Cinci zile în Varșovia, printre zimbri, zei și cefe late
Povești fără timbru 11 mai 2014 Niciun comentariu la Cinci zile în Varșovia, printre zimbri, zei și cefe late 105Avionul a aterizat la 6:45 pe aeroportul Frederic Chopin, însă la hostel ne-au spus că nu ne pot caza decît după 3 la amiază. Ne-au rămas aproape opt ore de pierdut într-o dimineață de Varșovie ploioasă. „Trebuie să găsim un exchange office.” Opt ore, 400 de zloți și mărunt și o hartă. Primul reper e palmierul artificial înalt de 15 metri din mijlocul orașului. De ce un palmier în Polonia aveam să aflăm mai tîrziu, pentru moment trebuia să găsim ceva de mîncare și poate și-o pivă.
Tortul de nuntă rusesc sau Seringa lui Stalin
Sîntem întîmpinați de un tip cam antipatic la hostel. Vestea că nu ne putem caza de dimineață ne strică și mai tare dispoziția, dar măcar putem lăsa rucsacii undeva în spate, într-o cameră nevăruită care miroase a picioare și a drum lung. „Veniți după 3”, ne spune. Luăm cîte o hartă și plecăm.
E așa devreme că nici măcar milk bar-urile nu s-au deschis încă. Într-un local micuț pe bulevardul Al. Jerozolimskie o bătrînă mănîncă un corn încă puțin aburind și mai sus Kebab King își așteaptă primii clienți. Ne hotărîm la un senviș și-un pahar de kompot de la Wiking Bar pe Nowy Swiat și plecăm la drum.
Studenți intră și ies din Politechnika. Unul se-oprește să ne-arate ceva pe hartă, după care își vede de drum. În fața clădirii principale vreo trei împart o sticlă de votcă și niște biscuiți, cred; se uită puțin urît la mine, să nu cumva să le fac poză, și-și văd în continuare de treabă. În parcul Lazienki păuni se plimbă pe alei, apropiindu-se nesfios de oameni, și veverițe ți se strecoară printre picioare. Statui ale zeului grec Pan se agață de felinare sau cară în spinare cadrane solare. Un amfiteatru în semicerc e împrejmuit și păzit de statuile filosofilor greci și monumentul lui Frederic Chopin așteaptă zilele însorite și concertele în aer liber.
Turiștii se înghesuie într-unul din lifturile Palatului Culturii și Științei, cea mai înaltă clădire din țară, cadoul lui Stalin și al URSS-ului pentru poporul Poloniei; un fel de Casa Poporului mai frumoasă. Pentru 18 zloți urci pînă la etajul al 30-lea și poți vedea tot orașul: Warsaw Towers, trecerea de pietoni din fața Sala Kongresowa, făcută să arate precum clapele unui pian, centrul vechi și de partea cealaltă a Vistulei vestitul stadion și vechiul cartier Praga. Ne facem și noi loc printre oameni către ferestrele mari, acoperite de gratii, de toate cele patru laturi ale clădirii. Copiii se roagă de părinți să bage cîte doi zloți în telescoapele de metal, portocalii, să poată privi prin ele. Sînt polonezi care spun că Palatul Culturii, sau „Seringa lui Stalin”, e cel mai frumos loc din Varșovia, „pentru că e singurul din care nu poți să-l vezi”.
Kyle trage de pat
Doar Jonas din Finlanda și Kyle din California sînt în Sydney, camera de zece oameni pentru care plătim nouă euro pe noapte. Jonas povestește nimicuri în timp ce Kyle face tracțiuni, ridicîndu-se barele de metal care țin salteaua patului de deasupra. Americanul ne spune că s-a lăsat un an de la viață și-a plecat să se plimbe prin Europa. Merge cu ce apucă, autocare, trenuri, autobuze și avioane low cost și stă prin hosteluri, povestindu-le oamenilor cum acasă face surfing și se bronzează. Ne spune că trebuie să facem și noi surfing, neapărat.
