Nașterea de două mii de ani a Crăciunului
Lumea pe jar 10 ianuarie 2016 Niciun comentariu la Nașterea de două mii de ani a Crăciunului 28Crăciunul a devenit o sărbătoare care a acaparat întreaga planetă. Sărbătoare creștină la bază, aceasta a cules și adoptat în decursul timpului numeroase obiceiuri, iar în prezent aceasta înseamnă mai mult decît momentul nașterii lui Iisus. Sărbătorită inițial pe 6 decembrie, Crăciunul a adoptat data de 25 decembrie abia în secolul al IV-lea, iar de atunci ea a strîns semnificații și ritualuri, confundându-se în prezent cu momentul în care Moș Crăciun, un bătrînel rotofei îmbrăcat de Coca Cola în alb și roșu, aduce daruri copiilor care au fost cuminți.
Avem împresia în prezent că sărbătoarea Crăciunului a avut mereu forma pe care o are astăzi, că obiceiurile au fost aceleași și că prichindeii au mers dintotdeauna din casă în casă cîntînd colinde. Cu toate acestea, în primele două sau trei secole de creștinism, Crăciunul nici măcar nu era sărbătorit. Se credea că doar moartea, trecerea la viața veșnică sau momentul în care ne întîlnim cu Dumnezeu merită să fie serbat.
Ulterior însă primii conducători ai Bisericii creștine au hotărît că este nevoie să celebrăm și Nașterea lui Iisus. Dar decizia nu a avut doar rolul de a comemora un eveniment important din cultul creștin. Se crede că sărbătoarea a fost introdusă pentru a combate sau înlocui o sărbătoare păgînă de pe teritoriul Egiptului de astăzi. Calendarul egiptean avea doar 360 de zile, la care se adăugau încă cinci zile suplimentare care erau considerate în afara timpului. În acea perioadă, pentru că se considera că nimic din ce faci nu este luat în considerare, erau frecvente abuzurile de toate felurile, abuzuri la care luau parte și unii creștini. Astfel, pentru a oferi o semnificație creștină acelei perioade s-a decis adoptarea datei de 6 ianuarie ca moment al Nașterii lui Iisus.
Crăciunul, sărbătoare romană
Cu toate acestea, data de 6 ianuarie nu a rămas pentru mult timp momentul sosirii celor trei magi la Betleem. În timpul lui Constantin cel Mare data Crăciunului a început să fie serbată pe 25 decembrie. De această dată însă decizia a fost una mai curînd politică. În acea perioadă în Roma se serbau Saturnaliile, sărbătoare romană a cărei dată a fost stabilită 25 decembrie de împăratul Aurelian în anul 264. Aceasta era „Natalis Solis Invicti”, sau „Festivalul nașterii invincibilului Soare”. În cadrul acestui festival împăratul avea un rol foarte important și se crede că împăratul Constantin cel Mare era foarte atașat de această sărbătoare.
Schimbarea datei Crăciunului de pe 6 ianuarie pe 25 decembrie ar fi avut un rol dublu. Primul ar fi fost cel religios, iar Constantin cel Mare, sfătuit de Papa Iuliu I, a încercat astfel să combată sărbătoarea Saturinaliilor, sărbătoare stropită din belșug cu vin, perioadă a petrecerilor și orgiilor în întreg imperiul. Un alt rol al schimbării ar fi fost cel politic. Astfel s-a încercat să se ofere o sărbătoare comună păgînilor și creștinilor pentru că romanii erau deja obișnuiți ca pe această dată în imperiu să se organizeze festivaluri și petreceri. Astfel, dacă împăratul Constantin cel Mare ar fi refuzat serbarea acestei zile risca să atragă nemulțumirea politeiștilor.
Păcatul originar agățat într-o ramură de brad
Chiar dacă în Imperiul Roman Crăciunul a devenit o sărbătoare oficială în secolul al IV-lea, în cele mai multe state din Europa acesta a fost acceptat ca sărbătoare legală după anii 1800. Nici tradițiile și obiceiurile de iarnă nu au arătat dintotdeauna așa cum sînt ele astăzi. Tradiția pomului de iarnă, de exemplu, și-ar avea originea în zona Germaniei de astăzi și ar fi apărut în jurul secolului al XIV-lea sau al XV-lea.
