Rădăcinile de țară brodate la oraș
1001 de chipuri 8 octombrie 2014 Niciun comentariu la Rădăcinile de țară brodate la oraș 45Ana-Maria Școban crede că Dumnezeu îi este sprijin și mîna care presară peste ea toate mîngîierile. Cînd era mică și avea coșmaruri se închina, iar acestea dispăreau. De atunci rugăciunea i-a rămas ritualul care trebuie îndeplinit în fiecare seară, pentru a alunga tot răul din jur și din suflet.
Inteligență „Pro ruralis”
Și cum Dumnezeu nu lucrează niciodată singur, l-a trimis pe Victor Geangalău, directorul asociației „Pro ruralis” să o dezlipească din rădăcinile satului Movileni și să o așeze acolo unde îi este locul. Fata își aduce mîinile în ajutor ca un orator de meserie și începe să-mi povestească cum că încă din clasa a cincea a făcut parte din proiectul „Pro ruralis”, care oferă burse de studiu pentru copii silitori de la sate care nu au posibilitatea de a fi întreținuți la școală.
A dat așa-numitul „test de inteligență”, la care a luat 120 de puncte, adică peste media inteligenței normale și a absolvit liceul „Vasile Alecsandri” din Iași. E modestă, nu se consideră mai presus de ceilalți copii care au beneficiat și ei de burse. Ba din contra, cu foarte mulți dintre ei a sudat legături care încă o țin în Iași la facultate. S-a străduit să nu piardă bursa, iar asta înseamnă că nu a avut nicio medie sub nota 9. Liceul a făcut-o să-și descopere talentul de a potoli răscoala moleculelor și experimente chimice. De aceea a participat la concursul de chimie „Magda Petroveanu” unde a luat locul I. Pasiunea pentru acest obiect o are de la sora ei care i-a fost motivație și sursă de inspirație. Și ea a fost în cadrul „Pro Ruralis”, iar acum este studentă la Politehnica din București.
Dar tînăra nu vrea să se piardă în imaginea surorii ei. Știe că sînt diferite și dorește să se înalțe singură. „Am învățat multe de la sora mea, este modelul meu. Am zis că dacă ea a reușit, pot și eu. Însă asta nu mă face să o copiez, nu mă împiedică să mă dezvolt individual”, iar în ochi îi înflorește încet încrederea.
Viața la activ
Ca să înțeleagă mai bine nu doar moleculele ci și oamenii, a încercat să se implice în cît mai multe proiecte. Fiindcă prietenii de acasă nu înțelegeau și nu doareau să fie părtași fericirii ei, a căutat să se deschidă cît mai mult spre lume. A decis să poarte „crucea roșie” după ea și s-a înscris ca voluntar, dar a renunțat după doar o lună. Crede că organizarea nu era una dintre cele mai bune, iar voluntarii mai vechi nu se implicau destul să îi învețe pe cei noi. „Mergeam prin clase de generală și mai dădeam lecții de prim ajutor. Nu ne lăsa să facem ceva mai serios, iar ceilalți voluntari erau destul de reci. Nu cred că puteam evolua acolo.”
În schimb a intrat ca secretar în Consiliul Elevilor de la liceu unde a putut fi de ajutor. A organizat o mulțime de jocuri de societate și cultură generală, cel mai important dintre ele fiind „Herculiada”. I-a fost mai ușor să lucreze cu cei de clasele V-VIII pentru „Balul Crăciuneilor”, căci ruptura de părinți nu a fost decît imboldul pe care îl dau păsările puilor ca să zboare din cuib. Dar a făcut-o mai puternică și mai sociabilă, după cum Ana însăși recunoaște. Oricum, ei sînt cei care îi pavează cu încredere drumul spre îndeplinirea viselor, fiecare cu ce are la îndemînă.
Mama Anei stă zilnic la casa de modă „Nenette” din Iași și coase broderiile, paietele și mărgelele pe rochii, iar cînd mai are puțin timp liber, își îmbracă fetele în munca ei. „Noi îi arătăm cam cum am vrea să arate modelul, iar ea îl face cam într-o lună, pentru că este foarte ocupată la serviciu.” Tata lucrează la firma Argus, producătoare de piese pentru mașini. Ambii primesc salariul minim pe economie, dar ei știu că vor reuși să o întrețină la facultatea de „Automatică și Calculatoare” de la Universitatea „Gheorghe Asachi”. Ana se bucură că părinții lucrează în Iași, astfel le răscolește sufletul cu privirea mai des, căci acum e studentă.
Adaugă un comentariu