Jurnalistul parlamentar

Dincolo de manipulatori, șantajiști, șantajați și politruci, alegerile acestea au mai născut un nou tip de jurnalist, unul foarte periculos – cel care se crede reprezentant al societății civile. Îl distingeți simplu pe rețelele de socializare sau în mijlocul protestatarilor. El este cel care consideră că, pentru binele societății asupra căreia și-a asumat singur drept de reprezentare, are voie să calce în picioare tot ce înseamnă deontologie. Cel care crede că dreptatea și judecata se împart pe wall-ul său de pe Facebook, în rubrica sa dintr-un colț de ziar sau în micuțul său studio de televiziune. Și e tipul de jurnalist care are urmăritori, care închid bucla, formînd o lume paralelă în care trăiesc doar ei.

Sînt genul de oameni care cred doar ce spun ei, care se citează unii pe alții cu un entuziasm debordant și, care, întîlnindu-se la colț de stradă, se consideră a fi „elita“. E un tip de autosuficiență pe care aceștia și-o justifică spunînd că trebuia să existe cineva care „să ia frîiele în mîini“ și să „le arate oamenilor cu adevărat ce înseamnă presa”. Citatele nu sînt invenții, ele există în realitate, fiind debitate de către unul dintre reprezentanții ieșeni ai acestei categorii-mutant de a face presă. Sînt, dacă vreți, un fel de jurnaliști-parlamentari ai poporului. Un fel de mici Vadimi care caută să se legitimeze.

Feriți-vă de ei. Fie că sînt oameni buni care au fost îmbătați de foamea de notorietate, fie că sînt politruci șantajiști care încearcă acum să se rebranduiască în apărători ai societății sau pur și simplu jurnaliști slabi care au învățat că vocea lor se aude mai bine dacă latră, sînt un cancer al presei. Sînt slabi pentru că, undeva, pe drum, și-au pierdut masca de obiectivitate și au depășit-o și pe cea a subiectivității – au devenit militanți. Se ceartă cu fanii lor, îi înjură pe contestatari, înjură primarul (la Iași e la modă) în două din trei apariții publice și renunță în demersul acesta la finețea ironiilor pentru ascuțișul bardei. Și aparițiile lor publice toate cad ca din topor. Fiecare opinie emisă are culoarea unui verdict.

De aceea urăsc alegerile care s-au încheiat ieri. Pentru că le-a dat ocazia acestora să crească precum ciupercile după ploaie. Pentru că le-a dat credibilitate prin faptul că oameni deznădăjduiți, care se căutau pe alții pentru a-și vărsa năduful, au dat peste acești prefăcuți care s-au lipit de orice subiect ca de un colac în mijlocul oceanului. Pentru că în lipsa unei ocazii ca să latre ei nu fac decît să-și lingă rănile încuiați în afara breslei care i-a identificat și izolat. Mă tem, însă, că nu avem ce le face, și că acest nou cancer, întîlnit alături de restul formelor care n-au dat pînă acum semne de a intra în remisie, vor face metastaze prin toată meseria asta bolnavă deja dincolo de orice leac.