Călăuză de la depărtare

În toată făptura ei măruntă, Gabi păstrează un soi de cumpătare și delicatețe. Doar atunci cînd vorbește despre cei doi copii ai săi de-acasă și cei 15 de la școală glasul i se precipită și amintirile îi năvălesc în minte și pe chip, pentru că se îmbujorează și nu mai contenește din povestit. Anul acesta este învățătoare la clasa I, la școala din Hălceni, locul ei natal. Însă de-a lungul timpului a mai predat și franceza la școala din Andrieșeni, o comună la peste 30 de km distanță, fiind nevoită să facă naveta zi de zi.

„Întotdeauna am iubit copiii și m-am lipit de ei. Chiar și copiii vecinilor vin și mă vizitează, iar cînd am timp, stau și mă joc cu ei. Inventez eu tot felul de jocuri în funcție de vîrsta lor.” Creativitatea ei au moștenit-o și Eduard, fiul său de aproape 20 de ani și fata ei, Tatiana, care acum e elevă în clasa a X-a la Liceul Pedagogic din Iași. Despre copiii săi spune, cu mîndrie și cu o oarecare amărăciune, că „i-am crescut în prea mare respect, în zilele noastre. Plecînd, s-au lovit de răutatea oamenilor”. Tatiana a venit la Iași în clasa a V-a, să se înscrie la Liceul Pedagogic. Atunci, fiind atît de mică, o aduceau mereu ai săi la școală la fiecare început de săptămînă. Dar fata s-a obișnuit repede cu colegii sau cu ce înseamnă căminul și a început să fie recunoscută pentru cumințenia ei și notele bune la învățătură. Mai tîrziu, prin ultimele clase de gimnaziu, părea din ce în ce mai posmorîtă cînd vorbea la telefon cu mama ei. „M-a sunat într-o vineri, cînd nu a putut să vină acasă pentru că aveau mai multe activități a doua zi la școală și mi-a zis «mama, mi-e atît de foame! Am mîncat eu la cantină, dar puțin». M-au tăiat direct prin inimă vorbele ei, copilului meu îi era foame și eu nu puteam să fac nimic, eram departe de ea. Am reușit și i-am trimis un pachet prin cineva pînă la urmă”, răsună vocea mamei, cu cîteva tonalități mai mohorîtă.

„Acum vreo lună, m-a sunat băiatul pe la 10 seara și mi-a spus că îl cam doare capul și că îi e atît dor de noi. I-am zis că trebuie să își imagineze momentul cînd va veni acasă și îi vor trece toate. «Acum că am vorbit cu tine, pot să dorm mai bine», mi-a răspuns.”

Și cu Eduard vorbește tot la telefon, de cînd a plecat la mătușa lui din Italia, pe 29 august, anul trecut. E un băiat harnic și descurcăreț, iar la primul lui salariu a vrut să trimită toți banii cîștigați acasă. Ca și Tatiana, și Edi simte dorul de casă ca pe-un junghi și abia așteaptă amîndoi să se întoarcă. „Acum vreo lună, m-a sunat băiatul pe la 10 seara și mi-a spus că îl cam doare capul și că îi e atît dor de noi. I-am zis că trebuie să își imagineze momentul cînd va veni acasă și îi vor trece toate. «Acum că am vorbit cu tine, pot să dorm mai bine», mi-a răspuns.”

Dar Gabi mai are un album de-al ei în care își adună amintirile, cel de la școală. Și pe elevii săi îi învață să se respecte și îndrăgească. „În clasa mea nu există «colegul acela e nu știu cum». Nu, toți sînt frumoși și deștepți, iar cînd unul e supărat, stăm cu toții de vorbă pînă se înveselește”. Chiar dacă sînt mici, învață foarte repede, așa că Gabi s-a gîndit să transforme ședința cu părinții de vineri într-o serbare pentru mame. Fiecare copil a memorat cîte o poezie „personalizată”, pe care a spus-o în fața tuturor. Tot în aceeași zi, învățătoarea i-a lăsat să meargă acasă mai devreme cu o oră, chiar dacă ei nu se dau plecați de la școală prea ușor. „Dar nu au scăpat de temă. Le-am zis că, în ora aceea, tot ce au de făcut este să se ducă la mamele lor, să le îmbrățișeze și să le iubească!”