L-as invita la cafea pe Inalt Prea Sfintitul Daniel

Dezbracat pe o gondola. Asa l-au vazut ultima data iesenii la teatru. Venetia nu-l mai incapea in peisaj si-i inghetau apele de cite vorbe strimbe arunca el femeilor. Acestea, insa, il iubesc. Ele si cele cinci pisici de acasa, tolanite primavaratec in balcon. Claudiu Bleont este “nebunul” pe scena si “medicul” in culise. Stabileste orice diagnostic regizoral si prescrie urgent reteta cea mai buna: daruirea. Daca ar putea, si-ar saruta pe obraz toti spectatorii din sala de spectacol, pentru ca “voi sinteti personajele principale, ma! Pentru voi…” apoi si-ar aprinde o tigara asezindu-se turceste jos, in spatele scenei. “Bai Claudiu, e interzis, aici nu se fumeaza!”, “Ei na, mi-am permis si eu…” Isi stinge tigara in paharul cu ness.

Cu cit doreste omul sa fie mai sfint, devine mai porc

OPINIA VECHE: Mintiti des, domnule Bleont?

CLAUDIU BLEONT: Oooo, ca actor tot timpul. Eu nu sint ceea ce sint. Nu sint ceea ce par a fi si este esential. Minciuna face parte din jocurile vietii, minciuna este o fata vazuta, fiecare om este o taina. Sint multe lucruri pe care omul le comunica cu toata increderea si nu este totul despre el. Minciuna, cred eu, este doar un adevar partial. Un adevar posibil, tine de imaginatie. Adevarul este intotdeauna scrum si intotdeauna taina.

Ca om, as rezolva minciuna prin Blaise Pascal. El spune ca omul este jumatate porc, jumatate sfint. Paradoxul este ca, cu cit isi doreste sa fie mai sfint, devine mai porc. Mincinosul biologic este cineva care declara chestia asta si recunoaste.

O. V.: Franta v-a sedus in asa masura incit ati declarat in nenumarate rinduri ca e singura tara in care ati accepta sa ramineti.

C. B.: A fost, a trecut, gata! Bucovina  e locul in care as ramine definitiv, poate la manastirea Celic Dere care in turca inseamna “riul de otel”. Este o manastire superba.

O. V.: Cind ati fost acolo?

C. B.: Am fost alaltaieri (n.r. 28 martie 2009). Romania e superba. A fost un moment de incercare, era mai mult o chestie de suflet. As fi vrut sa fac altfel, altceva.

O. V.:Credeti in Dumnezeu?

C. B.: Bunicul meu a fost preot in Ceptura, iar strabunicul arhimandrit la Manastirea Dealu. Am trait in mediul ala, care explica de ce m-am dus inspre teatru. Cortine, personaje, ritual, mister, fum de tamiie, povesti. Aveam multe intrebari si tin minte ca il intrebam pe bunicu’ cind eram in altar ce urmeaza dupa cer, stele, Cosmos. Incepind de unde se inchidea cupola si pina unde incepea peretele se aratau chipuri de sfinti. Dupa, era un albastru inchis si niste derapaje pictate, ca niste pinze prinse. Era ca o scena cu draperii si ma intrebam ce gasesc daca dau deoparte cortina.

O. V.: De-a ce va jucati in copilarie?

C. B.: Turca, taca, fotbal, ciini, pisici…

Am vrut sa ramin in Franta, sa traiesc exilul

O. V.: Este exilul o forma de supravietuire?

C. B.: Imediat dupa ’90 am vrut sa ramin in Franta tocmai din acest motiv, sa traiesc exilul. Dar nu voiam ca actor, ci ca nomad. Cred ca lucrul cel mai frumos pentru un om este exilul pentru ca acesta este o izolare de mediul in care ai trait pina in acel moment, este o cautare spre launtric. Oamenii care au plecat din tara lor au ajuns sa se cunoasca mai bine iar eu ma cunosc prin teatru, deci nu-mi trebuie sa parasesc Romania. Eu am tot ce-mi trebuie aici.

