In Palace Cafe s-a purtat Custom funk

O pirueta si inca una, pina ametesti. Daca ai noroc, te prinde, inainte sa cazi, tipul cu palarie si ochelari de soare de la intrare. Apoi, mai dai putin din coate si dansezi ca intr-un joc de copii, pina ai inconjurat jumatate de camera. Nu-i nevoie sa-ti potrivesti culorile hainelor, e suficient sa ti se asorteze starea de spirit cu muzica vesela. Asta pentru ca vineri seara, in Palace Cafe, DJ-ii ieseni au stabilit ca trendul sufletesc e funk. Custom funk, editia a doua.

Mov, mult mov in proiectiile de pe perete si putin galbui. Culoarea asta e vinovata de toate halucinatiile pe care le ai. Uite, margaretele, de pilda, sint imense. Te uiti in sus si, daca te concentrezi prea tare, le vezi cum incep sa iasa din conturul lor si sa se multiplice, de fiecare data in umbre din ce in ce mai palide, in ritmul muzicii din difuzoare. Dar movul te urmareste. Se furiseaza si in dansul balerinei, care la inceput era alb-negru. Deodata, incepe sa se miste in reluare si sa isi ia la dans, ametitor, alte si alte surori care ies din consistenta ei cinematografica. Si nu, nu-i efectul unei doze serioase de LSD, asa cum ati putea crede. E doar funk.

Bitiiala fara virsta

Lumea se aduna de pe la zece seara, iar cartonasele pe care statea scris “rezervat” dispar repede la bar. Pina atunci, pustanii fara ora fixa de ajuns acasa isi beau sucurile la masa din colt. Mai arunca din cind in cind o birfa despre profii de la scoala si isi pupa prietenele cind acestea incep sa se bosumfle. Muzica suprarealista, care se amesteca fara jena cu o briza de jazz si disco, nu pare sa-i miste in nici un fel. Fluturele mare, cu nervuri violacee proiectat pe perete, te duce cu gindul la un Cartarescu redus la o imagine.

Odata cu intrarea DJ-ilor, atmosfera se incalzeste treptat. Baiatul abia intrat nu se mai oboseste sa isi lepede caciula si ciocneste asa, din picioare, cu unul dintre tipii populari de la masa din colt. De altfel, toata lumea pare sa stie pe toata lumea, mai putin citiva “intrusi”, refugiati la bar. Ei nu se pot bucura decit de figurile in miscare de pe ziduri si de panorama spatelui celor care se hotarasc intr-un sfirsit sa se indrepte spre ring. Sunetele de orga, saxofon si reflectoarele baleiaza camera deja ticsita de lume, in care doua generatii danseaza fara inhibitii, pe aceleasi ritmuri. Una e cea a tinerilor cu sepci si tricouri in dungi colorate, care se provoaca unii pe altii, in gluma, sa se “sparga in figuri”. Lor, tentativele de break-dance le cresc adrenalina din singe si ii fac sa mai comande o bere, ca sa-si faca curaj. Cealalta e cea a tinerilor anilor ’70, mari amatori de step, care se invirt pe perete si batucesc infocat un ring de dans din alte timpuri. Dana e undeva intre cele doua grupuri de dansatori. “N-ai nevoie de miscari profesioniste aici. Te misti cum simti, poti sa te faci ca mergi cu calul” si se bitiie inspre usa. Si-a lasat desenul cu biciclete in grija prietenului si acum imprumuta ceva din stilurile ambelor epoci.

Provocarea exilatilor

Pe tipul brunet din fata reflectorului nu il impresioneaza nici femeia cu unduiri lente de tiganca, parca aflata in transa, care se prelinge in doua dimensiuni chiar in spatele lui, nici zapaceala din fata. Privirea fara tinta il da de gol: e un neinteles care si-a gresit locul de desfasurare. Dansatorii profesionisti din capat nu par afectati de lipsa lui de interes si se chinuie sa-l invioreze cu gesturi provocatoare. Tentativele lor au insa efect de bumerang, pentru ca reusesc sa-l ridice de pe scaun pe baiatul cu sapca si ochelari, care s-a decis in sfirsit sa-si exerseze miscarile de robotel.

Veselia tine pina tirziu in noapte, alimentata de sunet de tamburine, eforturile combinate ale DJ-ilor si ocheadele sagalnice ale fetelor energice de linga bar. Daca inimile cunoscatorilor au batut aritmic pe vibratii funk, “exilatilor” le-a ramas o singura consolare: “Custom Fu(c)k”, modificat cu creta de o mina razbunatoare.

Andra MARDARE