Politică ascunsă în arhive
1001 de chipuri 25 ianuarie 2016 Niciun comentariu la Politică ascunsă în arhive 31„Aceasta este o carte construită 90% din informații pe care le-am cules din arhivă. Un singur articol am găsit pe tema asta a lui Nichita Adăniloaie”, îmi spune prof. univ. dr. Ion I. Solcanu, în timp ce se uită spre cartea cu coperți elegante. „Școala românească din județele Cahul, Bolgrad și Ismail pe durata reintrupării la Principatele Române” este ce care i-a adus profesorului de istorie de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași premiul „Dimitre Onciul” din partea Academiei Române în luna decembrie.
Modalitatea prin care statul român s-a îngrijit de educația din cele trei județe recent primite l-a captivat pe Ion I. Solcanu încă din 1978, cînd a citit primele dosare despre școala românească din Sudul Basarabiei. Dar cercetarea a fost întreruptă după ce a intrat în politică. Abia după 20 de ani fuga după informații a fost reluată. „În 1857 au fost ridicate 20 de școli, iar după 22 de ani era 97 de unități de învățămînt publice rurale”, îmi explică acesta în timp ce stă relaxat pe scaun picior peste picior. „De fapt, prin acest lucru a fost menținută conștiința națională. Și acum dacă mergem în fostele județe Cahul, Bolgrad sau Ismail o să vedem că cei care stau acolo vorbesc limba română mai bine decît cei din Republica Moldova”, continuă să povestească printre norii mici de fum de țigară.
Cabinetul său este primitor. Pereții sînt plini cu rafturi pe care sînt îndesate sute de cărți, birourile și ele pline de cărți, iar printre acestea sînt strecurate cutii de ceai și iconițe. Profesorul Ion I. Solcanu își petrece aici foarte mult timp, aici au fost scrise majoritatea cărților pe care le-a semnat. Sute de pagini dintr-un manuscris stau pe mijlocul unui birou mare gata să fie legate într-o carte. La 72 de ani, profesorul are foarte multe planuri și de cînd a renunțat la politică, din 2008, cercetarea a rămas pe primul loc. „Fără politică, am viața pe care mi-am dorit-o, plus că am timp să îmi termin cercetările”, spune acesta rîzînd cu o voce puternică și încrezătoare.
Politica nu mai reprezintă un interes pentru acesta, dar este interesat de modul în care Putin a reuși să alimenteze mentalitatea imperialistă a rușilor. Aceștia și astăzi se impun, la fel ca înainte de 1991, cînd URSS era încă o putere, lucru pe care profesorul nu îl consideră rău pentru că astfel există un echilibru între marile puteri. Nu este afiliat politic, dar scrie despre politică și despre oamenii care crede că reprezintă un exemplu pentru această lume, de exemplu Ioan Hudiță.
Profesorul se ridică, iar de pe un raft ascuns de birou scoate cartea „Ioan Hudiţă – Istoric, om politic şi autor de jurnal”, ultima lansată, și povestește despre cel care a fost personajul principal. Orice discuție pe care o porți cu Ion I. Solcanu, profesorul cu părul alb și cu ochii calzi, pare să fie o poveste despre istorie.
Adaugă un comentariu