În acea perioadă erau decorați pinii cu mere, lumînări și hîrtie colorată. În Evul Mediu, o scenetă religioasă înfățișa izgonirea lui Adam și a Evei din Grădina Edenului, iar un pin decorat cu mere era folosit pentru a simboliza Grădina Edenului – Copacul Cunoașterii. Sceneta se încheia cu profeția salvatorului ce urma să vină.
O altă tradiție era atîrnarea de tavan a pomului de iarnă care era decorat cu mere. Astfel era simbolizată răsturnarea păcatului original prin nașterea lui Iisus. Se crede totuși că Martin Luther King a decorat, pentru prima oară, pomul de Crăciun cu lumină. În timp ce se ducea spre casa, într-o seară de Decembrie, frumusețea stelelor care străluceau printre ramurile unui pin l-a inspirat să recreeze efectul prin lumînări. Ulterior pomul de Crăciun a fost introdus în Anglia de soțul Reginei Victoria, Prințul Albert, al cărei țară nativă era Germania. Ediția publicației Illustrated News din 1848 înfățișează Familia Regala adunată în jurul pomului de Crăciun de la Palatul Windsor. Aceasta imagine a popularizat apoi această idee în toată Anglia.
În acest obicei, de a orna pomul de iarnă cu mere, își are originea în prezent și ideea că Adam și Eva ar fi mușcat din măr în Grădina Edenului. Cu toate acestea adevăratul fruct nu se cunoaște, iar în Biblie se specifică faptul că primii oameni ar fi mușcat din fruct și nicidecum din măr.
Bătrînelul sticlelor de suc
O altă tradiție iconică a sărbătorii de Crăciun este și venirea lui Moș Crăciun. Această tradiție își are rădăcinile tot în creștinism însă tradiția începe cu Sfântul Nicolaie, un episcop de Myra, o zona din Turcia. Sfântul Nicolaie a fost un om generos, în special cu copiii. După moartea sa a fost înmormîntat în Myra, dar în 1087 niște marinari italieni au furat rămășițele sale, ducandu-le în Italia, mărind popularitatea Sfântului Nicolaie în Europa.
Ulterior, blîndețea și generozitatea sfântului a dat naștere credinței că acesta este capabil de a produce miracole și drept urmare acesta a devenit sfântul protector al Rusiei, unde era înfățișat purtînd barbă albă, pelerină roșie și mitră de episcop. În Grecia acesta a devenit protectorul marinarilor, iar în Franța protector al avocaților, în Belgia protector al copiilor, dar și al calătorilor.
După reforma protestantă credința în Sfântul Nicolai a dispărut, dar legenda a fost tinuța în viața în zona Olandei, unde datorită alfabetului numele de Sfântul Nicolaie (Sint Nikolaas) s-a transformat în Sinterklaas. Copiii își lăsau saboții lîngă sobă, iar Sinterklaas îi răsplătea pe cei buni cu diferite bunătăți. Ulterior coloniștii olandezi au adus această tradiție în America și așa a apărut numele anglican de Santa Claus.
Cu toate acestea, imaginea de astăzi a bătrînelului în roșu și alb, cu obrajii rumeni și mereu vesel a apărut ceva mai tîrziu. În 1860, cotidianul Harper’s Illustrated Weekly a publicat un desen al lui Moș Crăciun, îmbrăcat într-un costum roșu ornat cu nasturi negri și cu o curea din piele. Ulterior, timp de aproape 30 de ani, Thomas Nast, desenator și caricaturist al ziarului, a ilustrat prin sute de desene cu toate aspectele legendei. Tot Nast este și cel care a promovat în 1885 ideea că reședința lui Moș Crăciun se află la Polul Nord. În 1931, Moș Crăciun a primit o nouă imagine printr-o campanie publicitară desfășurată de Coca-Cola. Desenatorul Haddon Sundblom l-a conturat ca fiind durduliu, mereu vesel și cu un costum roșu. Compania a continuat să folosească aceeași imagine a lui Moș Crăciun în campaniile publicitare realizate cu ocazia sărbătorilor de iarnă și astfel întreaga lume a ajuns să identifice Crăciunul cu bătrînelul fericit de pe sticlele de suc.
Adaugă un comentariu