Bucuria care trece Prutul

Pastila de după Niciun comentariu la Bucuria care trece Prutul 11
Bucuria care trece Prutul

De obicei, le spunem „frații noștri de peste Prut”, fără să ne gîndim cît adevăr există într-o expresie care s-a tot perpetuat pînă a ajuns la noi și pe care am însușit-o fără să o disecăm prea mult. Sînt la fel ca noi, dar mereu avem cîte ceva de învățat de la frații noștri de peste Prut. Fie că ne place că familia ocupă primul loc în viața lor, fie că ne place graiul lor dulce sau că ne îndulcesc bomboanele care trec granița la fiecare vizită, toate le sînt caracteristice. Chiar dacă unirea este o dorință și o utopie, noi deja i-am asimilat ca și cum am fi unul și același popor, cu diferența că granițele lor sînt mult mai dulci.

Alexandra CREANGĂ | Chișinăul de seară sau de toate zilele

Ana-Maria BUCUR | Mai multe sortimente de Basarabia

Adelina MEILIE | Fericire moldovenească fără ambalaj

Roxana GĂINĂ | Dorul are gustul dulce

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top