Stop-cadru din culisele animației lumii

Prinți, prințese, animale vorbitoare sau zmei fioroși – toți au ieșit din cărți sau din imaginațiile artiștilor plastici și-au început să se plimbe pe ecrane la fel, transformîndu-se, nu chiar peste noapte, în desene animate. Ei au făcut cunoștință cu lumea treptat, marcînd trei perioade importante în dezvoltarea și istoria lor: perioada mută, animația cu sunet sincronizat și animația din perioada televiziunii.

Joaca silențioasă din creion

Primele secvențe animate din is­­to­rie au făcut parte dintr-un film a­­me­rican numit „The Enchanted Dra­­wing” (n.r. Desenul Fer­me­cat), reali­zat în anul 1900. Creat de Ja­mes Stuart Blacktin, părintele a­ni­ma­ți­ei america­ne, acesta era un film mut, în care un bărbat desena pe un șe­va­let fața unui personaj, care se mo­difica pe parcursul celor două mi­nu­te ale animației, cu a­ju­torul teh­ni­­cii numite „stop-motion”. A­ceastă teh­nică, exploatată mai de­par­te în in­dustria animației, era, practic, o fo­tografiere succesivă a unui de­sen sau a unui obiect, pînă la obținerea e­­fec­tului dorit de mișcare, prin u­ni­rea finală a cadrelor. Realizarea u­nei se­cun­de de animație avea 24 de ca­dre, a­di­că pentru fiecare secundă de film, crea­to­rul acestuia trebuia să facă 24 de fo­to­grafii.

Filmul cu inserții animate a fost urmat de primul film pe peliculă com­plet animat, apărut în anul 1906, cînd același realizator american a creat, de această dată „The Hu­mo­rous Phases of Funny Faces” (n.r. Fa­zele Haioase ale Chipurilor A­mu­zante). Aici, personajele prindeau via­ță pe o tablă, din mîna unui de­se­nator și, prin succesiunea rapidă a imaginilor, se crea i­lu­zia miș­că­rii.

În Europa, primul film de a­ni­ma­­ție a fost creația francezului É­mi­le Cohl, care a pus, totodată, ba­ze­le celor ce-au urmat să fie nu­mi­te „metodele de creație tradiționale” ale animației. „Fan­tasmagorie”, a­ni­­mația sa care pre­­zenta viața unui per­sonaj ce prin­dea forma lu­cru­ri­lor ce-l înconjurau, avea o durată de un minut și ju­mă­ta­te și era re­a­li­za­tă dintr-un număr de 700 de desene pe hîrtie, legate mai apoi între ele. Fi­e­care desen al caricaturistului a fost filmat pe un negativ, în urma re­alizării, pentru a oferi spectato­ru­lui impresia conturului unei cre­te pe o tablă neagră.

Disney, o voce a breslei

De la filmele mute la cele ale că­­ror personaje creionate deveneau brusc fericitele posesoare ale unor voci, industria n-a trebuit să aș­tep­te prea mult. În 1923, cînd Walt Dis­ney a ajuns în Los Angeles cu 40 de do­lari în buzunar și un desen netermi­nat în servietă, nimeni nu s-a gîndit că acela va fi echivalentul în­cepu­tu­­lui unei noi perioade a animației. În primul său studio, aflat în garajul unchiului său, acesta a dat startul pro­iectelor printr-o serie de 57 de a­nimații, a cîte zece minute fi­e­ca­re, numită „Alice Comedies” (n.r. Co­me­­diile lui Alice), bazată pe ideea căr­ții „Alice în Țara Minunilor”. Deși importantă, această serie nu a fost cea care l-a consacrat pe Walt Dis­ney.

Personajul care a reușit să intre și să rămînă în istorie atît pe e­cra­ne, cît și în memoriile spectatorilor, a fost șoarecele care a apărut în 1928 și care ar fi trebuit să poarte, i­ni­țial, numele de Mortimer. Botezat mai tîrziu, la sugestia soției sale, Mic­key, șoarecele a debutat în anul 1928 în a­nimația mută numită „Plane Cra­zy” și a continuat să-și dezvolte jo­cu­rile și într-un film de scurt-me­traj care a urmat, numit „The Gallopin Ga­ucho”. Pentru că Mickey Mo­u­se n-a atras publicul în cele două se­rii în care a jucat rolul personajului prin­cipal, Walt Disney împreună cu Ub Iwerks, un alt caricaturist a­me­ri­can, au pus bazele primului film a­nimat de scurt-metraj cu sunet sin­cronizat. Intitulat „Steamboat Wi­llie” (n.r. Vaporașul Willie), acest film l-a adus din nou pe ecran pe ce­lebrul Mickey Mouse, de a­ceas­­tă dată însoțit de prietena sa Minnie, de cîinele său Pluto, și de prietenii săi, Donald și Goofy. „Va­po­­rașul Willie” a devenit, datorită su­netului, într-un timp foarte scurt, o animație de succes și personajele create de cei doi desenatori americani au purtat, pînă în anul 1946, chiar vocea lui Walt Disney.

