Puștiul (I)
Opinia de la centru 12 ianuarie 2015 Niciun comentariu la Puștiul (I) 9Dave își sprijină mîna stîngă de volan. Pe antebraț, deasupra ceasului, se unduiește un trup de eroină de benzi desenate. Are brațe groase, pătate de soare, pline de tatuaje adolescentine.
Mergem cu geamurile deschise, pentru că doar așa putem simți puterea unui Chevelle Malibu, o mașină din aia americană clasică, joasă, cu portiere grele; plus că nu e aer condiționat. Un ac roșu trece peste dreptunghiul în care se înșiră milele, acum e pe la 80. Soarele bate din față, așa că Dave poartă ochelari de soare, iar ochelarii de soare îi mai taie un pic din aerul de puști roșcovan hiperdezvoltat și-i accentuează conturul de super-erou.
A antrenat sute de soldați din Special Forces și e prieten cu mulți dintre ei. Înainte de asta, a trecut printr-un proces de selecție care a însemnat zile la rînd fără somn și mîncare, cu marșuri interminabile către nicăieri. Pentru un astfel de exercițiu de supraviețuire, a petrecut 30 de zile în pustietate și a muncit cîte 20-22 de ore în fiecare dintre ele. Trebuiau să construiască 12 paturi din crengi de pin, cîte unul pentru fiecare soldat. Pentru că măcelăriseră toți arborii din perimetrul alocat scenariului, au decis să doboare cîțiva dimprejur, fără știința superiorilor. Cînd aceștia s-au întors și au descoperit, i-au pus să ciopîrțească surplusul în așchii mai mici de doi centimetri și jumătate lungime și cu grosimea sub o jumătate de centimetru.
N-ar fi ajuns prea departe fără umor: „Ești în aceeași oală cu omul de lîngă tine, și trebuie să te uiți și să rîzi de cît de idioți sînteți să vă băgați într-o treabă atît de istovitoare, cînd poți avea un job drăguț și sigur și să petreci timp cu famila, să nu trebuiască să înduri dureri și frustrări”. A venit însă o accidentare, în cel mai nepotrivit moment pentru așa ceva, și n-a putut continua cu armata.
De aici ar putea începe o poveste de Hollywood în care un eveniment tragic îl fierbe îndeajuns pentru a-l face să se refugieze într-un laborator secret și să îmbrace un costum strîmt, cu pelerină, ce-i pune în valoare super-puterile. Începe însă o viață americană cu nevastă, doi cîini mari și studii și haine cît se poate de obișnuite. Se uită la „Gardienii Galaxiei” și-i plac figurinele cu super-eroi, dar asta nu-i decît o bucățică din ce e acum.
Vlad ODOBESCU este în Arizona, Statele Unite ale Americii de Nord, fiind beneficiar al unei burse în cadrul „The Hubert H Humphrey Fellowship Program”
Adaugă un comentariu