La marginea Iașului, oamenii trăiesc la bloc ca în Evul Mediu

În portofoliul de Capitală Culturală pentru anul 2021 al Iașului s-a strecurat și un bloc muncitoresc din Metalurgie, de vizavi de Combeton. Fără apă curentă, canalizare, ghenă, cu acoperișul spart și subsolul înfundat cu metri cubi de dejecții umane, oamenii nu mai au nicio așteptare, nicio speranță și, spun ei, niciun viitor. Dintre cele aproape 50 de familii care s-au refugiat acolo, peste 40 sînt proprietari pe micile camere de cămin în care locuiesc, adesea împreună cu doi-trei copii. Dar ei refuză să stea la mila altora. Mulți muncesc, îi trimit pe cei mici la școală, și caută o formă legală prin care să își asigure, contracost, confortul de care beneficiază pînă și cetățenii unei țări din lumea a treia, darămite dintr-un oraș care se vrea a fi capitală a culturii.

Gropi de gunoi improvizate

Primul lucru care te izbește e mi­­rosul. În unele locuri, la etaj, duh­neș­te atît de puternic încît îți lă­cri­mea­ză ochii instantaneu. Noroc de iarnă și de curentul aprig care se formează pe holul lipsit de uși și de ferestre. Oamenii rîd de mine cînd le spun asta, un rîs, obosit, dezlînat, deznădăjduit. „Apăi dă-ți seama cum e vara?“, îmi spune doamna Geta Manole și-și pune mîinile-n cap, de parcă ar vrea să și-l smulgă de pe umeri. După ce treci de miros vezi gunoaiele, în toate formele posibile. Fără o ghenă în care să le arunce, oa­menii le dau unde văd cu ochii de jur împrejurul blocului.

Pe buza gro­pii de gunoi im­pro­vi­zate, din dreap­ta clădirii cu patru etaje, doi copii se țin de mînă și sca­nează cu privirea munții de deșe­uri, care se întind pe cîțiva zeci de me­tri pătrați, unite între ele de o în­tindere de apă făcută de ploaie și de zăpada topită. Lumea lor începe și se termină acolo, la capătul unui hol lung, întunecat, din fostul cămin mun­citoresc din Metalurgie. „Este ceva incredibil să îți dai seama de faptul că în 2014 sînt copii care stau în Iași, la o margine a orașului, și care nu au văzut niciodată centrul orașului – a fost o revelație pentru ei cînd i-am scos și le-am arătat cum este îm­podobit orașul de sărbători“, po­ves­tește părinele Dumitru Mihăilă, sub oblăduirea căruia se află oa­me­nii din Parohia Sfîntul Arhidiacon Ștefan din Iași. Copiii însă par lip­siți de griji și de orice supărare. Alear­gă pe holuri, se joacă, iar parohul povestește că, în ciuda lipsei apei și a încălzirii, sînt printre cei mai în­grijiți de la școală.

Sobe de metal și șobolani cît pisicile

În camera de la parter a doamnei Geta Manole, care locuiește în fostul cămin muncitoresc încă din 2000, de cînd s-au scos primele ca­me­re la vînzare, apa se prelinge pe toți cei patru pereți proaspăt vă­ru­i­ți, și mobila stă îngrămădită în mij­lo­cul camerei. Apa se infiltrează în ca­me­ra doamnei Geta de la acope­r­i­șul spart de la etajul al patrulea, și trece prin toate camerele de la fiecare ni­vel pînă cînd ajunge la el. Asta ar fi și prima prioritate, povestește fe­me­­ia, dacă s-ar reuși repararea aco­perișului, să nu îi mai mucegăiască mobilierul.

„Sînt camere care stau de 15 ani goale, n-au geamuri, n-au uși, dar oricum noaptea nu poți să mergi de șobolani, e un dezastru. M-aș muta, cum să nu, dar uitați – aici a murit vecinul meu, iar rudele au dat camera cu 1.000 de euro. Unde să mă duc cu 1.000 de euro? Nici la țară nu pot. De bine de rău asta e casa mea“, povestește doamna Geta, aruncînd un leaț pe focul care arde aprig în soba de metal din colțul camerei. Un fum înecăcios scapă din sobă de fiecare dată cînd femeia umblă ca să mai aranjeze lemnele. Oamenii ar vrea să poată repara aco­perișul și să-și tragă apă, dar problemele lor nu se rezumă doar la asta – fiind un fost cămin, băile erau la comun, la mijlocul holului. La un moment dat, țevile de canalizare care plecau din subsol către ca­na­li­za­rea orașului s-au spart, iar subso­lul s-a umplut cu metri cubi de de­jecții umane. Cînd băile au fost în­chise, subsolul a fost sigilat și așa a rămas de ani întregi. Iar acum, oa­me­nii își fac nevoile în găleți pe care le varsă unde pot în jurul blocului. „Un focar de infecții care așteaptă să explodeze“, spune doamna Lu­pu, vecină cu doamna Geta, la parter. Femeile povestesc de șobolani mari cît pisicile care se plimbă noaptea pe holuri, și de frica oamenilor de a-și lăsa copiii să se joace. „Dar ce să le faci, îi ții cu forța în casă? Să zi­cem mersi că nu au păduchi și rîie, să zicem mii de bogdaprostii că nu s-au îmbolnăvit copiii de boli, că nu au suferit așa cum stăm noi aici. Cînd plouă nici nu ai pe unde trece. Chiar nu se poate face ceva pentru cămi­nul ăsta? Că sîntem oameni și noi. Cum naiba ne găsește la votare? Impo­zi­tul pe casă îl plătesc an de an, dar dacă tu nu îmi dai nimic, nici condiții, nici apă, la ce-l mai plătesc?“, spune femeia, înjurînd printre dinți.

