De luni, o catastrofă?
Pastila de după 10 noiembrie 2014 Niciun comentariu la De luni, o catastrofă? 11Sîntem la un pas de catastrofă, am încercat să facem alegerea mai bună, am încercat să decidem între două drumuri întunecoase din labirint. Am ales intenționat, știind unde ne duce scurtătura, sau poate am ales la ghici. Am ascultat vecinul căruia i-au dat un kilogram de făină, am ascultat bunicuța care era atîtde fericită că pensia ei va crește cu un leu sau doi, am tras cu urechea atunci cînd doi tineri vorbeau despre un viitor mai bun sau alții trei care spunea că țara demult o duce prost și că și acum e în continuă cădere. Unul afirma cu glas tare că nu mai vrea să facă parte din haos, știe că e acceptat la studii în Praga, altul fuge în Londra la sora sa, iar cel de al treilea planifică să rămînă ilegal în SUA.
E vinovată indiferența, ascultăm de alții fără a avea o opinie, îl urmăm pe cel ce ne mai aruncă niște bani ca la un boschetar, cerșim încredere în cuvintele noastre, dar nu sîntem siguri de ceea ce spunem. Ne informăm prost din televiziunea cumpărată și din puținele posturi de radio și TV la care ne mai uităm. Nu putem face o analiză, nu putem deduce un adevăr sau un bine, iar prăpastia ne înghite din ce în ce mai mult.
De mult am călcat peste mîndrie și am ales să mergem după o luminiță falsă din peșteră. Nu vedem diferența între ce e mai bine sau mai rău pentru patria noastră, am mers după mulțime. Nimeni nu știe cine e liderul și de ce primii au ales să îi urmeze calea, însă dacă au urmat după ei bunica Matilda și moș Ion, trebuie să o facem și noi. Dumnealor sînt mai bătrîni, au experiență, au văzut și au auzit multe, prin urmare ca la triburile primitive, trebuie să ascultăm de cei mai învîrstă.
Sîntem tineri și nu avem opțiuni bine conturate, încercăm să îi mai tragem niște linii cu creionul, să le mai ștergem cînd nu le convine altora, dar tot nu o facem corect, încă mai sîntem la un pas de catastrofă.
Adaugă un comentariu