Educatia inainte sau dupa ’89?

Am fost intrebata: era mai bun sistemul educational inainte de Revolutie? O intrebare legitima, avind in vedere crahul educational spre care ne indreptam, dar care insa isi pierde din legitimitate odata cu specificarea perioadei comuniste.

Inainte… “copiii faceau mai multa carte”, “profesorii erau mai motivati”… sint doar citeva dintre ecourile – cliseu, apartinind unei amintiri deformate probabil (si) de prea multele reforme, dar si de dezinteresul cu care guvernantii trateaza azi scoala romaneasca. Intr-adevar, poate ca “inainte” profesorii erau mai bine pregatiti pentru ca invatamintul nu devenise inca un fel de Vatra Luminoasa, cum este azi, un loc de munca la care sa se recurga in ultima instanta. Azi invatamintul este lasat mai mult pe mina celor care n-au alta alternativa. Cei dotati si plini de daruire sint ori prea putini si se pierd intr-un ocean de dezinteres, ori fug mincind pamintul dupa primii ani de apostolat. Se mai spune ca pe vremuri se facea carte. Probabil, dar nu datorita sistemului, ci pentru ca pur si simplu, altceva n-aveai ce face. Dar daca e sa sustinem respectiva afirmatie cu rata promovabilitatii, aici e alta poveste. Pentru ca daca “inainte” profesorii “promovau” toti elevii, o faceau mai mult ca pe o sarcina de partid, azi, din dezinteres sau, din contra, din prea mult interes de a-si pastra un loc de munca (asta avind in vedere ca invatamintul, mai ales cel superior, a ajuns sa fie “finantat” pe cap de elev sau de student).

Unii se refera la faptul ca “inainte” singurul lucru “bun” era o anumita stabilitate in sistemul de invatamint. Trebuie insa ridicata intrebarea: ce insemna acesta stabilitate si daca nu cumva asa numita stabilitate era masca unui soi de rigiditate a unor concepte invechite, un fel de imuabilitate a sistemului? Un cerc sufocant care nu permitea schimbari in ton cu vremea, care inhiba orice evolutie in mentalitatea educationala.

Dupa revolutie dorinta de schimbare, de reformare a izbuncnit cu un entuziasm care nu a lasat loc temeiniciei. S-a dorit un fel de innoire la minut, iar asa zisa “evolutie” a fost in fapt o involutie, o transformare prea brusca pentru care etape esentiale intru reformare legitima a sistemului au fost sarite. N-a mai fost nimic, nici sistem invechit, nici unul nou, ci doar o incropire de ideologie, facuta pe genunchi. S-au produs modificari doar de suprafata, s-a aruncat un fel de spoiala asupra unei cladiri aflate in paragina. Atit.

In concluzie daca era mai bine sau nu, pina la urma nu asta este intrebarea. Cum poate fi mai bine si cine ar sustine o schimbare in bine… acestea ar fi raspunsurile asteptate.

Stela GIURGEANU