Ferma

De fiecare dată cînd arunci un ochi peste situația din Republica Moldova ai impresia că de data asta chiar au ajuns la fundul butoiului mizeriei și a jocurilor politice și că mai jos de-atît nu se poate, doar ca peste puțin timp să-ți dai seama cît de amarnic te-ai înșelat și să fii din nou uimit, scîrbit, deznădăjduit.

Pe scurt: în ultima săptămînă, candidații pentru funcția de premier al Republicii Moldova s-au plimbat pe scena politică mai ceva ca modelele pe catwalk, nu mai puțin pe patru persoane fiind propuse într-un atît de scurt interval de timp. Ion Sturza, fost prim-ministru în perioada februarie – noiembrie 1999, a fost propus inițial de către președintele Nicolae Timofti, dar respins de Parlament, acuzînd ulterior încercarea oligarhului Vladimir Plahotniuc de a prelua Executivul prin presiuni mafiote, prin șantaj și alte metode similare. Deloc surprinzător, Plahotniuc a fost propunerea Partidului Democrat, însă acesta a fost refuzat de către președinte, desemnîndu-l în schimb pe Ion Păduraru, care s-a retras la doar o zi după, cînd șeful statului a primit o declarație semnată de 55 de deputați susținîndu-l pe Pavel Filip pentru funcția de premier. Dar peste încă o zi, Partidul Liberal Democrat din Moldova a anunțat că trece în opoziție, fiind pregătit chiar să-i excludă pe cei șapte deputați care semnaseră respectiva declarație pentru formarea majorității dacă aceștia nu și le retrag singuri. Aceiași șapte deputați semnaseră în prima zi a săptămînii pentru formarea unei majorități care l-a înaintat miercuri pe Plahotniuc, ca apoi să spună că își retrag semnăturile, dar vineri să revină cu aceleași semnături în susținerea lui Pavel Filip.

Ați înțeles ceva? Dacă nu, luați o gură mare de aer și liniștiți-vă, pentru că asta-i doar o descriere de suprafață și succintă a unei întregi încrengături de decizii, răzgîndiri, jocuri, deliberări, certuri, promisiuni, răzbunări și trădări care domină viața publică moldovenească de ani de zile, un mănunchi de fire încîlcite pe care nimeni nu mai pare să fie în stare să-l desfacă. Uniunea Europeană e prea ocupată cu problemele la scară mai mare cu care se confruntă pentru a mai acorda atenție estului iar România pare că aproape a uitat de sora mai mică de peste Prut.

Unele voci spun că alegerile anticipate ar putea duce la o curățare și o resetare a clasei politice moldovenești,
în timp ce alții zic că acestea ar fi dezastruoase, pentru că, în contextul recentului scandal al miliardului de dolari dispărut din băncile Republicii Moldova, votul s-ar putea îndrepta mai mult înspre formațiunile pro-ruse. Oricum ar continua de-aici lucrurile, viitorul nu arată decît incert și sumbru, pentru că fie că-s pro-ruși sau așa-ziși pro-europeni, politicienii moldoveni par să fie interesați doar de propria mocirlă în care se scaldă. Și, din nou, Moldova e la capăt de drum, dar nu m-ar mira ca peste o lună sau două situația de acum să pară utopie.