Lumea printre ziare și versuri
Ascultă de (la) noi 25 mai 2014 Niciun comentariu la Lumea printre ziare și versuri 4Album: „Let The World Know”
Artist: Dead by April
An: 2014
Gen: Melodic metalcore, pop
Noul album „Let The World Know” al celor de la Dead by April este punctul culminant atins prin munca lor pînă acum. Cele 13 melodii cu mesaje emoționante sau care îndeamnă spre răzvrătire oferă echilibru produsului. Cel de-al treilea album aduce același amalgam interesant de metalcore, alternativ și electronic cu care au fost obișnuiți fanii.
Noua voce a trupei, Christoffer Andersson Stoffe, vine numai bine în completarea puzzle-ului acestui album. Prin tonul dur și vibrant în care sînt exteriorizate, versurile trezesc fiori pe ritmuri de chitară electrică. De aceea muzica lor are o rezonanță mai puternică decît în albumele precedente.
Piesa „Abnormal” amintește de acele vremuri din liceu în care cei fără apărare erau tachinați de cei mari și populari. Versurile sînt cuvintele unui puști care s-a săturat de ocară și încearcă să își schimbe imaginea. Acesta pare legată printr-un țipăt de „Let The World Know” în care vocalistul dovedește cît de mult vrea să se facă auzit.
Răzbunarea se face simțită în „Infinity X Infinity” în care iertarea nu este o soluție, ci fiecare trebuie să plătească pentru faptele lui. „Ask not for forgiveness/cause you will pay,/you will pay for the things that you’ve did” (Nu cere iertare pentru că vei plăti, vei plăti pentru tot ce ai făcut). Sîngele, cicatricile și zbuciumul intern trebuie răscumpărate. Însă piesa nu este un elogiu al suferinței, ci o atenționare a celor care îi rănesc pe cei din jur. „Don’t even open you mouth/if there’s only bad intentions” (Mai bine taci/ dacă ai de gînd să spui doar lucruri rele.)
„Replace You” și „As A Butterfly” fac parte din categoria baladelor în care viața fără sufletul pereche devine imposibilă. Melodiile sînt ca un cadou pentru cei ce suferă din dragoste, care nu-și înțeleg emoțiile și doresc să se elibereze în mod violent și pacifist în același timp. Iar acest lucru creează un contrast dintre mesajul romantic și screamo-ul în care este învelit.
Dacă unele piese amintesc de durerea pierderii persoanei iubite, altele o blamează deoarece a făcut doar rău. Printe ele se numără și „Done With Broken Hearts” sau „Peace Of Mind”. În plus, versurile sînt ușor de reținut, mai ales cele motivaționale. Chitara puternică și cuvintele uzuale, dar semnificative te prind destul de repede.
Suedezii au reușit și de data aceasta să atragă atenția prin stilul lor. Cunoscuți pentru linia melodică puternică și pentru amestecul de clean vocal și screamo, au adunat fani din întreaga lume la concertele lor. Iar versurile din „My Tomorrow” aproape că ne fac să îi credem pe cuvînt.
Adaugă un comentariu