Cu viitorul de vînzare

Pastila de după Niciun comentariu la Cu viitorul de vînzare 13

Săptămîna viitoare, între 14-20 aprilie 2034, universitățile de stat ieșene vor organiza, sub îndru­ma­rea Ministerului Educației Națio­na­le cea de-a doua ediție Pamf-L.E.T., eve­niment ce are scop drept in­for­ma­rea și pregătirea studenților pen­tru provocările și dificultățile pe care aceștia le vor întîlni odată ce-și vor încheia studiile.

Luni și vineri, instituțiile de învățămînt superior vor coordona pentru studenți vizite la sediile firmelor recunoscute că angajează absolvenți care au terminat în alte domenii decît profilul studiat. „Organizăm aceste întîlniri astfel încît studenții să poată dobîndi o serie de competențe interdisci­pli­na­re și să se poată reorienta către alte domenii în cazul în care pro­fi­lul pe care aceștia îl urmează este inexistent pe piața muncii”, a de­cla­rat unul dintre organizatori. În cadrul acestor vizite, unele dintre facultăți organizează și ateliere de lucru.

De exemplu, studenții Facultă­ții de Litere vor avea de pus în r­aioanele unui supermarket produ­sele corespunzătoare fiecărui raft precum și să corecteze eventualele erori ale celorlalți angajați. La fi­nal, aceștia vor primi o notă care va fi trecută în „Catalogul anga­ja­to­rilor români”, o diplomă, un cer­ti­ficat de competențe în domeniu și un bon de masă. Alte activități presupun împărțirea de pliante pe stradă sau descărcatul mărfii din­tr-un tir încărcat, unde li se va mă­su­ra viteza și rezistența. Tururi se vor organiza și în biblioteci, unde studenții vor putea exersa sarcini aproape dispărute precum docu­men­tarea din cărți sau studiatul în sala de lectură.

În ultimele două zile ale evenimentului, tinerii vor putea participa la o consiliere din partea unor specialiști în privința traseului lor educațional. Aici, studenții vor pu­tea afla ce diplome le lipsește din portofoliul lor personal (ca cea de tăietor de cartofi roz), ce trebuie să facă pentru ele, precum și ce internship-uri li se potrivesc pe baza notelor din liceu. Deschi­de­rea oficială a Pamf-L.E.T. va avea loc luni, 14 aprilie, la al patrulea etaj din Palas Mall.

Autor:

Iulian BÎRZOI

Senior editor „Opinia Studențească”

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top