Mourinho, aproape de roșu
Scor la pauză 8 noiembrie 2015 Niciun comentariu la Mourinho, aproape de roșu 4Ca să fii un antrenor bun nu trebuie să gîndești doar în registrul schemelor de joc și să cunoști ca-n palmă modul în care decurge meciul pe teren. Oricît de deștept sau de priceput ar fi, dacă antrenorul nu știe că luptele din vestiare sînt la fel de importante ca cele din iarbă, echipa respectivă sigur se îndreaptă spre eșec.
Asta se întîmplă acum în cazul lui Jose Mourinho, antrenorul celor de la Chelsea care sîmbătă a realizat un record personal negativ. Este prima dată în cariera portughezului cînd echipa pe care o are în subordine ajunge la șapte înfrîngeri în același sezon de campionat, și care încă nu s-a sfîrșit. După conflictul pe care l-a avut cu Eva Carneiro, doctorul celor de la Chelsea, atmosfera din vestiarul englezilor a ajuns din ce în ce mai rece. Eva a fost timp de 6 ani la Chelsea, iar acum cîteva săptămîni și-a dat demisia după ce s-a certat cu Mourinho, dîndu-l în judecată pentru sexism.
Nici printre jucători atmosfera nu este mai fericită, o parte dintre aceștia fiind nemulțumiți de mîna de fier cu care antrenorul coordonează echipa. Analiștii englezi spun că lui Chelsea îi lipsesc mai mult ca niciodată jucătorii cărora chiar să le pese de tradiția și istoria clubului, și care n-ar pleca niciodată. De aceea probabil s-a ajuns ca Oscar să fie la un pas distanță de Juventus, iar John Terry, legenda vie a clubului, se zvonește că ar vrea ca de la anul să joace peste ocean.
Totuși, finalul meciului cu West Ham i-a mai adus un cui argentinianului, englezii începînd deja să parieze numărul de etape pe care acesta va mai sta pe bancă. Conflictul s-a aprins de la faptul că după prima repriză, înfuriat de deciziile arbitrilor, Mourinho a vizitat vestiarul acestora din urmă și l-a înjurat pe arbitrul de la centru, Simon Sutton, refuzînd să iasă afară. Aici i-a atras atenția că lui Chelsea i s-a refuzat două goluri valabile, unul dintr-un offside gresit și unul din cauza tehnologiei care verifică linia porții. Astfel, comisia engleză a decis ieri să-l suspende pe antrenor cîteva etape și l-a amendat cu 40.000 de lire. Acesta din urmă n-a depus apel, însă știe că fiecare scăpare de genul ăsta îi forțează mîna lui Abramovici. Astfel, chiar dacă e prieten bun cu patronul rus, este de văzut cît timp va reuși să se ferească de capcane.
Adaugă un comentariu