Legea care nu încurcă

În urma scrutinelor din ultimii doi ani, politicie­nii au observat că pot cîștiga amici și, respectiv, vo­turi, exploatînd din plin rețelele de socializare. Mai nou, un erou al apărării integrității și notorietății per­soanelor publice, Liviu Dragnea încearcă, pornind tot de la rețelele de socializare, să repare golurile din bugetul statului. Iar dacă se aplica prima versiune a legii sale, ar fi putut, la cîte injurii a primit pînă acum pe Facebook, să rezolve deficitul bugetar de aproxima­tiv 3,5% din PIB ce se preconizează pentru anul 2016.

Dacă încă te mai întrebi care este sensul acestei dorințe acerbe a lui Dragnea de a scoate o lege care să limiteze libera exprimare, răspunsul este ușor de de­dus: Dragnea și susținătorii lui se tem de ce pot internauții să le spună verde-n ochi. După ce se instalează comod în fotoliile din Casa Poporului, nu mai suportă să le ceară nimeni socoteală.

Potrivit Agerpres, vice-premierul României a de­cla­rat într-o emisiune la România TV că „este liber atacul la politicieni”. Cu alte cuvinte: „nu cumva să credeți voi, cei din presă sau cetățenii, că nu aveți voie să faceți observații politicienilor. Ba da, puteți să le spuneți toate nemulțumirile, dar să-i luați cu bi­ni­șorul, ceva de genul: «domnule reprezentant al po­po­ru­lui, nu mai am capacitatea de a vă accepta con­cep­țiile politice și demersul neclar, vă rog să vă revizuiți programul, poate găsiți un loc și pentru mine, cetățeanul…” .

El crede că „legea inițiată de mine nu aduce niciun prejudiciu societății românești”, dar la vîrsta pe care o are se pare că a cam uitat că rolul unui politician nu este de a scoate legi care să nu aducă prejudicii, ci să fie de real folos țării. Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult din explicațiile „antidefăimătorului” este această afirmație: „societatea își măsoară, din cînd în cînd, limitele de expresie și de toleranță. Iar această le­ge ne ajută, la urma urmei, să devenim mai tole­ranți…” A se înțelege bine: toleranți, nu cumva imbecili.