Inginerii au început cursurile de profesorat
Academia de gardă 13 octombrie 2014 Niciun comentariu la Inginerii au început cursurile de profesorat 11Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic (DPPD) de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” (TUIAȘI) organizează începînd cu această lună și pînă în iunie 2015 cursuri de pregătire psihopedagogică pentru ingineri. Programul cuprinde două tipuri de cursuri: bugetate, care se adresează studenților de la ciclul de licență, și nebugetate, postuniversitare, care se adresează absolvenților universității care vor să urmeze modulele de pregătire.
Primele se desfășoară în perioada octombrie – februarie, iar celelalte din februarie în aprilie 2015. „În acest moment avem un număr de 993 de studenți înscriși cu care departamentul nostru lucrează și sînt împărțiți după cum urmează: 547 în anul I, 317 în anul al II-lea și 129 în anul al III-lea. Ei beneficiază de pregătire psihopedagogică cu specialiști în psihologie, pedagogie, didactica specialității, practică pedagogică organizată de liceele tehnologice ieșene”, a declarat conf. univ. dr. Mihai Dorin, director al DPPD. Programul realizat de DPPD are o vechime de 20 de ani.
Adaugă un comentariu