Studenții mediciniști, consiliați în alegerea carierei
Academia de gardă 18 octombrie 2015 Niciun comentariu la Studenții mediciniști, consiliați în alegerea carierei 9Conferința de închidere a proiectului „Consiliere profesională în specializările medicale pentru o carieră de succes – MedVise”, a avut loc sîmbătă, 17 octombrie, în Aula „George Emil Palade” din Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa” Iași. Proiectul, derulat pe o perioadă de 18 luni a avut ca scop pregătirea a aproximativ 450 de studenți de la cele patru facultăți din cadrul UMF, pentru viitoarele cariere pe care aceștia le vor avea. „Mi-aș dori ca rezultatele acestui proiect să convingă că o să putem face mai departe ceea ce este într-adevăr neașteptat la acest moment vizavi de nevoia studenților pentru a cunoaște mai bine ce urmează să îmbrățișeze ca și carieră după terminarea ciclului de licență”, a menționat prof. dr. Doina Azoicăi, managerul proiectului.
Realizat în parteneriat cu Societatea Studenților Mediciniști Iași, proiectul le-a propus celor înscriși să participe la ședințe de consiliere și orientare profesională cu experți din Centrul MedVise, vizite vocaționale, stagii vocaționale de practică și workshopuri.
Adaugă un comentariu