Armenii din Botosani invata traditiile pe de rost

Armenii, care in urma cu mai bine de un secol erau motorul economic al Botosaniului, numara astazi mai putin de 90 de persoane. Romanizati aproape complet, acestia incearca la un an de la aderare sa-si afirme identitatea etnica. Singurul lucru care-i mai aduna laolalta sint slujbele religioase care se desfasoara oricum o singura data pe luna. Strada Armeana aduna ultimele marturii a ceea ce a insemnat cultura vechii comunitati. Limba stramosilor nu se mai aude decit la slujbele pe care enoriasii le stiu pe de rost.

Ultima generatie

Minati in lume de caderea regatului Armeniei Mari, armenii au venit in Botosani inca din secolul al XIV-lea. Dintotdeauna s-au ocupat mai ales cu negotul, lucru ce le-a inlesnit relatiile cu localnicii. Au fost prea deschisi, dupa cum arata numarul mic al urmasilor a celei care a fost una dintre cele mai puternice populatii ale istoriei. Botosaniul a fost un pamint prielnic pentru ca armenii sa-si dezvolte o comunitate puternica.

Cel mai mare numar de armeni s-a inregistrat in secolul al XIX-lea. Daca in 1832 erau in jur de 2000 de armeni, treptat, numarul a scazut, comunitatea numarind doar 85 de etnici in prezent. In comparatie cu evreii sau polonezii, armenii nu au fost izolati fata de locuitori. Religia lor nu este foarte diferita de cea crestin-ortodoxa, astfel ca romanizarea a venit aproape firesc. Casatoriile mixte sint o cauza a micsorarii numarului de etnici, copii lor fiind crescuti de cele mai multe ori in ritul crestin-ortodox.

Majoritatea au emigrat ulterior, cei mai multi in America , unii in Franta sau Italia. “Dupa 1860, dar mai  mult dupa  razboi, atunci a inceput imputinarea, sint doua situatii acum. Nu sint deosebiri intre religii si asta a facut ca armenii sa se casatoreasca cu romanii. Din aceste casatorii au rezultat copii, acestia au facut si alti copii, care fie au plecat fie nu au mai tinut cont de rit. Fiind deja la a cincea generatie, si fiind si conditiile…”, explica Viorica Popa, presedintele Uniunii Armenesti din Botosani pierderea treptata din traditii. Acum, mai mult ca oricind, vazind ca in comunitate sint din ce in ce mai putini oameni, pastrarea datinilor a devenit un crez. “Cu atit mai mult imi doresc acum sa ne pastram identitatea. La noi la biserica au reinceput sa vina armeni sau cei din familii mixte, nepoti de ai armenilor care nu veneau pina acum”, spune aceasta intr-o romana curata. Comunitatea este unita, iar traditiile, asa cum le mai stiu din carti si de la bunicii lor, incearca sa le pastreze. De Ziua Uniunii Europene, 9 mai, are loc un festival al minoritatilor la care participa de fiecare data. Au prezentat dansuri, s-a scris o carte biografica, iar acum se pregatesc de colaborari pentru festivalul de anul acesta.

Comunitatea renaste dupa Uniune

Viorica Popa crede ca Uniunea Europeana ii poate ajuta mult. “Doar economic sintem egali, dar fiecare natie are specificul si traditiile sale care trebuie sa fie pastrate si sa se faca tot ce se poate ca sa fie promovate in tara lor”, spune aceasta. Daca tot s-au deschis granitele, femeia spera ca in comunitate sa se intoarca etnicii rataciti prin lume. In ultimul timp, scolile din oras le cer sprijinul pentru organizarea de spectacole, acestia le furnizeaza costumele si ii invata dansurile armenesti. “Foarte multi au murit, altii s-au mutat la Iasi , la Bucuresti, foarte multi am avut si la Dorohoi. Noi ii socotim si pe cei din familii mixte, de exemplu, mama romanca, tata armean, copii casatoriti la rindul lor cu romance si au copii tot armeni. La sfintirea mormintelor este plin, ei vin, isi ingrijesc mormintele”.

Comunitatea armenilor din Botosani este mai veche decit cea din Bucuresti, fiind infiintata din 1923. “A fost o perioada, in timpul razboiului si dupa, cind nu a mai functionat. Atunci facea parte din epitropie, ea cuprindea si comunitatea si biserica, insa acum iar ne-am despartit de ea, de cind avem Uniunea armenilor”, mai povesteste doamna Viorica. Singura mihnire este ca oficialitatile le trec greu pragul. “La noi nu a fost presedintele Armeniei, insa a venit doamna ambasadoare, au invitat-o niste parlamentari botosaneni, impreuna cu Varujan Pambuccian (n. r.: liderul Grupul Parlamentar al Minoritatilor Nationale)”.

Daca vorbitorii de limba armeana se intilnesc foarte rar chiar in interiorul comunitatii, etnicii pastreaza totusi traditia culinara. Anasabur, griu fiert cu miere si nuci, se prepara de Anul Nou. Mai fac un anume pilaf de griu si carne de pasare – harisa. Urechiusele sint un fel de coltunasi romanesti umpluti cu carne, geagic, salata de castraveti cu iaurt si usturoi, si placinte umplute cu halva, troneaza pe masa de Paste.

