Focul hippie din Muzeul Zemstvei

Sub influența muzicii hipnotice a teatrului „Satori”, ghidînd marionetele prin teatrul „Der Golem”, în lumina jocului flăcărilor, a plăsmuirii vaselor din ceramică, înconjurată de poezie, muzică și cîntec, organizația nonguvernamentală ART-Labyrinth din Basarabia încearcă să aducă un aer proaspăt în cultura moldovenească. Sub măștile de porțelan, micul teatru pe care l-a înființat organizația, a început de la zero. Membrii acesteia au trăit fără apă și electricitate, nu aveau podea și înghețau de frig, însă tot ei sînt cei care, dintre toate localurile din Chișinău, propun cea mai variată gamă de ceai din cele mai frumoase tradiții ale Orientului și Occidentului.

Cu un alb șters de ploaie, pe un albastru senin sînt pictate cu­vîn­tele Mu­zeul Zemstvei, o clădire so­bră cu un nivel, lipsită de cu­loare în afara nu­me­lui. Construcția re­pre­zintă partea de jos a aşa-numitului cartier-mu­zeu, unic pen­tru Chişi­nău, fiindcă acesta este singurul care s-a păstrat în for­ma inițială de mai bine de o sută de ani, fiind lo­cul în care timp de un veac nu s-a de­mo­lat și nu s-a construit ni­mic. Apa­rent, muzeul pare să fie uitat de lu­me, fiind așezat pe o stradă în­gus­tă din centrul capitalei, însă găz­du­iește zilnic focul, muzica, teatrul, dan­sul, arta confecționării și zeci de perechi de ochi curioși.

Ușa de la intrare scîrțîie, timpul i-a oferit un colorit specific, o mu­zi­că ce întîmpină toți oaspeții ce-i trec pragul. Pe holuri domină un aer rece, geamu­rile înalte sînt în­fipte în pereții de­co­jiți și holul pare că aș­teaptă mereu, de după uși, o li­că­ri­re de lumină. M-am rătăcit printre zecile de uși ce se des­chid cu propria muzică, ghi­dată de gla­surile copiilor zgo­mo­toși. Am intrat într-o odaie tapetată cu un verde des­chis cu ornament abstract. Pe pereți atîr­nă tablouri de diferite mărimi, une­­le au rame, altele își pre­zintă fru­mu­­se­țea pînzei bine lucrate. Cîteva fo­to­lii învelite în galben, scaune cioplite din lemn și o sobă sînt în mij­locul camerei, iar sub acoperișul în­tregii clă­diri se găzduiește un nou curent pentru Basarabia, curentul hippie.

Ideea acestei organizații a apă­rut cu cîțiva ani în urmă. „Am deschis pri­mul și unul dintre cele mai mari festivaluri sub cerul liber «Open Air» care nu găzduia muzica rock, po­pu­la­ră pe acele timpuri, ci etno. Am pre­zentat publicului larg cu­ren­tul hippie, care pînă în momentul de față nu exista”, povestește Sergiu, Serdar du­pă cum îl nu­mesc prietenii, unul dintre fondatorii or­ganizației ART- La­by­rinth. Un grup de muzicanți care că­lă­toreau prin diferite țări a încercat să aducă un iz din acesta și în Republica Mol­do­va. „Am început să confecțio­năm împreună cu prietenul meu, Sa­șa, tobe. Ne-am învățat singuri să cîn­tăm la ele și am format o grupă care cînta muzică «șa­ma­ni­că», dacă o pot numi așa”, îmi po­ves­tește tînărul cu părul castaniu pînă la umăr. Privește spre un colț plin de instrumente muzica­le, prin­tre care și zecile de tobe ce își aș­teap­tă mîinile agere care le vor face să vibreze. Praful nu a reușit să le acopere, însă unele par a fi uitate.

Culorile unui festival hippie

De la acordurile etno pînă la cele arhaice, experimentale sau „non-aggressive”, cavalerii medievali își ridică săbiile împotriva inamicului pe un cîmp din zonele pitorești ale Moldovei. Îmbrăcați în armură de fier, cămăși de zale, cu coifuri pe cap, apărîndu-se cu scuturi, solda­ții din Evul Mediu prezintă o scenă din tre­cutul istoric al Europei. De la coi­furi confecționate din plăcuțe de os cusute pe un suport textil sau din piele, mergem cu pași grăbiți la ar­muri de solzi, trecem prin epoca bron­zului și ajungem la armura de zale, mult mai mobilă și mai ușoa­ră decît precedentele versiuni. Festi­va­lul ne conduce de la epoca me­die­vală la cea antică. Adam și Eva complet dezgoliți, pictați cu flori și frunze, umblă fără jenă printre spec­tatorii show-ului de vară. Cînd soa­rele apune se aprinde focul, iar acel joc periculos cu flăcări prezintă o al­tă poveste. Păpușile ghidate de om, zmeul zburător, corturile șa­ma­nilor, indieni îmbrăcați în piele de animale, acrobați și oameni ce pășesc pe rug fără a simți durerea, toate acestea au fost prezente la fes­tivalul „Open Air” care are loc anual și care reprezintă acel punct de por­nire care a dat viață organizației ART-Labyrinth.