O. V.: La dumneavostra, romana nu a fost prima limba vorbita. Gradinita, scoala primara, gimnaziul si liceul le-ati facut in germana. Datorita carui fapt ati ramas roman?

C. B.: A fi roman este cel mai frumos destin pe care poti sa-l ai. Sa traiesc, sa vorbesc si sa simt in romaneste. Si nu se poate explica, cind iubesti. Eu iubesc, dar in anumite conditii.

O. V.: Iubiti romanul din dumneavoastra?

C. B.: Nu, romanii toti. Nu vad lucrurile rele, le vad pe alea bune.

A trai este cea mai dificila improvizatie

O. V.: Intre 1983 si 1990 ati jucat pe scena teatrului din Petrosani, ati fost si regizor. Ce s-a schimbat acolo?

C. B.: Ooo, a fost o experienta extraordinara! S-au schimbat multe iar acolo m-am invatat cu greul. Sapte ani la Petrosani… si am ramas, in primul rind, cu un spectacol cu Magda Catone, “Un barbat si mai multe femei” pe care il jucam de 25 de ani, un spectacol care s-a nascut acolo si pe care il jucam si acum. Am fost in America, in Germania, in mai multe tari… am ramas cu o prietenie, cu amintirile acelui timp al meu de crestere. Alesesem Petrosaniul pentru ca am fost penultimul la absolvire, aveam de ales intre Resita si Petrosani. Cind m-am dus acolo, am plins pe tren, ma simteam ca o pasare in colivie. Acolo insa am jucat pentru toata lumea, pentru copii, pentru soldati, pentru oamenii din sate. Imi aduc aminte de o intimplare pe care n-am s-o uit. Am jucat “Un barbat si mai multe femei” de Ziua Minerului, la Petrila si am crezut ca or sa vina oamenii, adica cei adulti. Ne-am trezit cu o sala plina de copii cu virste de pina in 12 ani. Adultii se dusesera la chef si ne-au trimis copiii. Piesa noastra prezenta relatia dintre un sot si o sotie, despre un rus care voia masina si s-a dus la spitalul de nebuni sa-si ia adeverinta precum ca nu e nebun. Cum sa joci in fata lor, ce sa inteleaga ei? La inceput n-au fost deloc atenti, se foiau, vorbeau pina cind am inceput noi sa vorbim mai tare, sa ne mascarim, sa jucam ca in desene animate. Am scurtat scenele ca sa nu-i plictisim, devenisem clovni, iar ei se amuzau. Dar n-a fost o experienta frustranta, noi am jucat atunci pentru ca aveam norma. Daca nu jucai, nu primeai salariu.

O. V.: In Piesa “Un barbat si mai multe femei” ati fost si actor, si regizor. Ati avut nevoie de acea dedublare?

C. B.: E greu sa stai si inauntru, sa stai si in afara. Dar a meritat pentru ca era o situatie in care mi s-a cerut, nu aveam alta solutie decit noi doi, eu si Magda, sa ne salvam unul pe altul. Si asta ne-a intarit, ne-a facut existenta frumoasa si a facut sa merite. Numai prin greu afli ce e usorul.

O. V.: Ce va place sa faceti mai mult, regie sau sa jucati?

C. B.: Fiecare regizor este putin actor pentru ca vede cum trebuie jucat si fiecare actor este un pic de regizor pentru ca el stie ritmurile, pauzele… Regizorul face ansamblul, dar detaliul jocului tau este facut si din atentia ta. Exista un regizor nevazut in fiecare actor. Vezi si la americani multi actori mari care au si regizat, cum ar fi Al Pacino.

O. V.: Este vorba de improvizatie?

C. B.: Si improvizatie si control si cautare, fiecare dintre noi este ambele, si actor si regizor, te gindesti cum sa faci aia, cum sa te imbraci, cum sa te porti. Pe urma joci, iar revii, ca vrei sa iasa mai bine.

