Horoscop 17 – 22 noiembrie 2014
Astrele dixit 19 noiembrie 2014 Niciun comentariu la Horoscop 17 – 22 noiembrie 2014 5Berbec
Pachetul pe care l-ai primit de acasă săptămîna asta conținea un bilet: dacă cumva iese Ponta, ai voie să pleci din țară. Trimite un porumbel dacă vrei să mai vorbim, că telefoanele nu-s sigure. L-ai pus deoparte și ai luat murăturile. Brusc, simți că îți e greață.
Taur
Colegii de facultate s-au hotărît să se radă toți în cap în semn de solidaritate cu parcursul prost din Liga 1 al Poli Iași. Ești microbistă, așa că te-ai hotărît să te alături. Mai mult, îți donezi și părul pentru un scop nobil, făcut plase în fața porții, să nu mai ia echipa goluri.
Gemeni
Poate că e doar o coincidență de zodie, dar săptămîna asta ai de două ori noroc. Miercuri, cînd vin primele note de la sesiune, și vineri, cînd mai găsești 50 de lei în portofel și ieși la băut cu prietenii. Problema e că astrele arată vremuri tulburi pînă duminică, așa că s-ar fi putut să ai noroc degeaba.
Rac
După ani și ani de muncă patriotică, te-ai hotărît să îți dai demisia de la locul de muncă. Bucuria e atît de mare încît îți suni foștii colegi pe care nu i-ai înghițit niciodată și le umpli frigiderul cu carne. Doar produse semipreparate, că vine iarna și trebuie făcute provizii.
Leu
Te-ai apucat de sală, dar ai descoperit că trebuie să te lași de băut. Ai mers la kangoo jumps, dar nici acolo nu îți recomandă alcoolul. Te tot învîrți după un sport pînă cînd vei reveni la vechile pasiuni: halbere, coniac canoe și zece-shoturi-unul-după-altul.
Fecioară
Astrele îți urează în această săptămînă să emigrezi dacă nu te-ai pregătit pentru sesiunea care se apropie. Nu vedem nimic bun în viitorul tău academic dacă strategia ta e aceeași ca anul trecut – like-uri la profi pe Facebook și nșpe mii de fițuici pe telefon.
Balanță
Nimeni nu poate să îți mai ia mîndria pe care ai simțit-o săptămîna trecută cînd ai reușit să te duci în fața clasei și să le spui tuturor că tu nu pleci acasă, chiar dacă îți dă Guvernul liber. Pentru numărul de săptămîna aceasta, pregătești un protest nud în fața Sălii Senat.
Scorpion
Ai fost plecat în turul al II-lea și nu ai apucat să votezi, de aceea te rogi ca să anuleze cumva Curtea Constituțională scrutinul ca să îți poți pune și tu poză pe Facebook cu buletinul ștampilat, să te vadă toți prietenii virtuali. #luptaCCR
Săgetător
Mergi la pescuit de două ori pe săptămînă, chiar dacă s-a lăsat frigul, dar n-a pus gura niciun răpitor. De aceea ai trecut la vînătoare. Stai pe malul apei cu un harpon și îl lansezi în apă de fiecare dată cînd vezi lucind cîte o burtă de pește. Poftă mare!
Capricorn
Îți dai seama că ai încurcat buletinele de vot și ai votat cu Ponta din greșeală. Mai mult, te-ai mai lăudat și pe Facebook și te-au văzut toți. Acum mergi în fiecare seară prin cămin și strigi Puie Monta pe holuri, lipești afișe și împarți flyere cu Iohannis, chiar dacă s-a terminat campania de ieri.
Vărsător
Toate rudele tale au plecat săptămîna aceasta în Teleorman fiindcă au auzit că vin mulți turiști și sîn lucruri interesante de vizitat. Profiți de ocazie și mergi acasă ca să le dezinstalezi la toți Antena 3, să le blochezi frecvența și să nu-l mai vadă pe Gâdea niciodată.
Pești
N-ai dormit toată noaptea ca ai auzit tu că a început postul după ce ai mîncat deja o șaorma. Stai liniștit, astrele au pregătit canonul: trebuie să le faci cinste tuturor colegilor de cameră și de facultate cu cîte o bere și un kebab, că turcii-s musulmani și nu țin post.
Adaugă un comentariu