Epoca Antena-PRO
Mai plați ca ecranul 5 mai 2014 Niciun comentariu la Epoca Antena-PRO 43Imperiul PRO TV a început să se clatine. De la începutul lui ianuarie, atunci cînd „părintele PRO TV-ului”, Adrian Sârbu, și-a încheiat contractul cu compania-mamă a postului, Central European Media Enterprises (CME), și pînă în prezent, tot mai mulți angajați ai postului de televiziune au încetat să mai lucreze pentru acesta, iar unii au acceptat chiar ofertele principalului competitor, Antena 1.
Adrian Sârbu, fondatorul postului de pe Bulevardul Pache Protopopescu din Capitală, și-a depus demisia din funcția de președinte CME în luna august a anului trecut, iar din ianuarie 2014, s-a retras oficial de la cîrma PRO TV-ului. Odată cu înaintarea demisiei lui Adrian Sârbu, la conducerea postului de televiziune a fost numit lituanianul Aleksander Cesnavicius, iar după încetarea oficială a contractului CME cu fondatorul postului, directorul executiv al PRO TV-ului, Elena Petre, a părăsit compania. De atunci, potrivit informațiilor apărute în presă, postul de televiziune se află în derivă, iar mutarea cea mai elocventă este retragerea Monei Segall, producătorul general al proiectelor care i-au asigurat PRO-ului locul I incontestabil în audiențe.
Mona Segall a colaborat cu postul de televiziune timp de 19 ani. În tot acest timp, a pus bazele unor programe de diverstiment unice în România care au înregistrat audiențe record, exemplul cel mai la îndemînă fiind succesul înregistrat de „Românii au talent”. Din toamnă, potrivit adevarul.ro, Mona Segall și întreaga ei echipă vor pune pe picioare la Antena 1 „Romanian Idol”, o franciză a celebrului show american pentru care postul a plătit 600.000 de euro. Așadar, producătoarea a semnat un contract de colaborare cu principalul adversar al PRO TV- ului, iar de acum analiștii media spun că bătălia dintre cele două posturi va fi și mai aprigă. Antena, care se zvonește că i-a înrolat și pe cei mai iubiți prezentatori de la PRO TV – Smiley, Pavel Bartoș și Ștefan Bănică Jr. – va încerca să ajungă în topul audiențelor, acolo unde în ultimii 18 ani a stat doar PRO TV, în timp ce acesta va miza pe filme de acțiune și formate ieftine, după cum a anunțat Aleksander Cesnavicius. Ce se va mai întîmpla în bucătăria postului de pe Bulevardul Pache Protopopescu rămîne să citim în tabloide, pentru că pînă acum au fost primele care au anunțat principalele mutări ale PRO TV-ului. Și deja am văzut că unele au prins de veste că și Andreea Esca ar intenționa să se retragă. Bună seara, România, noapte bună, PRO TV!
Adaugă un comentariu