O. V.: Care este cea mai bizara improvizatie pe care ati facut-o?

C. B.: Am trait. A trai este cea mai dificila improvizatie pentru ca trebuie sa fie joc si in acelasi timp sinceritate. Sau este sinceritate sigur, dar trebuie sa apara responsabilitatea, ceea ce este faptul de a trai. Si cu alea albe si cu alea negre.

Toate femeile sint femei ale visurilor mele

O. V.: Cum arata “Femeia visurilor”, domnule Bleont? In 2004 ati jucat un rol in filmul lui Dan Pita.

C. B.: Toate femeile sint femei ale visurilor mele. Sint si viata si trup. Femeia este cea care ne invata sa vedem cu inima. Ai nevoie de celalalt, de femeie ca sa verifici, sa te verifici, sa te ratacesti, sa te pierzi, sa te regasesti. Era un text care spunea: “Te iubesc nu pentru ceea ce esti si pentru cum esti, ci pentru ceea ce sint eu alaturi de tine”.

O. V.: Cum era Liviu Ciulei cu actorii? A fost regizorul multor piese in care ati jucat.

C. B.: Un parinte care intelegea ca nu stim tot si ne ajuta cu drag.

O. V.: V-a lasat ceva mostenire?

C. B.: Amintirea unei “Desteptari a primaverii”, piesa pe care am jucat-o cind a revenit domnia sa in lumea teatrului.

O. V.: A fost vreun rol pe care nu l-ati putut juca?

C. B.: Ala de om. Te mai certi la inceput, dar cel mai greu rol este rolul tau, rolul vietii tale.

O. V.: Pe care il jucati in afara scenei?

C. B.: Nu, cel care sint, sint parti din mine si aici, si afara, parti din mine care au jucat si parti din mine care nu au ajuns inca sa creasca, sa se maturizeze. Sint in trecere pe aici, sint un muritor care vrea sa lase jocul si miracolul vietii sa se intimple, apoi sa le traiasca. Cum zicea Noica: “fa exercitiul sa te uiti dimineata in oglinda si sa nu-ti vezi trasaturile, sa vezi un craniu”. E ca in bancul acela. Vine unul si il vede pe altul ca sta cu o nuia si pescuieste la balta. “Ce faci, ba nesimtitule, se vede pe fata ta ca ai fata de betiv, ti-ai ratat viata, esti un terminat. Tu, acum, daca prinzi un peste, nu te duce sa-l maninci ca boul, du-te sa-l vinzi. Cu banii aia iti iei o undita mai buna si vii a doua zi cu doua undite. Dar tu, daca prinzi peste, te duci si-l bei! Mai bine te duci si iti cumperi cu aia doi-trei pesti o lanseta si poate o plasa. Nu te duci imediat sa bei banii ca boul, sa-i dai pe femei si sa fumezi ca timpitul. Trebuie sa-ti manageriezi viata, sa ai un target, sa faci un management al situatiei. Te duci cu banii astia, iti iei o barcuta cu motoras, si prinzi mai mult, poate 40 de kile. Nu le maninci, le vinzi si te tot extinzi, pina ai o flota. Pe urma, tu, pentru ca ai facut toate astea si ai stiut ce inseamna sa iti manageriezi viata, esti puternic, ai si harem, ai toate bauturile bune din lume, nu-ti mai trebuie nimic, vii aici pe balta, iti iei o nuia si dai la peste”. La care pescarul ii raspunde: “Si tu ce crezi ca fac eu acum?”. In directia asta merg lucrurile. Daca nu imi pun silicoane, o sa zica lumea ca nu mai sint femeie. Esti femeie, draga. Sigur, poate cu silicoanele cistigi mai multi bani, ai mai multe slujbe. Dar pe urma, nu te intorci fara silicoane si cu titele pina la buric si dai si tu la peste, pe balta?

O. V.: Ce personaj politic ati invita acasa la dumneavoastra la cafea? Stiu ca preparati cu un anumit tilc si pasiune cafeaua.

