Pasajul de pe margine
Pastila de după 30 martie 2014 Niciun comentariu la Pasajul de pe margine 8Razele soarelui mîngîie galeș sacii de ciment, vîntul mai șterge praful de pe tîrnăcoape, iar zgomotul picamerului se pierde printre sutele de claxoane. Legenda Dorel, în uniforma albastră pătată de muncă și cu șiroaie de sudoare izvorînd de sub cască, hotărăște că e timpul pentru prînz. Ia pachetul și încearcă să cuprindă cu privirea împrejurimile în căutarea unui locușor unde să mănînce liniștit. Ar traversa strada, dar nu poate trece de rîul șoferilor care turează la maximum tablele supraîncălzite pe patru roți. Poate ar fi mai bine în groapa pentru viitorul pasaj unde e umbră și e mai răcoare. Monstruozitățile de utilaje parcate acolo nu îl lasă, așa că rămîne unde este. Se așază pe bordură, desface sandvișul și începe să mănînce tacticos din el. I se alătură încă doi coechipieri, care îi urmează cu totul exemplul.
Lui Dorel 2 i se face milă de lopata părăsită și se apucă să gîdile pietrișul cu ea. Își țin de urît unul altuia căci ceilalți trei stau ca sirenele la malul mării. După o masă copioasă, legea nescrisă te obligă să îți faci siesta. Înfloriturile și invocările spiritelor celor de la volane nu deranjează pe nimeni, au devenit o obișnuință. Așa că nu contează dacă lucrările vor mai întîrzia o lună, două, oricum lumea parcă a început să îndrăgească peisajul. Oamenii sînt mulțumiți că niciun Dorel nu cară acasă sacii de ciment, așa cum fac cei din alte orașe. Cu o mișcare de lopată nu se face un pasaj, dar măcar ai noștrii sînt curajoși: vin la muncă. Zvonurile spun că prin alte părți muncitorii se lasă intimidați de mașini și nu mai ajung acolo unde este cu adevărat nevoie de ei.
Adaugă un comentariu