Cine-a „deschis” Internetul în România
Lumea pe jar, Subiectele săptămînii 2 iunie 2014 Niciun comentariu la Cine-a „deschis” Internetul în România 2792România se poate mîndri cu una dintre cele mai rapide conexiuni la Internet din lume, ajungînd la aproape 8 Mbps. În 2010-2011 1 împărțit podiumul cu Coreea de Sud și Japonia, acum „căzînd” pe locul al șaselea fiindcă în unele țări viteza a crescut mai mult decît la noi (deși potrivit unor statstistici încă s-ar afla pe podium). Dar de „unde vine” această viteză și cum s-a pus la punct tocmai la noi o infrastructură atît solidă încît să ne permită să ne mișcăm așa de repede „pe net”, e prea puțin știut. Anul trecut, cu prilejul împlinirii a 20 de ani de Internet în România, HotNews-ul a intrat în vorbă cu pionierii și a refăcut conexiunile. Așa a ieșit la iveală povestea unor specialiști dedicați de la Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI) ce au pus netul pe roți la noi în țară într-o perioadă comunistă de maximă izolare științifică a României.
Marea Unire a românilor nu a avut loc pe 1 decembrie 1918, ci pe 5 aprilie 1984, cînd nodurile unor centre teritoriale de calcul din București, Cluj și Bacău au fost conectate între ele și datele au început să circule între computerele aflate în aceste zone. S-au transmis fișiere și chiar s-a vorbit pe chat. Rețeaua denumită RENAC/RENOD, creată prin experimentul UNIREA, a început să funcționeze după principiile celebrului proiect ARPANET (n.r. Advanced Research Projects Agency Net, pus la punct în anii ’60 de un departament de cercetare al Pentagonului, SUA). A fost prima țară din CAER (n.r. Consiliul de Ajutor Economic Reciproc, creat la inițiativa URSS în 1949 ca organizație economică a statelor comuniste europene) care a avut o rețea națională de calculatoare. Această unire „informatică” avea să fie punctul din care se deschideau într-un mod de nebănuit granițele unei țări ținute prea multă vreme departe de ceea ce se întîmpla în occident.
9,6 Kbps pentru o „națiune favorizată”
„Responsabili” au fost cei de la ICI. Eugenie Staicut, membru al echipei care a făcut „unirea” povestește cum în noiembrie 1992 se realiza prima legătură cu „exteriorul”, și anume cu Universitatea din Viena, prin intermediul protocolului TCP/IP. Era vorba de o conexiune telefonică, prin Romtelecom, care avea o viteză ce acum ni s-ar părea ridicolă, – 9,6 Kbps. Pe 26 februarie 1993, domeniul .ro era înregistrat pe serverele rădăcină de pe Internet, obținîndu-se autorizarea de funcționare pentru ROTLD (Romania Top Level Domain). La vremea aceea, însă, conectivitatea era doar cu Europa, nu și cu America, din pricina unui embargou impus țărilor din lagărul comunist. De-abia pe 16 aprilie 1993 România are conectivitate deplină la Internet, România și Bulgaria fiind declarate „națiuni favorizate”. Primele domenii pe .ro le-au avut, evident, instituțiile academice, precum Institutul Politehnic București (ipb.ro), Institutul de Fizică Atomică (ifa.ro), Universitatea Tehnică Timișoara (utt.ro), Institutul de Matematică al Academiei Române (imar.ro) și Centrul de Educație UNESCO (cepes.ro). După cum explică Eugenie Staicut, „numele de domenii nu reprezentau în 1993 ce reprezintă astăzi. Pot zice că erau privite oarecum ca un parametru tehnic necesar realizării conexiunii, așa cum era adresa IP”. Prima adresă de e-mail (estaicut@roearn.ici.ac.ro) i-a aparținut aceluiași Eugeniu Staicut.