C. B.: Pina acum n-am invitat pe nici unul, ca am cinci pisici. Dar cred ca as invita pe oricare dintre oamenii politici importanti ai momentului. Cred ca rolurile pe care le-au jucat Iliescu, Emil Constantinescu si acum Basescu sint roluri foarte dificile pentru ca ei sint acolo si au 22 de milioane de pareri, de oameni care is determinati de deciziile lor. Cred ca, in mod adinc, poate cea mai frumoasa invitatie as face-o Inalt Prea Sfintitului Daniel. Pe el l-as invita la cafea.

O. V.: Se pliaza politica pe teatru, sau mai bine zis, reuseste teatrul sa deconspire?

C. B.: Poate, e un joc de “du-te – vino”. Contrariile nu sint contradictorii, sint complementare si citeodata trebuie sa avansezi cu niste oameni. Uita-te la Cristofor Columb. El a intretinut un vis, al lui. Un vis politic hai, ca se mai poate intretine luni de zile pe mare, ca pe urma sa se intimple. Prin urmare, cred ca fiecare fiinta din noi este actor, regizor si politician, pentru ca traieste in aceasta istorie, se confrunta cu ea. Vrea sa scape, sa se delimiteze, sa se creasca, sa se justifice. Si toate aceste lucruri sint necesare si bune.

O. V.: Comicul si teatrul erau cenzurate pe vremea lui Ceausescu. Reuseau actorii sa puna in scena?

C. B.: Erau cenzurate, dar au fost spectacole mari si se stie.

O. V.: V-ati autocenzurat?

C. B.: Nu, a fost o decizie “impreuna”, ca sa spunem lucrurile asa. In jur era o limita. Acum este alta limita pe care o impun capitalismul, economia de piata si care este la fel de dureroasa citeodata. De multe ori, poate mai dureroasa decit limitele pe care le punea regimul comunist.

O. V.: Adica teatrul nu se juca in subsol.

C. B.: Nu. Teatrul este oglinda lumii si prin el marturisim fiecare epoca pe care o traim.

Numai eu stiam reteta secreta a berii

O. V.: Ghilotina este unealta de pedeapsa pentru care ati patimit aproape o ora. Povestiti-ne despre farsa pe care v-au facut-o cei de la emisiunea Noaptea Erorilor.

C. B.: S-a intimplat, m-am dus cu gindul sa fac o reclama la o bere, Libera se numea ea. Eram la bustul gol, cu pletele ravasite, ca asa trebuia, sa fiu prins intr-o ghilotina de lemn, disperat. Numai eu stiam reteta secreta a berii care iti dadea  ratiunea de a trai. Dusmanii voiau sa mi-o fure, iar eu nu trebuia sa le-o dau. Mi-au facut parul, m-au dat cu fixative, cu pudra nu – ca trebuia sa para cit mai real. Eram transpirat si dadea bine. Si am facut la duble pina a iesit cum voiau aia. Nu trebuia nici tipat, nici prea normal, cumva intre, un fel de frica revoltata. Numai ca eu n-am mai iesit din ghilotina, ca cei de la filmare au incuiat cu un lacat la care regizorul nu avea cheia. O avea acasa si facea doua ore dus-intors. Se certau intre ei, ce mai – teatru! Si eu nu mi-am dat seama. Am stat asa cu capul acolo pina s-au gindit aia sa taie ghilotina cu ferastrau, dar nu i-am lasat, ca regizoru’ era sifilitic si spunea ca e monument de muzeu si ca are 150 de ani vechime. Nu avea, cum nu am eu. M-am mai si enervat din cind in cind, dar au avut grija sa puna bip-uri de fiecare data cind au dat pe post. Ce era sa fac, i-am rugat pe baieti sa-mi aprinda o tigara da’ nu puteam duce mina la gura, ca nu ajungea. Voiau sa ma frece cu sapun pe git, sa-mi alunece capul prin chestia aia da nu puteam sa-l scot din cauza fruntii. Au adus si ranga… Ce mai, am stat acolo si nu stiu cit aveau de gind sa ma tina, ca erau oamenii foarte seriosi. Am stat pina am gasit eu, din prostie, un surub de care sa trag, am ridicat scindura de deasupra si am iesit. Asta nu era in programul lor, i-am uimit. M-au dat apoi la televizor si am ris si eu de mine cind m-am vazut cum stateam acolo ca un decapitat. M-am bucurat ca am trecut prin experienta aceea, ca nu m-am pierdut cu firea, ca am stat calm si am stiut sa rid. A fost o farsa, o situatie care mi-a placut pentru ca m-am verificat pe mine.

