliescu, dupa care nu a mai spus. E de altfel, atasamentul fata de unele dintre cuceriririle revolutiei europene a mintii. Cuceririle “Secolului Luminilor” si anume, lipsa de reverenta fata de ideile lui Dumnezeu. Pentru asta, intr-o anumita privinta, ii accept pe intelectualii de stinga. Mi-e greu insa la noi in Romania, sa constat ca intelectualii merg mina in mina cu o doza copioasa de respect fata de cele sfinte. Cei mai  uimitori mi se par doctorii care cred in Dumnezeu.

George GURESCU