Un labirint complex dar monoton
Fă un stop cadru 9 octombrie 2014 Niciun comentariu la Un labirint complex dar monoton 21„The Maze Runner” va fi întotdeauna un film care va plăcea mai mult fanilor decît criticilor. O adaptare după trilogia autorului James Dashner, filmul arată o nouă versiune sumbră, post-apocaliptică, a viitorului omenirii, fără să se piardă (sau să încerce) explicații suplimentare. O comunitate de băieți care locuiește într-o poiană din mijlocul unui labirint imens și în care, în fiecare lună, printr-un lift care se ridică din pămînt, un nou membru sosește, fără a-și aminti nimic mai mult decît numele său. Nu știm dacă lumea este una imaginată sau dacă acțiunea e plasată într-un viitor cu aceeași istorie ca cel real.
Un labirint imens, ai cărui pereți se mută în timpul nopții, deschizînd, aleatoriu, o nouă secțiune a acestuia. Un experiment, vom afla pînă la final, deși e simplu de dedus asta de la bun început, cum au fost și cele 13 Districte din The Hunger Games sau facțiunile din Divergent. Toate ecranizate după trilogii ale unor scriitori tineri, contemporani, care fac parte din universul literar „fantasy“, această piață ce a înflorit în SUA în ultimii 15 ani și care s-a extins ca popularitate, tocmai prin aceste filme, și în Europa și, implicit, în România.
Făcînd o paralelă între aceste trei, vedem o rețetă similară, de parcă ar fi provenit toate dintr-un proiect de final de an la un curs de literatură creativă: un personaj puternic, care nu ține neapărat, dar ajunge să lupte în numele celorlalți; un univers nou, fără explicații suplimentare despre proveniența și rolul acestuia; un joc, un experiment, a cărui origine nu o cunoaște și al cărui scop final nu-l aflăm până la încheierea primului film (și nici roman, de altfel). Și toate sunt ecranizări, în linii mari, fidele.
„The Maze Runner” pare că se deosebește de restul, ca să continuăm în linia comparațiilor, prin construcția sa. E un dinamism continuu, un film de acțiune-aventură care nu are prea mulți timpi morți, dar are lacune destul de mari în logică, date, pe de o parte, de faptul că nu încearcă nimeni să explice care e rolul labirintului (în afară de acela că este un test) și care au fost rolul și semnificațiile probelor prin care aceștia au trecut (dacă aveau vreo simbolistică anume, mie mi-a scăpat).
Personajele sînt destul de tipice la rîndul lor, toți actori tineri, fără alte roluri importante în spinare și fără a avea interpretări care să te lase cu gura căscată. Păstrînd proporțiile, un fel de Împăratul Muștelor în care, mînați de un dușman comun, băieții fac front comun împotriva acestuia în loc să creeze o societate divizată.
Un film interesant, dar care vine în continuarea ecranizărilor romanelor din aceeași categorie, iar interesul publicului scade odată cu creșterea numărului de asemănări.
Adaugă un comentariu