O. V.: Care este bufonul si care este comediantul tragic, le simtiti separat in dumneavoastra?

C. B.: Nu sint delimitati. Nu pot sa gasesc nimic fix. Sintem regi, printi, cersetori, sintem sfinti, porci… sintem animalici, intuitivi, intelepti, e o adevarata curte si singurul lucru care ramine neschimbat pe lume este schimbarea.

Paula SCINTEIANU

Actorul iubit de oameni pentru ca e sui

Are parul lung ca de fata si miini mici, jucause. Asa a gasit el scris undeva pe catapeteasma bisericii din copilarie, ca trebuie sa devina actor, sa minta in gura mare si sa iubeasca femeile. Bucurestiul a fost primul sau spatiu de joaca, acesta fiind orasul natal. S-a nascut in 1959, pe 27 in luna lui Cuptor, iar studiile si le-a facut in limba germana, parintii sai fiind de origine nemteasca. Intre 1979 si 1983 a absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica “I. L. Caragiale” din Bucuresti, sub indrumarea profesorului Grigore Gonta. A debutat, dupa repartitia primita, la teatrul Petrosani in 1983 unde a regizat si a jucat in piesa “Un barbat si mai multe femei”, alaturi de Magda Catone.

Claudiu Bleont a cochetat si cu lumea filmului atit strain cit si romanesc. In cazul celui autohton, in 1984 a primit rol in “Sa mori ranit de dragoste de viata”, in 1985 in “Pas in doi”, in 1987 in “Flacari pe comori”, in 1988 in “Rochia alba de dantela”, in 1989 in “Autor Anonim”, in 1991 in “Polul Sud”, in 1995 in “O vara de neuitat”, in 1997 in “Cortul” iar in 2004 a jucat in “Femeia visurilor”. In peliculele internationale a putut fi vazut doar interpretind personaje secundare: Baiazid in “The Impaler”, Vlad Dracul in “Vlad”, Ossac in “Boudica”, Andrei in “Ion”, Hannibal in “Final Countdown”, Alexei in “Return of the living dead” si Grigori Orlov in filmul “Ecaterina cea Mare”.

Incepind din 1995 a fost guest star la cinci spectacole montate in Ungaria de Beatrice Rancea in cadrul unor proiecte realizate pentru Festivalul de Teatru Ungar. Reprezentatiile au strins laolalta actori romani care au jucat in limba maghiara si unguri care au jucat in romana. In anul 2000 Claudiu Bleont a cistigat premiul de “Cel mai bun actor” pentru numeroase spectacole: “Quasimodo” de Victor Hugo, unde l-a interpretat pe Oberon,  “Visul unei nopti de vara” de Shakespeare, cu rolul lui Ancus Marcius, “Rapirea sabinelor” de Leonid   Andreev Grecul, “Nunta” de A. P. Cehov, unde l-a jucat pe Oreste, “Maestrul si Margareta” dupa Mihail Bulgakov unde a facut pe-a Doctorul etc.

Pe linga Tetrul din Petrosani, locul unde actorul practic si-a inceput cariera, Claudiu Bleont a mai jucat la Teatrul de Comedie din Bucuresti, Teatrul Arca, Teatrul Constantin Nottara, Teatrul National din Tg. Mures, Teatrul Tineretului din Piatra Neamt, Odeon, Teatrul National din Timisoara, Teatrul Bulandra etc. Ii place si spectacolul dramatic de sorginte postmoderna jucat in spatii neconventionale, cum ar fi acela al unei camere de apartament deoarece considera ca “reda o intimitate a dezbaterii mult mai adinca”. Astfel i se pare ca teatrul actual isi reapropie originile religioase.