Ceea ce i-a tinut unii linga altii vreme de sase secole a fost religia lor: ritul armenesc. Ca marturie a credintei lor stau bisericile care dovedesc maiestria si avutia acestora. In apropierea centrului vechi al orasului se afla biserica “Adormirea Maicii Domnului”. Aceasta a fost ridicata in anul 1826 pe locul unei foste biserici din lemn – cel mai vechi vestigiu al natiei armenesti de pe teritoriul Romaniei. Strada Armeana aduna in continuare ultimele vestigii ale comunitatii, bisericile si citeva case inalte si care mai au puterea, dupa zeci de ani, de a atrage privirea trecatorilor.

Prigonirea

Pentru ca sint putini enoriasi, din biserica veche nu se mai aud cintece religioase decit o data pe luna. Nedreptatea comunistilor nu i-a ocolit. “Am avut de suferit aici la Biserica Sfinta Maria care este de la 1350. Ne-a fost demolata cladirea, o cladire ce tinea de pe Armeana pe Razboieni, unde era scoala in care se preda in romana, armeana si in germana. S-a mai facut si-o strada care a dus si la demolarea bisericii”, isi aminteste presedintele Uniunii Armenilor din Botosani.

Slujbe o data pe luna

Slujbele sint la fel de fastuoase ca si biserica in care se desfasoara. “Obiectele din biserica sint din argint, vesmintele se schimba de trei ori pe an, sint cu fir de aur, de argint. Iar pietrele de mormint din curtea noastra sint aduse de la Roma si sint lucrate pe specific oriental”, explica Viorica Popa. Preotul este nepotul ei.

“Slujba este in limba armeana si in limba romana, parintele le face si in romaneste pentru ca noi nu stim toti armeneste. Eu, de exemplu, nu stiu limba armeana, dar stiu slujba, o stiu toata. Slujbele sint la fel, modul de desfasurare este la fel, dar la noi nu sint asa de multe sarbatori care se tin cite sint la romani. Nici nemtii nu le tin pe toate, care sint mai catolici decit papa”, specifica femeia.

Ca sa explice mai bine diferentele dintre ritul ortodox si cel armenesc, doamna Viorica cauta prin minte un exemplu. “Daca afara ploua si am griu, string griul, indiferent ce sarbatoare este. Daca iarba e pe cimp si trebuie culeasa, o culeg. Inmormintarile nu erau asa de panaramoase ca acum, sa stiti. Acum sint multe traditii care inainte nu erau deloc”.

La cinci minute de mers pe jos, se afla o alta biserica armeana, “Sfinta Treime”, unde nu se mai oficiaza slujbe, cladirea fiind si intr-un stadiu avansat de degradare. Aceasta a fost construita in 1795, iar turnul clopotnita din curtea bisericii care dateaza din 1816, este construit pe trei nivele. Din cauza dezvoltarii orasului, turnul si-a pierdut statutul de una dintre cele mai inalte constructii din Botosani. Legenda spune ca localnicii i-ar fi acuzat pe armeni ca ar fi facut o cladire asa mareata pentru a fi punct de reper pentru dusmani.

Cimitirul isi aduna vizitatorii

Cimitirul ramine marturia incontestabila a existentei lor. Pentru ca armenii au fost dintotdeauna oameni bogati, buni negustori au imbunatatit cresterea economiei locale, puterea in Botosani se impartea, in secolul al XIX-lea intre romani si armeni deopotriva. Fiecare mormint are povestea sa, contribuind cu cite o pagina la istoria celor care au insemnat o zecime din populatia orasului din nordul Moldovei.

Familia Croitoru este cea care are grija de cimitir de trei generatii. Doamna Florica are 61 de ani si imparte de trei ani sarcinile cu fiul sau Ioan. 30 de ani i-au fost suficienti femeii care ar putea, cu ochii inchisi sa gaseasca orice piatra funerara din cimitir. Armeanca la rindul ei, a locuit in casa parohiei de cind se stie. “Asa a fost atunci, tatal meu a fost inaintea mea, nu e ceva legat de familie, insa asa s-a nimerit, asta este”.

Fiul ei, Ioan, spune ca ii place mai ales locul. “Aici m-am nascut, aici am stat tot timpul. Imi plac peisajul, curatenia, linistea, e special aici”. Grupuri statuare minutios lucrate, basoreliefuri cu detalii romantice si baroce, monumente din marmura neagra vieneza ce inca isi pastreaza stralucirea dupa mai bine de un veac si jumatate de cind au fost facute de muncitorii din Imperiul Austro-Ungar sau din Italia. Acestea fac din intregul cimitir o adevarata opera de arta.

Astazi, cimitirul armenesc, mult mai mic si aerisit, se afla in spatele celui ortodox. Pina si literele de pe epitaful mormintelor respecta o arta a sculpturii. Important pentru armeni este si mormintul cuplului Manea, un mormint unic in tara , un sarcofag dublu. Acesta face parte din  patrimoniul cultural national, alaturi de alte zece alte morminte.

Cimitirul este vizitat vara de turisti, cei mai multi din Statele Unite. Unii vin ca sa deseneze  mormintele. Sarbatoarea Sfintei Maria, 15 august, aduna cei mai multi vizitatori. In perioada interbelica se spunea ca “daca esti armean istet, pleci in America ”. Nu s-au mai intors decit in vizita.

George GURESCU