Însă primele servicii Internet au prins rapid și la publicul larg. Pentru părinții care aveau copii plecați în străinătate, serviciile de e-mail au reprezentat o binecuvîntare. Pe vremea aceea se practica, pentru eficiență, ca textul e-mailului să fie scris la cîmpul „subject”. Folosite era și serviciile de transfer de fișiere prin FTP (pentru descărcare de șiri și pentru documentare) și serviciul telnet. Viteza pe linia internațională era de doar 9.6 kbs, fiind foarte lentă, dar pe vremea aceea majoritatea fișierelor era de tip text. Iar utilizatorii erau mulțumiți de accesul la niște informații la care altfel nu ar fi avut acces. În paralel, printr-un program al miliardarului George Soros, început în 1993 și derulat pe parcursul a cîțiva ani prin fundația Soros, în 350 de licee din România au fost aduse calculatoare care au fost conectate la Internet. Acesta a fost un pas important întrucît, la acea vreme (cînd nu existau nici serivcii comerciale de Internet), era singura modalitate în care tinerii puteau intra pe net.
TV-ul a dus Internetul în casele oamenilor
De-abia prin 1995, cînd la nivel global Internetul devenea public, serviciul web a început să se dezvolte și în România. Pe vremea aceea, țara noastră era mai degrabă consumator de informații, care se regăseau în bazele de date și arhivele din afară. Ulterior, evoluția a fost una accelerată, și datorită faptului că orice individ și instituție se putea conecta la Internet prin dial-up. Cît despre domeniul .ro, „ulterior, cînd Internetul s-a comercializat și au apărut furnizori comerciali, numele de domenii au fost folosite de toate categoriile de utilizatori, din mediul academic, cercetare, guvernamental, public, comercial, persoane fizice, fiind furnizate în aceleași condiții oricărui utilizator”, a precizat Eugenie Staicut.
Ulterior, cînd s-a trecut de la conexiunile prin dial-up la cele prin cablu, Internetul s-a extins foarte repede în România și datorită faptului că furnizorii de Internet livrau acest serviciu alături de cel de televiziune. Tot aceste firme au fost cele care au creat o infrastructură de fibră optică cu acoperire pe întreg teritoriul țării. Prima linie internațională pe fibră optică a fost închiriată de la Romtelecom în octombrie 1996 și s-a instalat între ICI si Budapesta, pentru conectare la rețeaua Europanet. În martie 1998 s-a instalat linia satelit de 2 Mbps între ICI și New York.
Prin anii 1996-2000, în România, deosebit de populare erau însă și Internet café-urile, fiindcă nu oricine își permitea un computer personal, în pofida unor conexiuni accesibile. La un moment dat, în București existau peste 1.000 de internet café-uri, frecventate mai cu seamă de tinerii care plăteau cu ora. Însă, așa cum au explodat, așa s-au și închis o dată cu ieftinerea dispozitivelor, rămînînd doar un „cuib” pentru gameri.
Și, totuși, de ce este Internetul atît de rapid și ieftin în România? Fiindcă, „în primul rînd, prețul este rezultatul unei competiții cum nu există în alte țări, competiție generată atît de marii operatori pe de o parte, iar pe de altă parte de fenomenul numit rețele de cartier care au împînzit marile orașe”, apreciază Mihai Bătrâneanu, președintele Asociatiei Naționale a Internet Service Providerilor (ANISP). Dacă va rămîne așa, este o chestiune care însă nu mai depinde exclusiv de vreun pionierat la nivel național, fiindcă Internetul este un monstru global și interesele pentru evoluția lui sînt ținute de frîie mai puternice. Însă, după cum preciza Alexandru Rotaru, director general RoLink PLus și membru fondator GURU (Asociația Utilizatorilor de Internet din România), nu putem spune „că am inventat noi ceva în plus aici în Romania. Doar că majoritatea noutăților le-am adoptat printre primii”.
Adaugă un comentariu