Primul desen animat păstrat pînă astăzi în arhiva națională se nu­mește „Haplea” și a fost creat de Ma­rin Iorda în anul 1927. Purtînd nu­mele personajului care apăruse cu mult înainte în caricaturile ar­tis­tului din presa vremii, animația nu a mai avut o continuare, din cauza bu­getului și discuțiilor purtate de cri­tici.

Odată cu saltul de la scurt-me­tra­jele de animație la lung-metraje, i­deile lui Walt Disney au reușit să do­bîndească, din partea lumii cine­matografice a vremii, titulaturile de „nebuniile lui Disney”, părînd de-a dreptul imposibil de în­de­pli­nit. „Albă ca Zăpada și cei șapte pi­tici” a fost, așadar, primul film re­a­li­zat din desene create manual, pentru care studioul lui Disney a lucrat timp de trei ani, pînă cînd a ră­mas fără bani și a intrat în faliment. Dorind să-și ducă planul la bun sfîrșit, caricaturistul a luat un îm­prumut și filmul a fost lansat, de­venind producția cu cele mai de suc­ces încasări ale anului. Reușind să strîngă peste opt milioane de do­lari, „Albă ca Zăpada și cei șapte pi­tici” l-a ajutat pe Disney să-și des­chidă o nouă sucursală a studio­u­lui în care să lucreze la proiecte precum „Pinocchio”, „Bambi” sau, mai tîr­ziu, la povestea elefantului „Dumbo”.
Mutate din teatre pe e­cra­ne­le televizoarelor, ani­ma­ți­ile și-au croit drum încet și sigur către atenția pu­bli­cului, prima serie care a reușit să cucerească pe­rioa­da în care se înregistra cea mai mare audiență fi­ind „The Flinstones” (n.r. Fa­mi­li­a Flinstone). Creată special pentru a fi difuzată la televizor, ani­ma­ția s-a impus printre celelalte materiale difuzate și și-a cîș­tigat o jumătate de oră în program, rămînînd prin­tre titlurile seriilor difuzate pe ca­na­le­le de specialitate, pînă în zilele noastre.

România pe ecranele altora

Furînd meserie de la ca­ri­ca­tu­riș­tii marilor studiouri americane și fran­ceze, animatorii români s-au i­den­tificat în breasla celor pa­sio­nați de grafică jurnalistică. Unul dintre pi­onierii acestei industrii care, în fi­nal, s-a încăpățînat să existe, a fost un regizor și operator de film, nu­mit Aurel Petrescu. Desenele sale anima­te, intitulate „Păcală în lună” sau „Pă­cală amorezat” și realizate la în­ceputul anului 1920, au fost create printr-o tehnică mixtă, o îmbinare a desenului clasic și a cartoanelor de­cupate. Chiar dacă absolut toate de­senele sale s-au pierdut pînă as­tăzi, artistul a creat un album cu fo­to­gra­me, care a permis cercetătorilor și publicului să conștientizeze im­por­tanța și valoarea impactului său în lumea acestei ramuri a filmului.

Primul desen animat păstrat pînă astăzi în arhiva națională se nu­mește „Haplea” și a fost creat de Ma­rin Iorda în anul 1927. Purtînd nu­mele personajului care apăruse cu mult înainte în caricaturile ar­tis­tului din presa vremii, animația nu a mai avut o continuare, din cauza bu­getului și discuțiilor purtate de cri­tici.

Aceste încercări de familiari­za­re cu desenul a publicului românesc au fost succedate de două pe­rioa­de care pot fi numite, fără generozita­te, glorioase. Personalitatea lui Ion Po­pescu-Gopo, ale cărui desene a­ni­­mate precum „Punguța cu doi bani”, „Marinică” sau „Allo! Ha­ll­o!” au fost premiate și apreciate de in­dus­tria internațională, a dominat fil­mul de animație. Mesajele pe care el le transmitea erau educative și fi­ecare creație pornea de la ideea u­nei fabule sau a unei ghicitori.

Influența sa la nivel in­ter­na­țio­nal a determinat și înființarea pri­mu­lui studio specializat în filmul de animație din România, numit A­ni­ma­film. Acesta a devenit în timp o marcă de încredere și a început să producă pelicule animate pentru ex­port, aducînd României încasări semnificative. Această perioadă im­portantă în evoluția animației ro­mânești a luat sfîrșit odată cu moar­tea lui Gopo, cînd studioul a în­ceput să decadă, fiind aproape de faliment.

Deși nu cunoaștem creațiile ani­mate românești, acestea încă sînt e­ditate în străinătate și reușesc să tran­smită mesaje educative prin i­ma­gine copilăriilor trăite pretutindeni. Titluri precum „Uimitoarele aventuri ale mușchetarilor” sau „Ro­binson Crusoe” poartă semnături ro­mânești și sînt distribuite, a­lă­turi de „Tom și Jerry” sau „Mickey Mo­­use”, pe ecranele devenite de mult prea mult timp, adevărate scene ale lumii.