Nu mai căutați măști

Monștrii copilăriei au fost meniți să ne țină departe de încurcături sau de explicații prea elaborate, însă poveștile de speriat ale părinților au avut mereu un efect mai puternic asupra imaginației noastre. Cu toții am fugit de întuneric în copilărie și nu feream niciodată cearșaful de la pat, de teamă să nu se strecoare vreo creatură de prin altă lume. Ne-am ascuns de mulți monștri sub plapumă, fără să știm că am putea deveni unii. Poate de asta le este teamă unora să se privească în oglindă noaptea.

Hîdoșeniile se arată doar la întuneric, să nu le poți zări adevărata înfățișare. Monștrii realității nu au coarne sau piele solzoasă și verzuie, ci se-ascund după chipuri inocente, și oricît de mult am încerca să ne eliminăm din sfera acestor arătări, sîntem astfel pentru unii, dar mai ales pentru noi. Iar monstrul ăsta ne dă tîrcoale cel mai mult noaptea, cînd toate gîndurile ni se-adună și ne frămîntă. Atunci devenim invidioși pe colegul care se îmbracă mai frumos și e plătit mai bine, care are o casă mare și mulți prieteni, devenim geloși pe succesul altora și elaborăm un plan pe care vrem să-l punem la bătaie în ziua următoare. Ne trezim cu fața schimonosită într-o încruntare grotescă și nici nu mai observăm oamenii minunați lângă care ne trezim.

Nu mai fugim de mult pe holuri, dar monstrul doarme acum la noi în suflet. Se spune că în noaptea de Halloween creaturile nopții se plimbă libere printre cei vii. Noi, mai ales, ne preocupăm cu mult timp înainte de constum și parcă nimeni nu-și dă seama că îl poartă deja.