Fie că au venit în scopuri culturale sau doar să se distreze în numeroasele baruri și cluburi ale Varșoviei, cei mai mulți turiști ajung să viziteze și Warsaw Uprising Museum
Fie că au venit în scopuri culturale sau doar să se distreze în numeroasele baruri și cluburi ale Varșoviei, cei mai mulți turiști ajung să viziteze și Warsaw Uprising Museum, muzeul dedicat răzvrătirii polonezilor în august – octombrie 1944 împotriva forțelor naziste care le ocupau capitala. Camere întunecate, bucăți de ziare lipite pe perete, manifeste care-i îndemnau pe oameni la arme, un buncăr cu două steaguri alb-roșii și urme de gloanțe, în care poți să intri și să-i privești pe ceilalți vizitatori printr-o ferăstruică lată de cîțiva centimetri și un fel de fîntînă de ciment în care dacă te uiți vezi un ecran mic cu imagini șocante din război. Totul e aranjat să-ți coasă în minte firul poveștii, dar și să-ți inspire o parte din frica, teroarea, groaza și nesiguranța acelor vremuri. Mergi mai departe și dai de un avion cît tavanul, care doar ce-a lăsat țigări, biscuiți, ciocolată și grenade, provizii trimise de către britanici. Peste tot prin muzeu găsești arme, de la pistolete fabricate în germania pînă la puști antitanc și aruncătoare de rachete. La etaj e și o replică în miniatură a tancului Goliath, controlat prin telecomandă și care căra pînă la 100 de kilograme de explozibil, folosit la distrugerea altor tancuri sau poduri, clădiri. Un bărbat își plimbă băiatul de vreo 12 ani prin fiecare cameră a muzeului, fără să rateze nici un exponat, și-i explică în șoaptă. Se așază apoi la cinematograful din mijlocul clădirii, unde rulează secvențe filmate de reporteri de război, „under constant artillery fire and bombs” (en: „aflîndu-se mereu în foc de artilerie și explozii de bombe”). Dacă dai doi zloți în plus la bilet, poți vedea în altă încăpere și un film 3D ca un zbor de avion deasupra orașului complet distrus, în ruine. Apoi ieși din întuneric și te minunezi de zgîrie nori și de cît de bine arată și nu poți să nu te minunezi de puterea pe care-au avut-o să reconstruiască tot din cenușa unui oraș mort în 1944.
Zimbrii din centrul vechi
Americanul a plecat în Budapesta și finlandezul s-a mutat în Roma, camera de la capătul celălalt al holului; pentru că locurile lor erau rezervate pentru Carolina și Claudia, o negresă și-o blondă din Brazilia care se plimbă cu colegii lor din Erasmus prin cîteva țări europene. În cîteva ore se umple camera de brazilience care vorbesc și vorbesc și nu se mai opresc și-ncep să mă simt ca-ntr-o telenovelă cu neveste disperate.
În centrul vechi poți să te pierzi cu orele. Fie că mănînci o porție sănătoasă de bigos sau pierogi sau te întinzi la beri Żubr și Żywiec într-o pivniță de bar.
În centrul vechi poți să te pierzi cu orele. Fie că mănînci o porție sănătoasă de bigos sau pierogi sau te întinzi la beri Żubr și Żywiec într-o pivniță de bar undeva la subsolul vreunei clădiri, mereu e plin de oameni; și cu fiecare păhărel de Żubrówka, neapărat Bison Grass, începi să-i îndrăgești mai tare și cu fiecare Warka la țap nu-ți mai vine să pleci de-aici. Pentru cîțiva zloți poți să te urci într-un turn cu prea multe scări circulare pentru cîtă bere se bea în zonă și să vezi frumoasa piață de pe Krakowskie Przedmieście, unde cinci lăutari cu tube și trompete cîntă ce vrei tu, de la valsuri la muzică de circ la melodiile din Nașul și Zorba Grecul. Ne așezăm și noi pe-o bancă să ascultăm cîteva melodii și să bem o bere palmată, după care trecem pe lîngă băieți și le aruncăm un zlot și ceva mărunt în pantoful în care strîng bani. Tinerii cu baloane de lîngă, a căror afacere nu prea merge, ne aruncă vreo două priviri urîte.
Pe malul Vistulei e muzeul Copernicus Science Centre, unde mereu se întîmplă cîte ceva. Copii care se joacă cu mîna teleghidată a unui robot expus la intrare, jocuri și jucării care-ți dau bătăi de cap încercînd să le rezolvi și fel de fel de ateliere și seminarii despre noi descoperiri și tehnologii. Undeva peste drum ajungem și la Biblioteca Universității din Varșovia, o frumoasă clădire acoperită cu verdeață, pe acoperișul căreia te poți plimba prin grădină sau citi la umbra unei mari cupole de frunze. Înăuntru studenții ori lucrează în sala de calculatoare, ori citesc în vreuna din camere, stînd pe jos, pe perne sau pe fotolii pară, care cum apucă și cît mai confortabil. Fix la intrare e și un Coffee Heaven, numai bun pentru cînd vrei să iei o pauză de la studiu.
Paste de peste tot
E maraton de făcut mîncare în seara asta. Italianul face paste cu broccoli, apoi paste cu ton, brazilienii sufocă cuptorul cu microunde cu pizza congelată de toate dimensiunile și formele, Agnieszka din Cracovia face ceai pentru toată lumea și încearcă să ne combine berile Perla cu aromă de miere , să le împartă tuturor. Facem și noi tot paste, dar cu bacon și mai picante ca dejunul unui mexican și ne-ntindem la vorbă. Tim Sexton din Ohio predă engleză prin Skype tinerilor din Rusia și trăiește în hosteluri prin Europa pentru că-n State taxele erau prea mari. O vreme ne amuză poveștile lui, dar curînd începe să se dea prea interesant și Jonas, finlandezul, îl ia la rost pînă Tim se retrage în cameră. Berile continuă.
Varșovia nu doarme. Pe lîngă cîteva baruri care nu se închid niciodată găsești la tot pasul și cîte un Planet Alkoholi, o rețea de magazine cu „de-ale gurii”.
