Să dăm foc la vicii fără fum

Au trecut cîțiva ani de cînd se vorbește despre adoptarea unei legi antifumat în spațiile publice din România, ceea ce ar reprezenta inclusiv barurile și cluburile, locuri din care e imposibil să ieși fără să simți pe propria piele toate fumurile expirate de cei din preajma ta. Pe lîngă medicii care susțin că trăim într-o țară în care mor zilnic din cauza fumatului aproximativ o sută de oameni, ceea ce ar fi echivalentul unui avion plin cu pasageri prăbușit în fiecare zi, există și grupul nefumătorilor care vor să le fie respectat dreptul de a respira orice alt aer în afară de cel îmbîcsit de fum și să nu fie expuși, mai ales în spațiile publice.

Și nu cred că o astfel de măsură ar schimba peste noapte stilul de viață al celor peste cinci milioane de români fumători, însă măcar poate i-ar determina să conștientizeze că răul lor este în același timp și al celor din jur. Oricum, scăderea numărului de fumători este ceva utopic, care nu este realizabil nici dacă interzicem fumatul în propria casă, nici dacă scumpim tutunul cu peste 50%. Este bine știut că viciile, de orice fel, nu respectă niciun fel de regulă și nu pot fi oprite nici dacă la mijloc este un joc periculos și pentru noi și pentru cei din jur, ca dovadă fiind atîția fumători care sînt conștienți de modul în care își scurtează viața și care nu fac nimic să schimbe asta.

Ceea ce este mai dificil de înțeles este de ce durează atît de mult și de ce sînt atîtea discuții pe această temă, în condițiile în care vorbim despre o măsură care în Spania, de exemplu, a fost adoptată încă din anul 2010. Dacă ne întrebăm de ce la ei s-a putut și la noi nu, răspunsul este simplu: la aprobarea noii legi, nu s-a ținut cont de plîngerile fumătorilor sau ale patronilor de localuri. La acea vreme era considerată „una dintre cele mai radicale legi anti-fumat din lume” sau chiar „inchiziția fumatului” cu care însă spaniolii s-au conformat fără prea mari probleme.
Așa cum în orice magazin, nu doar farmacie sau spital este interzis accesul cu animale, indiferent că e un cîine pe care îl duci în poșetă sau care poate are blana mai curată decît tălpile altor persoane care intră în aceeași incintă.

Dacă eu, ca stăpîn de animal de companie, pot respecta că există unele persoane care sînt alergice sau nu sînt iubitoare de animale și pot, chiar dacă nu îmi e ușor, să îmi leg cîinele de ușa magazinului sau să îl las acasă chiar dacă îmi găsesc casa cu susul în jos și cu bucăți de mobilă lipsă, cred că și fumătorii ar putea respecta o astfel de lege. Bineînțeles, putem spune că nu este același tip de problemă, că într-un caz vorbim despre un viciu și în celălalt despre un moft sau despre o mai mică necesitate, însă ceea ce au în comun acestea două este respectul față de ceilalți și de societatea în care trăiești.