Un început, o istorie

După festivalul ce a găzduit pes­te 500 de oameni, tinerii hippie au hotărît să se stabilească definitiv, să aibă propriul atelier, un culcuș și un loc unde să adune admiratorii culturii și muzicii „șamanice”. „Trep­tat, sfera în care activăm s-a lărgit, iar în afară de cercurile muzicale a apărut clubul de film și clubul de ceramică”, spune pe sub mustață Serdar, iar ochii par să îmi zîm­beas­că de după sticla oche­larilor. Lîn­gă tînăr, pe perete, atîrnă trei rafturi. Pe unul dintre ele se văd cănile din ce­ramică confecționate manual. Fie­ca­re are poveste sa, lu­tul din care sînt croite are diverse forme, unele mai drepte, altele pu­țin turtite sau puțin mai pătrate. Mai sus, pe un alt raft, stau aliniate niș­te vase de sticlă pline cu frunze de ceai, un ceai deosebit, cu diferite aro­me, ca­re reprezintă o carte de vizită a localului.

„Muzeul Zemstvei” este, de fapt, al treilea local care a găzduit or­ga­ni­zația. Înainte, aceștia au stat într-un fost cinematograf sovietic din parcul Valea Trandafirilor. „Ini­țial am în­tîlnit mai multe proble­me, nu a­veam apă, canalizare și lu­m­i­nă. Am rezistat doar un an și ne-am mu­tat într-un loc din parcul Valea Mo­ri­lor. Plăteam mai puțin chiria, dar nu eram scutiți de inco­mo­di­tăți, luam apă de la izvor și, de ase­me­nea, nu aveam canalizare”. Tînă­rul mă pri­vește cînd pe mine, cînd so­ba sau cei doi prieteni care stau lîn­gă noi. În spate, copiii invitați la un eveniment dedicat lor fac gălăgie. Cîțiva ani mai tîrziu, în­tîm­plător, au dat pes­te muzeul unde acum se află. „Un cunoscut de-al nostru organiza ai­ci o expoziție și ne-a în­trebat da­că ne convine locul”, spu­ne Sergiu privind în jur de sub oche­lari. Cînd s-au mutat în „Muzeul Zemstvei” au constatat că în afară de pereții groși și tavanul înalt nu aveau po­dea sub picioare. Totul era putred și vechi, iar tinerii cu mîi­ni­le lor au readus la viață cons­truc­ția so­vie­ti­că. Scîndură cu scîndură au putut păși în noua locuință. Au tras apă, au curățat canalizarea. A­cum pe­re­ții sînt traversați de sîr­me și cab­luri. Cînd au intrat nu era electrici­tate, iar acum ard multe lu­minițe. În centrul camerei stă o so­bă pe ca­re au construit-o singuri. „Am cutre­ie­rat multe poduri pentru a strînge cărămida”. Copiii alear­gă și se aude cum podeaua scîrțîie, nu mai are gă­uri și este acoperită cu covoare mici donate sau cum­pă­rate de la second-hand-uri.

Locul a fost adus la forma de astăzi într-un an de zile, iar or­ga­ni­zația ART-Labyrinth stă în el pen­tru al patrulea an la rînd. „Nu ne mai ciocnim cu lipsă de oaspeți, ne aflăm în centrul capitalei, un loc un­de se pot aduna oameni din dife­ri­te regiuni ale orașului”, îmi spune Serdar. Tînărul povestește cu entu­ziasm că pe lîngă trupele și for­ma­ții­le care vin din Italia, Franța, Ro­mâ­nia și alte orașe din Basarabia, ART-Labyrinth organizează work­shop-uri, clubul de anime, clubul iubitorilor de filme sau desene ani­mate, cursuri de ceramică, lecții de tobe, școala focului, cercul de tea­tru și diverse expoziții. Gălăgia a cuprins toată sala, copiii aleargă, se joacă, se împing „e un proiect nou, serile sînt destinate copiilor, iar uneori le organizăm și lecțiile de yoga. Cu toții am crescut și acum avem co­pii. Am rămas în suf­let hippie și trebuie să acceptăm o altă realitate, unde nu mai sîntem singuri, dar alături de pici. Posibil că tînăra ge­ne­rație care crește sub mu­zica to­be­lor va fi altfel decît cea cres­cută cu mall-uri pentru copii”, glumește acesta.

De asemenea, organizatorii pla­nifică să dezvolte Street Art, o di­rec­ție puțin cunoscută pentru cei din Chișinău. „Vom prezenta scul­pturi și graffiti. Va domina ideea libertății și a anarhiei. Fiecare individ dorește să evadeze din siste­mul actual care de pe băncile școlare ne impune anumite restricții. Ideea de contra Babilon și libertatea creației trebuie să fie mai presus”. Îi zîm­besc și mă uit la picii ce aleargă de colo-colo, nu au pletele lungi sau bretoane stufoase cum era în vogă pe timpurile adolescenței mele, dar sînt interesați de tobe, sorb ceaiul din cănile de lut și desenează. Au pă­rinți care nu pot uita de cultura mis­terioasă și de muzica „șama­nică”, pă­rinți ce văd își retrăiesc ti­ne­re­țea prin ei.