Dezertori de patrie

Vine 1 decembrie, Ziua națională a României, pri­lej cu care oamenii vor ieși în stradă să fluture ste­gu­lețe și să asiste la ceremonii sau la parade, iar apoi se vor retrage în intimitatea propriei case pentru a ui­ta complet de semnificația neamului românesc în via­ța lor. În fiecare an povestea se repetă: românii ies în stradă pentru a simți frînturi din iubirea de patrie, după care sentimentul de apartenență la acest neam este îngropat undeva în inimile lor, pînă anul viitor.

Cred că patriotismul din sufletul românilor e pe ca­le de dispariție. Chiar și atunci cînd ei „și-au luat țara înapoi”, după alegerile prezidențiale nu demult în­che­iate, nu au făcut-o fiindcă nutresc un sentiment co­lectiv de iubire față de patrie și vor ca aceasta să pros­pere și să fie puternică, ci au făcut-o în mare par­te dintr-un egoism individual. Exasperați de lipsuri și probleme, românii s-au gîndit cu lăcomie în primul rînd la necesitățile personale, iar dacă s-a nimerit ca acestea să fie conforme unui deziderat național este o pură coincidență.

În timp, sentimentul de patriotism s-a deteriorat și chiar dacă eroii sînt încă comemorați, iar săr­bă­to­rile naționale sînt respectate, toate acestea nu mai au o semnificație atît de profundă precum aveau odi­nioa­ră. Astăzi, aceste evenimente au devenit pentru po­por un prilej cu care își amintește vag că el reprezintă o colectivitate, o forță și o putere decizională.

Zi de zi, românului îi stă mintea la neajunsuri și cînd se bucură, rar o face pentru patrie, o noțiune în care din ce în ce mai puțini oameni cred cu tărie și pentru care ar fi gata să lupte.

Dacă așa stau lucrurile acum, nu pot să nu mă întreb ce se va alege de iu­bi­rea de neam românesc și dacă nu cumva în cele din ur­mă va dezerta și ge­ne­rația tînără.