Fundatura fara hot-dog

Cica de aici s-ar fi extins mai tirziu Straseniul. E partea cea mai izolata a orasului, cu fintini la fiecare poarta, cu oamenii parca rupti dintr-o alta lume, cu arbori mai verzi si dimineti care te prind cu ranita pe drum. Citeva casute stau priponite pe dealul numit cindva Straseni si cunoscut astazi sub denumirea de Fundatura. Bunicii tuturor copiilor din oras traiesc aici.

“Nu merg mai departe de Tiganu'”, imi zice soferul unui taxi prafuit. Capu-i atirna de doua urechi clapauge si se chinuie sa isi ascunda chelia sub o sapca rosie, produs McDonald’s. “Mai departe nu stiu. Si asa imi stric masina ca sa va duc pina in Fundatura aia”, se plinge soferul. “Pe Tiganu’ il stiu toti taximetristii din oras. Are datorii la fiecare. Mie trebuie sa imi dea 200 de lei si nu ii pot capata in nici un fel. Si-a uitat o caciula la mine in masina si i-am zis ca nu i-o dau pina nu primesc banii. Stiti ce mi-a zis?  Ca isi cumpara el zece caciuli din astia 200 de lei”.

Votul si gistele cumetrei Frosia

Ma lasa la poarta celui mai popular om din Fundatura si studiaza atent prin geamul intredeschis curtea tiganului. Nu se vede. Un covor patat insirat pe o sirma si un catel roscat ce leneveste la soare. Atit. In rest, liniste si praf.

Cararea ingusta, plina cu noroi si, pe alocuri, cu pilcuri de iarba tinara urca usor spre ultima casa din localitate.

E locuita de o batrina, “cumatra Frosia”, cum o numesc ceilalti din Fundatura. “Mi-a murit barbatul acum zece ani si iaca am ramas singura cuc. Copiii is prin Italia sau nu mai stiu pe unde. Oricum, nu mai vine nimeni pe aici. Acum, la votare, am auzit ca au introdus urnele mobile, care ajung pe la casa omului. La mine nu a mai ajuns nici o urna”, si isi indreapta baticul colorat.

Ochii de un albastru cenusiu, afundati in orbite, ma urmaresc cu frica parca. “Da’ dumneata ce faci pe aici?  Ai vreun ziar la tine?”, ma intreaba batrina. Postasul nu mai ajunge pina la ultima casa din Straseni. S-a abonat de doua ori la ziarul local “Straseneanca” dar nu l-a primit niciodata. “Mi-l mai duce fina Ileana, sta la doua case de aici, da’ la mine posta nu mai ajunge. Pe ea si la magazin o trimit, ca mie imi place untul, da’ magazinul e prea departe si eu nu ma pot duce”, si imi arata batarurile de la picioare.

“Orasenii astia is tare mindri, cind vin pe aici cu masinile lor, se enerveaza daca merg printre giste, dar nu in Fundatura au crescut cu totii? Auzi don’soara, tu sa nu te superi daca calci intr-un gainat. Gainile astea fac cele mai bune oua si ouale va plac si voua, orasenilor”.

Lina VDOVII