Băsescu, un căpitan pe ape tulburi
Editorial 16 decembrie 2014 Niciun comentariu la Băsescu, un căpitan pe ape tulburi 92Nu am niciun respect pentru omul Traian Băsescu, pentru felul în care s-a comportat cu jurnaliștii. Personal și instituțional. Nu a fost cel care a dat startul, nu a fost singurul, dar respectul scăzut pe care îl au astăzi oamenii din presă (față de, să spunem, momentul 2004) i se datorează și lui. Avea și încă mai păstrează un comportament amnezic, ca un cîine de luptă bătrîn, retras din ring, obișnuit să muște chiar dacă nu are niciun dușman în față. Entuziasmul pentru normalitatea lui Iohannis vine și după ce au trecut acești zece ani de visceralitate marinărească. Președintele unui stat, fie el jucător sau nu, nu are dreptul să se comporte ca un birjar în relația sa cu presa, sau cu alți oameni politici. Așa cum ni-l amintim pe Năstase, cu număratul ouălor în Parlament, ni-l vom aminti pe Băsescu cu „găozar”, „țigancă împuțită” și „păsărică”.
Dincolo de relațiile sale cu mass-media, e greu de apreciat cum va fi ținut minte președintele Traian Băsescu. După dezamăgirea Convenției Democratice a lui Constantinescu, „marinarul” a fost primul președinte „liberal”, de dreapta, al țării și este considerat a fi cel care a tăiat sforile ce sugrumau justiția. De numele său se leagă aderarea la UE și consolidarea relațiilor cu SUA și NATO. Am putea spune fără să greșim prea mult că relațiile externe ale lui Băsescu au fost și au rămas mult mai bine conturate decît cele interne. Iar viitorul său politic este incert. Dacă stînga și-a construit întreaga campanie distrugîndu-i imaginea, construind o categorie a „băsiștilor” din cei care-l urmau, dreapta scindată îl respinge.
Intelectualii și i-a îndepărtat cu o atitudine aproapiată de bădărănie, iar nou-fuzionatul PNL nu îl vede ca un partener de încredere. Va mai rămîne cu femeia care a ajutat scufundarea corăbiilor sale – Elena Udrea, și cu partidul înființat în numele acestuia, cel al Mișcării Populare.
Însă Băsescu a fost și un președinte care a riscat foarte mult și care a demonstrat, pe alocuri, curaj. Întocmai ciocnirile pe care le-a avut cu presa demonstrează că a dat drumul lațului cu care o strînsese Năstase. Existența fenomenelor precum Antena 3 și B1 TV astăzi nu ar fi fost posibilă dacă Năstase ieșea președinte în 2004. Mai mult, există și o ironie legată de soarta actualului președinte al țării. Omul care nu a pierdut nicio alegere (decît referendumul, care a fost anulat fiindcă nu s-a atins pragul de prezență) este acum într-o situație de maximă decredibilizare – nu ar cîștiga alegeri decît la primăria din Cluj, fieful lui Boc. Iar curajul lui s-a văzut în momentul în care a ieșit în fața tuturor și a anunțat tăierile salariale.
În condițiile în care Ponta, pus în aceeași situație, ar fi demis ministrul Economiei sau al Bugetului, ca apoi să-l facă consilier personal. Meleșcanu o știe prea bine.
Adaugă un comentariu