Nu-mi plac snitelele din soia

Nu mai credeam de mult in Mos Craciun, care era probabil singurul motiv pentru care ma si abtineam in copilarie. Cu timpul mi-am dat seama ca, la oricite sarmale si chiftele as intoarce spatele, tot nu voi primi setul Lego la care visam.

Asa ca singurul lucru care m-a facut sa mai postesc pina in clasa a sasea a fost obisnuinta cu care crescusem. Pentru ca, mic fiind, n-am stat niciodata sa intreb “de ce”, nici n-am tinut sa aflu, ce inseamna, de fapt, “de frupt”. Stiam doar ca nu am voie carne, lapte, oua si brinza si mincam orice era pe masa. Pe parcurs am aflat ca nici gindurile rele nu sint apreciate in timpul postului. Asa ca le mai tineam in mine. De mintit n-am considerat niciodata c-o fac. Preferam termenul “a pacali”.

Mamei ii convenea. Eu eram copil cuminte si ea nu trebuia sa gateasca special pentru mine. Erau si mai ieftine spaghetele si supa de rosii. Insa odata cu trecerea vremei inocentei, omul sfint din mine a inceput sa se ascunda. La impartasanie mergeam pentru ca “trebuia” si de spovedanie nu pot sa zic ca m-am bucurat. Preotul era intotdeauna sictirit cind vedea mai mult de trei baieti, asa ca ne lua pe toti la un loc, spunea doua vorbe si “gata, sinteti absolviti de pacate”. In astfel de conditii, de ce sa mai postesc, cind oricum nu merg la biserica duminica si nici “Tatal nostru” nu-l mai stiu pe de rost?

Poate ca pentru unii carnea are gust mai bun dupa sapte saptamini de soia si fasole. Mie oricum nu mi-a placut niciodata carnea de miel, nici la oua vopsite nu ma ingramadeam. Acum singura abtinere reusita este o zi in care nu beau nici o bere. Si pentru ca ce-i mult strica si un efort singuratic este apreciat mai mult decit unul obisnuit, incerc sa nu “postesc” prea des.

Ioan STOLERU