O nuntă așteptată de 10 ani
Punctul pe VIP 7 aprilie 2014 Niciun comentariu la O nuntă așteptată de 10 ani 11La cea de-a 67-a aniversare a lui Elton John, cîntărețul împreună cu David Furnish, partenerul lui de viață, și-au anunțat dorința de a se căsători în mod oficial. Decizia vine ca urmare a legii recent intrate în vigoare în Anglia, lege care dă frîu liber cuplurilor homosexuale să-și unească destinele printr-o uniune civilă. În ceea ce privește reacțiile stîrnite de această hotărîre, potrivit unui sondaj realizat de BBC, britanicii nu văd uniunea dintre homosexuali ca o căsătorie normală, iar reprezentanții bisericilor împărtășesc aceeași neîncredere. Contrar majorității, prim-ministrul Angliei, David Cameron a spus că nu are importanță ce orientare sexuală ai, deoarece statul îți va recunoaște relația în același fel.
David Furnish, partenerul de viață a lui Elton John, a declarat într-un interviu că ei nu simt că ar trebui să se căsătorească, însă, dacă tot le permite legea, vor face pasul în luna mai. Aceștia nu vor să organizeze o petrecere mare pentru că au sărbătorit uniunea civilă deja cu mare fast în 2005. Elton John a militat în diferite ocazii pentru susținerea comunității gay, iar acest lucru i-a adus unele dezavantaje. Un exemplu în acest sens este interdicția de a concerta în Egipt în 2010 din cauza unor declarații pentru o revistă în care spunea „încearcă să fii o femeie lesbiană în Orientul Apropiat și vei fi ca și moartă.” Această interdicție nu l-a făcut pe artist să renunțe la manifestarea lui publică și în 2013, pe cînd concerta în Moscova, a denunțat „legislația gay din Rusia”. Prin aceasta, critica legea rusească care interzicea propaganda homosexualității în rîndul minorilor.
Cînd vine vorba de Elton John se aduc în discuție două părți care pot fi puse în antiteză. Talentul artistic care este apreciat de mulți oameni, dovadă îi stau cele 450 de milioane de discuri vîndute în toată lumea, și viața personală în care este criticată des orientarea lui sexuală. Pe lîngă succesul internațional, artistul este cunoscut și datorită acțiunilor sale caritabile, regina Angliei acordîndu-i distincția de cavaler. Tot Marea Britanie îi oferă acum cuplului posibilitatea ca după 20 de ani de relație în care cei doi erau doar „parteneri” să fie, oficial, „soț și soț”.
Liza CÎRJĂ
Adaugă un comentariu