Grajduri vopsite într-o singură culoare

„Țiganii votează cu Ponta, io așa zîc” spune Ur­tan­ța, bruneta îmbăcată cu fustă de mătase lungă și roz, geacă de piele cu blană și batic roșu în cap. „Îmi place că vorbește frumos, nu ne face țigani sau căldărari ca alții, dar, acuma, nici unul nu-i bun” continuă femeia contrariată. Pe lîngă ea sînt cîțiva copii gălăgioși care țipă, rîd și spun că merg la alegeri. „Eu votez cu Ponta”, spune o fetiță cu ochi albaștri și păr lung, blond. „Că așa spune toată lumea și așa fac și eu”.

Aici, în inima satului din comuna Grajduri, Iași liniștea care te întîmpină în gară devine o simplă amintire. Toți au cîte ceva de spus, merg la vot și se plîng fie de politicieni, fie de traiul greu pe care îl duc. „Singurul care ar fi făcut ceva bun în țară ar fi fost Becali, dar hoții ăștia l-au băgat la închisoare degeaba”, continuă Urtanța. Părerile sînt îm­păr­ți­te, iar din mulțimea care s-a adunat în jurul discuției se aud voci care ar spune că și Iohanis e bun. Doar un bărbat tuciu­riu, cu ochii verzi acoperiți de sprîncele stufoase și încruntate, întreabă pe un ton acuzator „Mie ce-mi iese dacă vo­tez? Dacă merg la Ponta îmi dă ceva? Cui îi pasă de noi și, zi-mi, ce-mi iese?”.

„Eu o să votez cu cine e mai bun pentru noi. Nu știu cine. Cred că o să votez cu Ciorbea sau cred că e bun și Tăriceanu, din cîte zicea vecina mea”

Întrebările lui se izbesc de zidurile clădirilor de pe deal. Înalte, îngrămădite, cu acoperișuri de tablă curbate la ca­pe­te ca într-un tablou suprarealist pictat în grabă, au fost cr­u­ța­te măcar de afișele electorale care le-ar fi îngreunat cromatica deja bogată. Pe șoseaua care duce spre sat, nea’ Gheorghe cu soarele tomnatic în fesul negru împarte pliante cu „votați Tăriceanu președinte”. Le are de la o vecină care i-a ținut un discurs de ce e bine să îl aleagă pe re­pre­zen­tantul PNL. „Eu o să votez cu cine e mai bun pentru noi. Nu știu cine. Cred că o să votez cu Ciorbea sau cred că e bun și Tăriceanu, din cîte zicea vecina mea”. E cam n­eho­tă­rît, dar pînă la alegeri mai are timp să se sfătuiască cu soția.

La intrarea în sat ne întîmpină zîmbitor fața lui Ponta de pe un afiș suspendat deasupra drumului. Doar chipul lui și a lui Iohanis sînt așezate pe o pînză mare, restul can­di­da­ți­lor se înghesuie pe avizierul din fața primăriei, de unde lip­seș­te Macovei. Pe o prispă stă tanti Maria care are aproape 80 de ani. Un batic verde îi ascunde albul părului, dar nu com­plet, căci unele șuvițe îi alunecă pe obrajii adunați în riduri. Ar vrea să voteze cu „Fonta” pentru că vorbește frumos, iar preotul din sat oricum le-a zis în timpul slujbei să meargă la vot. Nu pentru „Fonta”, ci că așa e bine, e dreptul lor, pot alege pe cine vor ei.

Dar bătrînei tot îi e dor de re­gi­mul comunist, căci lumea o ducea mai bine, iar tinerii aveau locuri de muncă, nu plecau în străinătate ca acum. Oamenii sînt nehotăriți și ne­mul­­țumiți de candidații la prezidențiale. Majoritatea merg la vot, dar nu știu de partea cui. Am zice că de vină este lipsa în număr mare a afișelor care altădată, după cum spun localnicii, sufocau gardurile și stîlpii. Acum nici din astea nu prea mai sînt pentru ei. Oricum răspunsul la întrebarea „Cu cine votezi?” e sigur: se mai gîndesc pînă în ziua ale­gerilor.