Somerii din fasa

Acum doi ani si jumatate ne-am decis viitorul. Noi, a doua promotie Bologna, care incheiem ciclul de licenta in acest an. Atunci, ca niste scolari aerieni si naivi cu douasprezece clase eram convinsi ca alegind o anume facultate ne-am inscris pe un drum la capatul caruia ne asteapta o certitudine sau o alta. Mai luminoasa sau mai sumbra. Credeam cu ardoare si usor timorati de „greutatea” clipei ca momentul in care ne depunem dosarul la un secretariat va coincide cu semnarea apartenentei la o atare meserie. Amarnic ne-am mai inselat. Si cei care am ales pragmatic, cu gindul la o viitoare slujba foarte banoasa, si cei care ne-am urmat visul si nebuniile contrar sfaturilor celor care ne atentionau cu un exces de preocupare „ce-o sa faci tu pe urma?”.

Atit de vehiculata criza financiara, pe care o intelegem superficial si mai mult din „avertizarile” pe care le primim de la cei mai legitimati ca noi ne-a aruncat planurile in aer. Chiar de pomana am ales noi sa ne chinuim la Administrarea Afacerilor, absolventi de filologie fiind, bancile sint pe punctul de a-si inchide pravalia. Degeaba ne imbracam „office”, cu fusta strimta, deasupra genunchiului si ne punem in valoare cu fard, fata comerciala. La nici un birou nu mai e nevoie de oameni, peste tot se fac reduceri de personal. Barourile de avocatura inchid tagma exclusivista pe dinauntru, postind pancarta cu „nu mai avem locuri”. Poate ca avem idei care ne inunda cu imaginatie, dar companiile de publicitate sint isterice si functioneaza pe cota de avarie. Profesorii ne avertizeaza si ei, neputinciosi, ca pe nicaieri nu se mai fac angajari. Ce e de facut? Aici nu ne poate raspunde nimeni. Pe principiul „Dumnezeu cu mila”, ne dam in Tarot si ne punem speranta in ivirea unui miracol. Daca inainte ne contabilizam competentele si ne consultam visurile in privinta optiunii profesionale, acum, uitindu-ne spre viitor ca-ntro prapastie, nu mai facem nici un moft. Fie ce-o fi, numai sa fie: ceva, orice, oricum.

De ce mai organizeaza universitatile, pentru liceeni, Zilele Portilor Deschise, cind portile de intrare pe piata muncii le sint toate inchise? Era aprope sa uit. De fapt, solutia anti-somaj, pe care o vehiculam cu anxietate ca pe ceva rusinos, inca de dinainte de facultate este „ramasul la catedra”, dupa modelul „Daca n-o fi sa gasesc altceva, ma fac profesor”. La catedra sint, intr-adevar, locuri libere si portilor le mai lipseste doar rugamintea de a intra. Oare, in pofida lipsei oricarui strop de vocatie, criza ne va face pe toti profesori?

Laura PAULET