64 de spițe și-un reportofon

Alarmele din magazine bîzîie. Cel mai des acelea de la pantofi. Și chiar da­că oamenii care au ocupat fiecare scaun de lîngă fîntîna arteziană întorc privirile înspre locul faptei, Viorel Ili­șoi nu se oprește din povestit. Vor­beș­te despre cum a luat-o pe Leta de coar­ne și au por­nit amîndoi la drum prin țară. A plimbat-o cu trenul, a fu­git cu ea de maida­nezi, au ajuns în Ro­man unde s-au mi­nu­nat de ce monu­men­te au găsit și au trecut și prin sectorul lui Piedone, trans­format într-o gră­dină zoo fosfo­res­cen­­tă.

Viorel Ilișoi a înviat toate ima­gi­ni­le care le-au trecut prin fața ochilor în niște reportaje filmate de el, „pe care șefii nu mai puteau să le modifice, pen­tru că nu erau scrise să taie din ele. Ca să le edi­teze trebuiau să folosească un program anume, era mai complicat. Așa că toate apăreau așa cum le fă­ceam eu”. Le-a ară­tat cîteva din peri­pe­țiile sale, adunate în seria „Momen­te și spițe”, și celor care au venit în Palas Mall sîmbătă seară, fie că au vrut să îl vadă neapărat pe Ilișoi, fie că s-au oprit lîngă scenă în pauza din­tre cumpărături. „Sînt 64 de filmulețe pen­tru că atîtea spițe are bicicleta”, adi­că Leta sa care în închipuirile jurna­lis­tului prinde glas, însă nu a arătat de­cît cîteva.

În timp ce Ilișoi se uită a cine știe cîta oară la reportajele sale, zîmbește și trage cu ochiul la public. Un public ca­re aproa­pe că a pus cîteva kilograme în plus de la atîta rîs. „Sufletul co­mer­țu­lui” a iscat cele mai sănătoase „ha­ha­ha-uri” pentru că Ilișoi a găsit într-o piață niște trăsnăi care poate nici nu ne-au sărit în ochi pînă acum. În cele cîteva minute cît avea filmulețul, a pus laolaltă cele mai inventive eti­che­te scrise cu markerul de comercianți, de la mandarine „super dulci, belea de belea”, la „roșii fff gus­toa­se” și „por­tocale extra super gustoa­se”. „Fff ta­re!” se aude din spatele sca­u­ne­lor, aco­lo unde cei care nu au mai prins un loc stau cu hainele mototolite sub mîinile încrucișate.

Și „Ziarul românesc” stîrnește rî­se­te deloc timide. La început pare o pa­rodie la emisiunile de teleshopping, dar de fapt, în cele aproape 20 de mi­nu­te, arată fața presei românești, stri­vi­tă între pagini albe, care nu zic ni­mic. În filmuleț, Ilișoi nu găsește nici un cumpărător pentru zia­rul pe care voia să îl vîndă la te­le­vi­zor. Nici după ce scoate de sub masă, drept bonus, un „mixer cu șapte viteze, de For­mu­la 1”, un teanc de cărți, un urs de pluș sau un pește bibelou.

Dinspre public vine către scenă o răscoală de rî­se­te, însă Ilișoi le lasă să treacă pe lîngă el, să se încolăcească printre rafturile cu pantofi și să ajun­gă pînă sus, la cu­polă. „M-am distrat și eu și-am rîs, dar doar c-un ochi. Cu celălalt am plîns.”