Varșovia nu doarme. Așa că, pe lîngă cîteva baruri care nu se închid niciodată, găsești la tot pasul și cîte un Planet Alkoholi, o rețea de magazine cu de-ale gurii, bere, vin, votcă. Am ieșit cu Jonas și Arthur, olandezul, să schimbăm cîteva vorbe în barurile de pe Nowy Sviat, strada cu hostelul. Primul e Pijalnia Wódki i Piwa, un fel de joc de cuvinte pentru „loc de băut bere și votcă”, un loc cu temă comunistă și prețuri mici. Pentru patru zloți poți să bei orice, orice bere la pahar, un shot de votcă, un vin roșu-spălăcit sau un shot galben, dubios, care pare-a fi cel mai în vogă aici. Grupuri de cîte patru, cinci, șase tineri se aciuează pe lîngă bar și comandă shot după shot din băutura asta galbenă și dulce-alcoolie, care te ia cînd deja e prea tîrziu să mai faci ceva în privința ei. „Hai să ma mergem”, spune Arthur și ajungem în gangul cu hostelul, unde vizavi de ușa noastră e intrarea într-un bar și mulțime de oameni. „Trebuie să fie un loc foarte în vogă”, ne spunem, luîndu-ne după cei peste 20 de tineri care stau pe-afară. Cînd intrăm, surpriză. O cameră de doi pe doi și un bar vai-de-el, cu un barman care servește beri aproape calde și aceleași shoturi galbene și dubioase. E plină Varșovia de baruri din astea, cît o debara, în fața cărora oamenii se înghesuie și-și beau băuturile luate dinăuntru sau de la marketul non-stop de peste drum, ca după cîteva ore să le dea afară.
Trecem strada și intrăm într-o curte cu pe puțin 14 baruri, perete în perete, fiecare cu tematica lui. Un Pijalnia Wódki i Piwa, vreo două de rockeri, cîteva cu house și muzică electronică, baruri cu narghilele și baruri cu băutură și-atît. La Pijalnia în fiecare seară sînt cîte două cefe late la costum care stau în cîte un colț al încăperii și se uită urît la oameni, asigurîndu-se că nimănui nu-i vine vreo idee. Marius intră în vorbă cu doi polonezi beți care doar ce-au dat cîte patru zloți de căciulă pentru o porție de ou crud și carne crudă – zic ei că ar fi o specialitate locală, nouă ni se pare doar mîncare nefăcută –, și înainte să plece să-și ia cina fac cinste cu o bere. Văzînd că aștept prea mult să comand ceva, una dintre cefele late cere pentru mine. Dăm noroc și-mi explică că deși toată lumea spune „Na zdrowie!”, el preferă „Pozdrawiam!”, zice că-i mai puțin rusesc.
Palmierul din centru
Printre pahare aflăm și de ce e palmierul în centru. Este de fapt o sculptură realizată de artista Joanna Rajkowska și se numește „Salutări de pe Bulevardul Ierusalem”. Bulevardul Ierusalem a fost unul dintre locurile pe care le populau evreii în secolul XVIII.
Din ultimul local în curtea asta a barurilor de tot felul iese fum de narghilea și zgomot de muzică turcească. După ce toarnă în pahare, barmanul ne-ntreabă de unde sîntem și ne roagă să punem și niște muzică „de acasă”.
Ultimul local din curtea asta a barurilor de tot felul e și locul unde ne oprim pentru „pernuța de noapte”, un pahar înainte de culcare. Înăuntru cîntă muzică turcească și doi dintre barmani și alți trei clienți încearcă să agațe două tipe din Spania. Dar încearcă, nu glumă. Cînd fetele merg la baie, barmanii coboară lîngă ele și stau după ușă, dansînd în fața ușii ca și cum mînerul ar fi mîinile fetelor și balamalele ochii. Singurul barman rămas la datorie ne-ntreabă de unde sîntem și ne roagă, văzînd că facem consumație și-i mai ținem de urît, să punem ceva muzică de-acasă, de-al nostru. Cum fetele s-au întors și toți dansează în jurul lor, zicem să nu le stricăm distracția. Așa că punem Florin Salam – „La inimă m-ai ars” și treaba merge ca unsă. Nimeni nu-și dă seama că muzica s-a schimbat, barmanul spune că-i place și-și notează numele artistului și vînătoarea continuă.
Tot ce trebuie să știi în Polonia
- Bigos – „Tocana vînătorului”, o mîncare din varză murată și carne
- Milk bar (bar mleczny) – un fel de „Împinge Tava”, localuri foarte la modă în secolul trecut și în continuare populare, unde poți mînca ieftin la mese lungi, alături de studenți, oameni grăbiți care nu au timp de restaurant sau oameni ai străzii
- Na zdrowie! – polonezul pentru „Noroc!” sau, mai exact, „(să ai) Sănătate!”
- Pierogi – Găluște, de obicei umplute cu varză acră și / sau ciuperci, carne, cartofi și altele
- Piwo – bere
- Pozdrawiam! – Noroc!
- Żubr – bizon european
- Żubrówka (Bison Grass) – votcă poloneză cu aromă de iarbă proaspăt tăiată
Adaugă un comentariu