60.000 de lei pentru apă

Momentan în bloc sînt locuite toa­te camerele de la parter și ma­joritatea de la etajul 1. Răzleț, exis­tă oameni care s-au instalat și la etajul al II-lea și al III-lea, dar ma­jo­ritatea dintre aceștia nu au titlu de proprietate asupra camerei de cămin. Oamenii au încercat să se or­ganizeze de mai multe ori. Au înființat în urmă cu cîțiva ani o aso­ciație de proprietari, însă pre­șe­dintele acesteia a fugit cu banii. Acum s-au organizat din nou și încearcă să ia legătura cu secretarul de stat în Ministerul Econo­miei, Maricel Popa, care deține ală­turi de soția sa toate camerele de la etajul al II-lea, al III-lea și al IV-lea, și șase de la etajul I. Toate acestea sînt însă abandonate și oa­menii susțin că nu au reușit să vor­bească cu Maricel Popa ca să vadă de ce nu a scos camerele spre închi­riat, ca să vină alte persoane și să le îngrijească. Au încercat să își tra­gă și apă curentă, însă li s-a transmis că întreaga operațiune ar costa 60.000 de lei.

„Ne-au cerut 20.000 ca să desfunde subsolul, 20.000 ca să aducă țeava din stradă și 20.000 ca să ne facă racordul în camere, deci sînt 600 de milioane de lei vechi la 27 de proprietari – că doar atîți am vrut. De unde să iau banii ăștia? Ar veni vreo 3.000 pe cameră și toți bani gheață, de unde? Ce să faci dacă noi aici avem proprietari bătrîni vai de capul lor, cu ajutor social, de unde să ia ei banii ăștia?“, spune Geta Manole. Și părintele Mihăilă a prezentat autorităților locale și ju­dețene cazul în mai multe rînduri, însă acesta susține că i s-au făcut doar promisiuni și niciuna nu a fost dusă pînă la capăt. „Trebuie cu­ră­țat subsolul și repusă legătura. Nu e o investiție foarte mare, asta mă doa­re. Cu o investiție foarte mică ar putea să îi ajute să nu mai care și să nu mai arunce zoaiele pe lîn­gă bloc. Iarna mai e cum e, dar vara? Fă-le măcar o gură de canal unde să arunce, trebuie să îi protejezi să nu se mai îmbolnăvească și pe ei și pe cei din jur. Nu cred că o vidanjă costa atît de mult.“

Oamenii folosesc pentru apă în gospodărie o țeavă trasă pînă în apro­pierea blocului cu apă din Bah­lui, dar spun că pînă și pe aceasta au ajuns să se certe cu autoritățile. Cînd le-o sudează aceștia din ur­mă, oamenii vin să o spargă din nou ca să își poată umple budanele să le care pînă la bloc. „Noi sîntem 46 de proprietari din care jumate nici nu îi cunoaștem, nu a venit lumea să stea, sînt camere cu oameni plecați de ani de zile. Am vrut să tragem apă cu propria noastră putere, dar ne-au obligat să tragem pînă in­clu­siv la etajul al IV-lea. Pentru ce? De unde bani? Cînd am tras curent, acum opt ani, nu am mîncat trei luni că am împrumutat bani să pu­tem avea“, povestește doamna Lupu.

Jumătate din bloc, complet părăsită

Peisajul de la etaj devine din ce în ce mai sumbru cu fiecare rînd de trepte urcat. Băile comune au accesul blocat cu fotolii și copertine, trecerea de la camerele îngrijite de la parter și etajul 1 la cele abandonate de la etajul al II-lea în sus este vizibilă – camerele nu au uși, pe­re­ții sînt găuriți, arși, în locul ferestre­lor există găuri, fără niciun cadru, iar podelele sînt acoperite cu de­jec­ții. La cîțiva kilometri de Palas, oamenii trăiesc aproape ca în Evul Mediu, iar poveștile lor par că se repetă – ar pleca cu toții, dar unde să se ducă? Cu cei 2-3.000 de euro pe care i-ar primi pe camera vîn­du­tă nu ar putea cumpăra nici un petic de pămînt pe care să-și ridice undeva o casă din chirpici. Asta în cazul celor fericiți, care muncesc, căci fostul cămin muncitoresc as­cun­de multe povești de oameni ca­re-și duc viața de pe o zi pe alta. Anul trecut, o femeie a murit în­ghețată în casa ei, în timul nopții, iar altă bătrînă s-a stins în ziua de Crăciun, după ce părintele a spo­ve­dit-o în noaptea de Ajun.

O familie de la etajul 1 are un copil de 12 ani la pat, cu paralizie cerebrală, iar toți banii din casă se duc pe medicamentele acestuia. „Nu iese nimic bun și nimic nu intră în blocul ăsta“, spune Rozi, mama băiatului. Viceprimarul Mihai Chi­rica a precizat că nu știe despre con­dițiile din blocul respectiv și că nu crede că problemele oamenilor sînt atît de grave încît să „nu se poată rezolva“. „Dacă oamenii au interesul și dacă există posibilita­tea tehnică atunci este un drept al lor prin lege, iar din punctul nostru de vedere nu ar trebui să existe ni­cio pro­ble­mă. Dacă există certificat de ur­ba­nism, sînt toate ade­ve­rin­țele, sînt organizați într-o aso­cia­ție de pro­prie­tări, noi le stăm la dispoziție, să trimită un reprezentant și dis­cu­tăm“, a declarat vice­pri­marul. În­tre timp, oamenii aș­teap­tă să vină iarna, pregătiți cu lemne depozitate prin camerele de la etaj și stînd cu paturile cît mai aproape de so­bă, care reușește să mai usu­ce apa ce se prelinge, la fiecare ploaie, prin fiecare încrengătură a blocului.