Viorel Ilișoi își lansează cartea la Iași
Academia de gardă 27 octombrie 2014 Niciun comentariu la Viorel Ilișoi își lansează cartea la Iași 91Jurnalistul Viorel Ilișoi își lansează la Iași volumul de reportaje „Necunoscutul Mihai Codreanu” joi, 30 octombrie, la ora 18.00 în Holul Muzeului Literaturii Române „Vasile Pogor”. Cartea este publicată în limba română și engleză și face parte dintr-un proiect al Festivalului Internațional de Literatură și Traducere (FILIT). În luna martie, autorul s-a angajat să scrie pînă în luna octombrie despre istoria muzeelor literare din Iași.
Ulterior, jurnalistul și-a dat seama că nu are suficient timp pentru a găsi informațiile necesare despre toate muzeele din oraș și și-a concentrat povestea în jurul personalității sonetistului Mihai Codreanu. „Am început cu el la întîmplare și m-am îndrăgostit de Codreanu. De fapt, m-aș fi îndrăgostit de orice personaj despre care aș fi scris pentru că scriu cu pasiune despre orice și dacă așa a fost să încep cu el primul, asta a ieșit”, a declarat Viorel Ilișoi. Cartea va fi prezentată de prof. univ. dr. Daniel Condurache, profesor la Departamentul de Jurnalism și Științele Comunicării de la Facultatea de Litere din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și lect. dr. Bogdan Crețu de la aceeași facultate. Volumul a apărut la Editura Muzeelor Literare din Iași.
Adaugă un comentariu